Vulpitza implineste astazi doi ani, ani care nu stiu cum au trecut. La fel ca si anii mei de altfel. Trec si nici nu-i simt si ma trezesc dintr-o data ca azi a devenit ieri. Un ieri dupa care imi pare rau.

     Vulpitza a aparut dintr-o necesitate a sufletului, a fost parte dintr-un proces de lupta cu mine, de schimbare, de progres. Nu am planuit nimic cu ea, nu mi-am facut sperante. Dar s-a dovedit a fi ceva mai mult decat pozitiv. Desi simt toate schimbarile pe care mi le-a adus, este greu sa le descriu, insa sunt convinsa ca cei care au trecut prin asta inteleg.
     Vulpitza mi-a adus oameni in casa, mi-a adus prieteni, mi-a adus o vorba buna, un gand. Atunci cand esti deprimat, cand nu ai bani, cand viata este gri intr-o dimineata de luni, EA este acolo si imi aduce aminte. De mine, de voi, de altii ca mine. Si desi sunt zile intregi in care o neglijez, ma trezeste la realitate amintindu-mi ca am uitat-o.
     Oare ce viitor are? Oare voi mai scrie anul asta? Dar peste doi? Ma ajuta? Ma incetineste, imi mananca timp? Ma citeste cineva? Conteaza asta?  Sunt multe intrebari dar acum nu vreau sa ma gandesc. Nu a venit momentul.  Le voi lua pe rand, asa cum vor veni.

Update:

Pentru ca Mariana s-a plans ca este un pic cam trist filmuletul  de azi cu Bacovia, am facut pentru ea cateva poze din Cismigiul de azi. M-a surprins cat de multa lumea era. A fost si o zi frumoasa, desi batea vantul, soarele stralucea frumos printre copaci. In fiecare an incerc sa ajung in Cismigiu la inceput de toamna. Parca asa simt mai bine venirea acestui anotimp atat de capricios. Este si vesel si trist in acelasi timp. Este si cald si rece. Este cand galben, cand verde. Nu este nici vara, nici iarna. Este mereu ceva de trecere spre altceva.

"Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,
si asa, omul incepe sa invete…
ca saruturile nu sunt contracte
si cadourile nu sunt promisiuni,
si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi,
si invata sa-si construiasca toate drumurile
bazate in astazi si acum,
pentru ca terenul lui ‘ maine ‘
este prea nesigur pentru a face planuri …
si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult,
pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza.
Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina
si-si impodobeste propriul suflet,
in loc sa mai astepte ca altcineva sa-I aduca flori,
si invata ca intradevar poate suporta,
ca intradevar are forta,
ca intradevar e valoros,
si omul invata si invata …
si cu fiecare zi invata.

Cu timpul inveti ca a sta alaturi de
cineva pentru ca iti ofera un viitor bun,
inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,
fara a pretinde sa te schimbe,
iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.
Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,
in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,
si ca cel care nu lupta pentru ei,
mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,
pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit.

Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,
e foarte probabil ca niciodata prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul iti dai seama ca desi
poti fi fericit cu prietenii tai,
intr-o buna zi vei plange
dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,
nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,
mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi
umilinte si dispret, dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,
asta va determina ca in final,
ele nu vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul iti dai seama ca in realitate,
cel mai bine nu era viitorul,
ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment.

Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,
iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine
si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa
ceri iertare,
sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor,
sa spui ca ai nevoie,
sa spui ca vrei sa fii prieten,
dinaintea unui mormant,
nu mai are nici un sens.

Dar din pacate,
toate se invata doar cu timpul…"

J.L. Borges
 

Dupa cateva zile depresive, astazi m-am inveselit uitandu-ma pe cateva poze din vacanta de anul trecut din Elvetia.

Dupa ce Boc si echipa lui minuntata mi-au mancat doua zile din viata incercand sa inteleg o ordonanta si niste norme cretine, m-a relaxat privelistea orasului Lausanne, vazut de pe celalalt mal, din statiunea franceza Evian.

Merita oare sa ne mai pierdem vremea aici?

Poate nu ati vazut niciodata Parisul.

Poate ati fost si de atunci va este teribil de dor de fiecare particica din el.

Poate criza financiara ne afecteaza asa de mult incat nu putem decat sa visam.

Poate il avem in plan.

Poate este imposibil pentru o parte dintre noi.

Poate este visul cuiva.

Indiferent din care categorie faceti parte, va puteti petrece 15 minute dintr-o dupa-amiaza de duminica la Paris.  Inainte de a porni filmuletul duceti-va si turnati un pahar de vin. Luati-va si jumatatea de mana si... vizionare placuta!

Paris vu du Ciel de Yann Arthus-Bertrand

Ce face un turist care ajunge prima oara in Paris? Viziteaza Luvrul, Notre-Dame, se urca in turnul Eiffel sau se relaxeaza la Disney.

Dar in Paris nu trebuie sa ne lipseasca o plimbare pe Sena cu vaporasul. Fie ca o facem pentru 10 EUR (varianta cea mai ieftina) sau cu 135 EUR in care avem inclusa o cina la lumina lumanarilor, aceasta plimbare trebuie facuta. Vom avea posibilitatea sa descoperim altfel orasul, vom vedea cele doua parti, fiecare cu specificul ei si vom avea parte de explicatii in limbi de circulatie internationala.

Nu am rezistat si de fiecare data cand am ajuns in capitala franceza am descoperit ceva nou in aceste mici calatorii. De la Pont Neuf, care este cel mai vechi pod din Paris (in ciuda numelui) pana la Podul Alexandru III care este si cel mai frumos dintre toate.

Daca ajungeti in Paris puteti sa va plimbati cu  vapoarele companiei Bateaux Mouches. Plecarile sunt de la statiile de metrou Alma Marceau (linai 9) sau Franklin Roosevelt (linia 1).

Ce inseamna sa ajungi sa vezi Disneyland ? Poate nimic deosebit pentru un om care are de toate, poate un loc de joaca pentru un copil, poate visul copilariei pentru altul. Pentru mine a insemnat ceva ce nu pot sa descriu. Ma chinui de o jumatate de ora sa redau ce a insemnat pentru mine sa vad acest taram al vietii si al jocului. Dar cum poti descrie in cuvinte o emotie pe care o traiesti? Ce metafore sa cauti ca sa inchegi fraze care mai de care mai stilate?

Nu reusesc si pace. Asa ceva nu se poate scrie, acea iesire de la statia de metrou Marne la Vallee Chessy si cautatul cu privirea a tot ceea ce inconjoara acel tinut, zambetele copiilor, ale adultilor, emotia, exaltarea... Si apoi zambetul tau, al celui care esti acolo pentru prima oara. Ar trebui monitorizati astfel de oameni, sa li se arate peste ani cum au reactionat, cum nu-si puteau stapani lacrimile sau aparatele foto.

Pentru un copil fara prea multe jucarii, fara papusi elegante sau maimutoi de plus, intrarea pe aleea principala a parcului inseamna revenirea la anii cei dintai. Inseamna razbunarea vietii, a lipsurilor, a tot ceea ce isi dorea. Inseamna ca odata si odata Viata vine si spune "Hai sa ne jucam". Inseamna ca D-zeu nu uita nimic si iti sterge pe rand fiecare lacrima.

Este august si suntem in plin concediu. Duceti-va la Disney cu micutii sau duceti-va pe voi. Bucuriile pe care ni le facem singuri, peste ani, sunt cele mai frumoase.

Da, recunosc public asta.

Nu i-am tradat afectiunea niciodata, nici macar cand si-a abandonat religia pentru omul iubit din viata (lucru extrem de important pentru mine). Chiar si cand a gresit, a tipat sau a fost rautacioasa. Asa de mare a fost admiratia pentru ea, incat am iertat-o de fiecare data. Asa cum ne iertam iubirile, de mii si mii de ori.

Da, imi place viata pe care si-a construit-o, in ani de munca, succese si esecuri. Imi place ceea ce a devenit, deciziile uneori drastice din viata pe care le-a luat, abandonul tarii pentru  o viata normala. 

Am invatat de la ea sa fac mai mult sport, sa mananc mai sanatos, sa citesc mai diversificat si sa ma bucur de lucruri frumoase. Si sa nu-mi fie jena ca le traiesc sau ca le am in preajma. Si sa nu-mi pese de parerea celor din jur.

Intr-o lume care o blameaza din ce in ce mai mult, eu o admir. Pe Mihaela Radulescu.

Daca sunteti in aceasta categorie, va recomand sa cititi interviul pe care ea i l-a luat lui Dani Otil. Il gasiti in numarul din luna august al revistei Unica. Daca nu ati citit de mult un interviu luat unui barbat si care sa va emotioneze, cautati-l pe acesta. Este posibil sa aveti o zi mai buna, sa va doriti mai mult de la un EL din viata voastra, sa va curga o lacrima sau sa iubiti mai mult.