Santorini este locul la care visez de ani de zile  Anul trecut mi-am promis cava fi primul loc in care voi ateriza din Grecia. Nu am vazut nimic din aceasta tara desi imi doresc asta dar am zis ca nu vreau sa-mi tradez visul. Sper sa-l pot si implini 

In concluzie, am inceput sa pun cativa lei pe zi pentru a strange multiiiii bani ca sa ajung aici :
Santorini Princess

Din Madrid, dupa atata caldura (33-34 de grade la inceputul lui mai) am luat bilete spre Barcelona. De cand asteptam clipa asta Ne doream sa mergem cu un AVE, sa vedem daca chiar merge cu 300 km/ora. Am fost noi un pic socati si ne-am fi razgandit dupa ce am platit 180 eur pentru doua persoane daca nu era prea tarziu. Aflasem ca ne-ar fi costat vreo 50 eur/2 persoane daca luam autocarul, numai ca ar fi trebuit sa mergem aproape toata noaptea. Cu bagajele in spinare ne-am urcat in tren. Stiam din Italia unde am mers cu TGV ca nici nu exista comparatie cu vreun tren din Romania dar tot am fost surprinsi. Loc enorm pentru bagaje, picioare, coate, etc. Restaurant cu preturi accesibile, loc de mancat si baut, curatenie luna, liniste si aer conditionat. Am facut fix 3 ore pana in Barcelona Sants si chiar mergea cu 300 km/ora Cateva poze pentru exemplificare:

Daca nu stiam cum e, aveam o scuza. Dar stiam ca e urat, numai ca nu stiam ca e si dramatic.
Am vazut de-a lungul timpului diverse imagini la televizor din timpul coridelor spaniole, precum si protestele unor asociatii impotriva lor care cereau urgent retragerea acestui obicei barbar. Numai ca, in mintea mea de blonda nu am crezut ca totul e chiar asa pe bune si ca o corida inseamna uciderea unui taur in chinuri. Ce stiam eu inainte:

- ca poate sa moara taurul sau omul (mult mai rar)
- ca taurul este obosit la inceput. Credeam eu ca alergandu-l. M-am inselat amarnic.
- ca tot scopul este de a-l ucide intr-o fractiune de secunda cu o sulita aplicata intre vertebre.

O sa ma intrebati ce am cautat acolo. M-am lasat convinsa de sot care isi dorea mult sa participe si m-am gandit sa-i fac pe plac si sa asist si eu macar o data in viata la mult laudata corida. Daca stiam ce ma asteapta ma duceam la o cafenea din apropiere si imi petreceam timpul cu o carte buna si o cafea pe masura.

Ne propusesem in ziua acea sa mai vizitam Madridul. Un var de al meu care ne-a si insotit in acest timp ne-a dus sa ne arate Piata de Toros si tot facand poze am descoperit ca tocmai incepea un mare festival si ca era prima reprezentatie la ora 19.00. Ne-am dus la casa de bilete, am intrebat pretul si tipul de acolo ne-a intrebat: "Cat vreti sa dati pe bilete?" Noi am raspuns: Maxim 10 euro. Si asa ne-am ales cu bilete de 9 euro de persoana.:">

Era devreme, ne-am dus sa ne delectam cu o sangria si cand ne-am intors sa intram nu mai recunoasteam locul. Era puhoi de lume: tineri, varstnici, copii, toata lumea mergea la corida. Desi aveam inima indoita ca particip la asa ceva, m-am linistit in momentul ala. M-a gandit ca nu este nici o grozavie avand in vedere ca vin atatia copii si femei. Ne-am luat ceva de baut, ne-am inarmat cu aparate foto si ne-am cautat linistiti locul. Am nimerit pe partea cu soarele in fata (asa am inteles de ce platisem doar 9 euro) si eram veseli. Inca.
A inceput chiar cu o muzica adecvata si o parada a toreadorilor. Parea frumos, spectacol de lumini si culoare. Ce naiva eram! :-<

Au bagat taurul minune in arena si lumea deja a inceput sa aplaude. Era dragut. Unii il alergau. Si tot asa, pana am observat eu niste sange. Am inceput sa intreb de ce are sange. Mi s-a explicat ca este obosit intepandu-l cu sulite. Deja mi se facuse rau dar taurul era in picioare si m-am gandit ca probabil nu simte mare lucru. Au tinut-o tot asa vreo 10 minute si apoi au introdus inauntru caii cu calareti. Erau pentru a putea introduce sulita mai adanc. Deja incepusem sa spun ca vreau afara. Si asa a urmat o perioada oribila in care se introduceau diverse sulite in spatele taurului si care mai si ramaneau acolo. Deja curgea sangele pe el rau. Culmea era ca paream singura persoana de acolo oripilata. Cei din jurul meu stateau cuminti si urmareau totul ca o piesa de teatru. Dupa un timp nu mai puteam astepta, parca simteam ce o sa vina. Recunosc ca am fost socata pentru ca eu nu credeam ca acest taur trebuie sa moara in chinuri. Chiar am crezut ca este omorat imediat si ca nu simte mare lucru.

Cel mai mult m-a mirat reactia omenilor. Incepusera sa aplaude, sa strige la toreador sa-l omoare. Nu mai aveau rabdare. Acolo am avut revelatia ca vanatoarea este floare la ureche. Macar acolo impusca animalul si gata. Toata povestea s-a incheiat cu uciderea taurului la cererea publicului. Nu m-a uitat. Eram preocupata sa urmaresc fetele oamenilor din jur, sa le vad reactiile, sa le studiez placerea de pe chip.

Dupa ce toreadorul i-a aplicat ultima lovitura, taurul s-a clatinat, a cazut pe o parte si apoi de tot jos. Va dati seama ca inca se mai vedea cum respira :( Cam in 30 de secunde a murit. :(
Asta nu a fost tot. Au venit cai si l-au tarat in fata noastra pana intr-o incapere. Il tarau si in urma lui ramaneau darele de sange. Altii in urma stergeau si arena ramanea ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am plecat apoi.

Am realizat doua lucruri acolo:
1. Ca nu este nici o diferenta intre ce vazusem si luptele intre oameni din trecut.
2. Ca imi pare rau ca am platit pentru a lua parte la asa ceva. Simt ca sunt si eu un pic vinovata.

Cateva poze pentru exemplificare, desi nu pot arata asa multe. Urmeaza si un filmulet.

Fantana Magica

Am fost in sfarsit in Barcelona. Am auzit de multi ani despre frumusetea acestui oras, am citit multe pagini cu impresii, 99% la superlativ. Eram curioasa si asteptam sa vad casele laudate ale lui Gaudi, Rambla si marea. Nu m-a dezamagit, de la tot ce poti face ziua pana la viata de noapte care nu se termina pana in zorii zilei. Barcelona este un oras complet. Daca as folosi un singur cuvant sa descriu locul as spune: complet. Nu pot spune asta despre alt loc din Europa. Are mare (frumoasa si plina de turisti), port (vechi si nou), obiective turistice (multe si scumpe), cartiere pitoresti (Gotic si Ribera), viata culturala (Palatul Muzicii Catalane), distractii de noapte (Rambla pana in zori, cele mai multe baruri pe km patrat), romantism (pe faleza, pe stradute, oriunde), galagie (cred cel mai galagios oras), turisti (multi, veseli si foarte tineri), oameni calzi si sociabili (de la chelneri pana la cei de pe strada), cea mai frumoasa piata alimentara din Europa (La Boqueria), multe piete si piatete (Spania, Catalunya, Reial), originalul parc Guell si cel mai frumos loc din Barcelona, Fantana Magica.

A urmat ziua cu calatorii mai lungi, in afara Madridului. Ne-a dus sa vedem manastirea regala San Lorenzo de El Escorial. Este situata cam la 100 km de Madrid, la poalele muntilor Sierra de Guadarrama. Zona este muntoasa si diferita de Madrid. Mai racoros un pic, cu aer curat si mi-a adus aminte un pic de Karlovy Vary. Este un fel de statiune aranjata si unde totul pare facut pentru odihna ta.

Am vazut aici patul pe care a murit Filip II, o celebra pictura a Cinei cea de Taina de Titian si bazilica. Zona din jurul manastirii este frumoasa, cu gradini care amintesc de Versailles si o mica curiozitate: intr-o parte a cladirii functioneaza o scoala si am prins chiar o pauza a copiilor care se jucau in curte cu mingea. Mi s-a parut dragut si straniu in acelasi timp sa vad intr-o celebra curte istorica in care se plimbau regii si printii cum acum se jucau copii. A... inca ceva: preturi mici in acea regiune, se vedea ca nu mai esti in capitala, Iti luai o cafea si un prajiturica cu 2-3 euro.

Am plecat cu regret de acolo pentru ca ne astepta celebrul stadion Santiago Bernabeu . Nu sunt un fan al fotbalului dar m-a impreionat acest loc. Prin marime, prin istoria lui si mai ales prin ceea ce au putut sa faca dintr-un club. Este un muzeu intreg, ne-a luat o ora sa-l vedem. Am simtit mandria de a fi roman cand l-am gasit pe Hagi pe panou alaturi de marii fotbalisti ai lumii, ne-am pozat cu el, am vazut cupe castigate si pana si toaletele jucatorilor si vestiarele lor.

Dupa un somn odihnitor am pornit cu forte proaspete la vizite. Cred ca nu are rost sa mai povestesc despre drumurile de acolo, nu? Sunt la fel ca peste tot in Europa, adica perfecte :), faceam cam 30 de minute pana in Madrid (o distanta de 60 Km), lume calma. Primul lucru frapant pentru mine a fost clima. Stiam ca este cald acum acolo si asa era, in jur de 33 de grade zilnic. Dar ce e mai rau este aerul care este extrem de uscat. Nu am mai simtit asa nicaieri. Pur si simplu ti se usca nasul, fata, tot. Imi povestea cineva de acolo ca vara trecuta nu a plouat deloc pana la sfarsitul lui septembrie. Mi-am scos hainele de vara din valiza si am vizitat Palatul Regal pentru inceput. Am avut la noi Top 10, un ghid foarte bun pentru calatorii. Datorita lui am aflat ca miercurea era ziua in care intrai gratuit la multe obiective turistice si am profitat de asta.

In Palatul Regal am vazut viori Stradivarius si mi-au ramas in minte niste tablouri de Goia. Dupa o pauza de cafea am pornit catre un loc de care auzisem si pe care tineam mult sa-l vad, Monasterio de las Descalzas Reale. Nu am reusit sa intram pentru ca era foarte aglomerat si nu mai lasau sa intre. Ne-au pus sa ne intoarcem la ora 16 si atunci a fost ok. Am avut o mare surpriza aici. Recomand acest loc inaintea tuturor obiectivelor din Madrid. Este un muzeu manastire vechi si incarcat de istorie cu foarte multe obiecte valoroase. Manastirea functioneaza si astazi si este de maici franciscane. Nu le-am putut vedea pentru ca in timpul programului de vizita (10.30-12.45 si 16-17) stau intr-o loc separat. Acolo exista obligatoriu un ghid care vorbeste in spaniola si care ne-a explicat foarte frumos istoria acelui loc si a obiectelor. In biserica se afla mormantul Juanei de Austria care a infiintat manastirea. Nu ratati acest loc din centrul Madridului, o sa va placa!

Cateva poze din fata manastirii dar care nu spun nimic. Totul se desfasoara in spate dar nu am avut voie sa facem poze:

Am ajuns in prima destinatie din Spania. Mai concret, Madrid. Dupa un zbor lung dar fara probleme cu Easy Jet am aterizat pe Barajas. Sa nu uit, recomand Easy Jet-ul pentru zboruri. Pleaca de la Otopeni, nu am avut probleme, echipajul foarte dragut, fara intarzieri. Doar ca eram singurii turisti din avion :)

Aeroprtul Barajas din Madrid este foarte mare, ne-a luat ceva timp sa iesim din el. Nu are rost sa va mai spun despre autostrazile lor, nu? Mari, cu 3-4 benzi pe un sens, nimeni nu depaseste limita, am ajuns in 30 minute la 60 Km de Madrid, in Guadalajara.

Orasel mic, cochet, cu case toate la fel, liniste de credeai ca nu locuieste nimeni acolo. Am facut un ocol prin centrul urmatorului orasel, Alcala de Henares, am mancat si odihnit oasele la o cafea cu lapte (pentru ca nu au auzit de capucino) pe o terasa. Seamana cu Sighisoara, doar ca mai aranjata si cu stradute mai inguste. La ora aia nu erau decat batrani la cafea si cativa turisti. Inca din prima zi am semnalat lipsa turistilor dar am pus-o pe seama faptului ca era orasul mic. De-abia asteptam sa ajung in capitala.

Doua poze din Alcala de Henares si maine alte povesti cu iz spaniol.

De Paste am decis sa ne relaxam undeva departe de aglomeratia din Bucuresti, departe de blocuri si oameni grabiti mereu undeva. Am luat trenul catre un oras care incearca sa mai pastreze din aerul vechi de altadata, in care casele sunt mari si incarcate de istorie si in care nimeni nu se grabea nicaieri. Nu am facut altceva decat sa ma plimb, sa pozez locuri dragi din copilarie, sa ma bucur de liniste si sa ma intreb: "Unde sunt oamenii din orasul asta?" Sibiul este din ce in ce mai frumos, este curat si sigur. Mi-a lasat impresia de o mica Viena, mai ales in centru, unde oamenii stau la cele cateva terase deschise cu un ceai in fata. Va recomand o cura macar de un week-end.

Ca o surpriza de ziua sotului am plecat trei zile in Roma. Am gasit o oferta avantajoasa la Wizz Air si am plecat cu 98 eur doua persoane. Am dat se soare mult, intre 10-23 grade in cele trei zile, relaxare si mancarica buna.

Am ajuns dimineata pe la 7 pe aeroportul Ciampino. Am luat un autobuz si obositi de drum am ajuns la hotel. Nu era gata camera (cazarea se facea de la 12) si ne-am odihnit la o cafeluta si o briosa la barul hotelului.

Cei de la receptie erau foarte draguti, au zis ca se vor grabi cu camera, am lasat bagajul al ei si am pornit la o mica plimbare. Inca nu era mai nimic deschis (la ei se deschid magazinele pe la 9-10). Am profitat de linistea de pe strazi si am pornit catre Fontana di Trevi sa facem niste poze fara prea multi turisti.

Pe la 11 ne-am indreptat catre hotel, ne-am cazat, am tras jaluzelele de la fereastra si am dormit bustean vreo 2-3 ore :-) Dupa o asa odihna stomacul nostru isi cerea tributul. Am luat masa cu vreo 10 eur de persoana, am baut o cafeluta (2 euro) si am continuat plimbarea.

Duminica am vrut sa asistam la slujba de la Vatican si la binecuvantarea Papei. Nu am avut noroc, Papa era plecat in Africa. Am profitat de caldura de afara si, alaturi de sute de italieni si turisti, am petrecut o dupa-amiaza relaxanta in Parcul Borgheze si Vila Borgheze . Ne-am zis in sinea noastra ca in Romania nici nepotii nostri nu vor avea asa ceva si am facut poze pentru eternitate.
Parcul era imens, plin de copii, biciclete de inchiriat de toate felurile (pentru o persoana, pentru doua sau patru), masinute de plimbat si trenulete care faceau inconjurul locului. Preturile erau acceptabile:

• plimbare cu trenuletul = 3 eur
• inchiriat bicicleta 30 min = 8 eur
• inchiriat bicicleta 60 min = 10 eur

Am avut la noi ghidul Top 10 care ne-a ajutat mult.
Am vazut: Piata Navonna, Piata Spania, Colosseumul, Forul Roman.

Ne-am intors luni seara obositi de drum dar fericiti si dornici de la reveni.

Astazi ma astepta in casuta de mail un mesaj de la Wizz Air. Tocmai ma pregateam sa-l sterg crezand ca este vreo oferta speciala, asa cum am primit de la multe companii aeriene in ultimul timp. Nu stiu ce anume m-a oprit si l-am deschis. Bine am facut pentru ca ma astepat o mare si frumoasa amandare de zbor :) Intoarcerea mea din Barcelona de pe 12 mai era anulata si imi dadeau una pe 13 mai la aceeasi ora.

La inceput m-am enervat si am inceput sa-mi caut inca o noapte de cazare la hotelul

Ayre Gran Via. Nu am gasit nici pe booking.com si nici pe venere.com (cele doua mari site-uri de rezervari pe care le folosesc de obicei). Am avut noroc sa gasesc direct la hotel si m-am linistit.

Apoi m-am bucurat. Mi-am dat seama ca o noapte in plus in Barcelona nu strica nimanui si ca o sa-mi faca bine. Chiar ma gandeam zilele trecute ca as vrea sa ajung o zi la mare si ca timpul nu-mi prea permite asta. Asa ca, tot raul spre bine :)

Am reusit in sfarsit sa fac rezervare la hotel in Barcelona. O sa stam aici:
Ayre Hotel Gran Via

Acum trebuie sa facem planuri ce avem de vizitat, pe unde putem ajunge in putinul timp petrecut acolo.

Dimineata am pornit cu vesnicul nostru autocar de de 2 stele (cu indulgenta) spre celebra Karlovy Vary. Nu stiam mare lucru despre aceasta statiune inainte. Ne-a povestit ghidul pe drum ce oameni celebri din toate timpurile si-au cautat leacul acolo si cat lux ascundea in trecut.

Este cea mai cunoscuta statiune balneara din Boemia si au trecut pe acolo: Beethoven, Chopin, Wagner, Bach, Goethe, Puskin, Tolstoi. Cladirile sunt impozante, hoteluri luxoase si multe izvoare. Lumea isi cumpara un fel de ulcioare de diferite dimensiuni cu care bea din acele ape termale. Exista chiar si un izvor a carui apa ajunge pana la 73 de grade Celsius numit "Apa Izvorului Fierbinte".

La plecare am cumparat celebra bautura Becherovka facuta din 27 de plante. Se bea rece si reteta este pastrata cu sfintenie de catre producatori. Exista o explicatie a ghidului daca vizitati muzeul. Intr-un film se prezinta o mica parte din ingredientele folosite si la sfarsit apare pe ecran o pagina plina de formule in limba germana :-) care ar trebui sa fie restul de reteta si modul de folosire.

Dupa atata bautura ne-am imbarcat si am pornit spre Praga. Ne astepta o ultima zi de hoinarit prin acest frumos oras.

Si asa a fost... Ne-am plimbat, am umblat prin magazine, chiar am si cumparat cate ceva :) si am mancat niste carnati super buni alaturi de Dumpling, painea cehilor. Este foarte moale, facuta din aluat sau cartofi. A... si foarte multa bere. In fiecare seara!

In aceasta ultima zi am zabovit in Orasul Vechi, am asteptat ora exacta la Ceasul cu Sfinti, am vizitat cartierul evreiesc unde am vrut sa intram sa vedem cimitriul lor dar ne-a oprit taxa piperata. Asa ne-am amintit cine populeaza acest cartier :)

Ziua noastra magica s-a incheiat cu o croaziera pe Vltava si cu admirarea podului Carol noaptea.

Ne-am inceput frumoasele zile in Praga cu o vizita la Castelul Konopiste. Fosta resedinta a arhiducelui austriac Franz Ferdinand, locul impresioneaza prin enorma colectie de trofee de vanatoare. Sunt peste 300.000 si tot timpul ne intrebam intre noi cand o fi avut timp sa le omoare pe toate :-) Ne-am plimbat prin gradina castelului, frumos amenajata, am mancat si baut un suc si am pornit cu autocarul spre Praga.

Ne-am intalnit cu un ghid local, un roman stabilit in Praga. Ghidul nostru nu avea voie sa ne vorbesca in oras sau la obiectivele turistice. Lucru care am vazut mai tarziu ca se practica in multe orase. Si asa a inceput o frumoasa dupa-amiaza pe strazile din Praga: Catedrala Sf. Vit, Ulita de Aur, Podul Carol, Cartierul Mala Strana, Castelul Praga, Piata Wenceslas. A fost un tur rapid, ghidul mergea in fata si noi ca oitele dupa el alergand, incercand sa facem cate o poza si cascand gura la minunatiile din jur. Ne chinuiam sa tinem minte pe unde am vazut nu stiu ce lucru ca sa ne intoarcem singuri apoi. A fost o zi fascinanta si seara la hotel am vorbit numai despre acest oras despre care nu stiam mare lucru. Morti de oboseala, am dormit pana dimineata fara sa ne miscam.

Am uitat sa va spun despre hotel. Se numea Dum , era de 3 stele, format din doua camere: una de dormit si una de stat la taclale. Ne-a placut, mai ales dupa nefericta experienta din Budapesta. Dimineata mancam bine la hotel (mult mai bine decat alte orase europene) si apoi porneam cu forte proaspete spre oras.

Am pornit dimineata bucurosi ca am scapat de acolo si cu suflu nou pentru ce urma, Bratislava. M-a surprins: oras micut, cochet, foarte curat. Un fel de Sibiu, de Sighisoara mult mai curat si aranjat.

Am vazut aici Biserica Incoronarii Mariei Tereza si am pornit apoi catre Monumentul Pacii de la Austerlitz. Impresionat, mai ales ca iti aduceai aminte de tot ce ai citit in legatura cu aceste locuri.

Am facut o scurta oprire in Brno unde am intrat in Catedrala Sf. Petru si Pavel. Au fost opriri scurte, facut poze, vizitat si urcat in autocar.

Spre seara am intrat intr-un oras despre care nu stiam mare lucru si care ne-a surprins in cel mai placut mod posibil, Praga.

Pun cateva poze din Bratislava si apoi am sa va povestesc mai multe despre orasul de care ne-am indragostit cu totii, dar in mod deosebit finii nostri care au revenit apoi pentru o intreaga saptamana.

A venit ziua cea mare. Plecarea dimineata la ora 6 din Piata Victoriei. Am coborat din taxi, puhoi de lume acolo si multe autocare. Cu greu l-am dibuit pe al nostru. Scria pe el "PRAGA - 9 ZILE" si era cel mai urat din toata parcarea. A fost primul nostru soc. Cred ca nu avea nici o stea saracul. In jurul lui altele frumoase, elegante si gata de drum lung. Dupa ce am facut tpti o fata lunga si trista am dat de al doilea mare obstacol, mirosul din el. Cred ca tocmai il spalasera, la fel si chestiile care stateau pe scaune. Nu pot sa descriu a ce miroseau, era un amestec de otet, apa si mizerie. Plus ca erau ude, nu-ti puteai lipi capul de spatar :-)

Acum mi se pare haios dar in dimineata aia eram plini de nervi, noi si toti sin autocar. Am depasit problema, am zis ca nu avem ce face si am pornit spre Ungaria. Drumul nu a fost asa obositor pentru ca noi eram nerabdatori, bucurosi si cu chef de vacanta. Eu visam la Viena direct desi era pe la sfarsit programata.

Spre seara am ajuns in Ungaria. Ni s-a parut asa neobisnuit, parca mai frumos, casele mai aratoase. Prima impresie. La intoarcere nu a mai fost asa :-)

Pe la 12 noaptea ne-am cazat in sfarsit in Budapesta in cel mai infect hotel din toate timpurile. nUmai faptul ca eram morti de oboseala ne-a facut sa nu dormim afara in curte, unde era foarte frumos. Asa s-a incheiat prima noapte din cele opt in total.

Incep astazi sa va povestesc cum a fost prima mea iesire din tara, prima data cand am vazut ce inseamna turism extern.

Cum a inceput totul?

Vroiam sa megem undeva, nu stiam inca unde. Ne-am adus noi aminte ca am ratat o saptamana superba in luna de miere in Grecia pentru ca nu i-a iesit sotului pasaportul la timp. Pe vremea aia nu era asa usor ca acum, doar cu buletinul. Ramanand cu regretul ca atunci a trebui sa renuntam, desi platisem si avansul la sejur, am hotarat sa meregm in Grecia.

Am inceput sa cautam pe la diverse agentii, am luat zeci de oferte, am studiat. Am zis sa-i intrebam si pe finii nostri daca vor sa mearga. Dupa ce i-am convins ce frumos o sa fie si ieftin :-), intr-o zi am descoperit ceva mai bun. La banii pe care ii aveam noi (putini pentru vremea asta) am gasit la Omnia Turism o excursie de vis: 9 zile cu autocarul in Budapesta, Praga si Viena. Dupa ce am convins si restul grupului (deja ne marisem in numarul de calatori) am achitat avansul. Era fericiti cu totii si de-abia asteptam sa plecam. Era luna iunie si plecarea era in septembrie. Nu aveam bani multi atunci dar mare dorinta de a vedea lumea.

Pana la data plecarii un cuplu de prieteni s-a retras (se anuntase un bebe pe lume) si am ramas 6 persoane. Nu am avut probleme la agentie pana la plecare, ne-am facut asigurari, am strans bani si ne-am pregatit sufleteste pentru o prima calatorie cu autocarul de asa anvergura.

Am fost in 2007 pentru prima data in Florenta.

A fost nevoie doar de o singura zi ca sa ma fascineze acest oras si sa-mi doresc sa revin. Veneam dupa vreo 4 zile de vizitat Roma, oras aglomerat, cu un trafic infernal si murdara in multe locuri. Ziua petrecuta in Florenta a dau un suflu nou vacantei de 7 zile.

Din Roma am luat trenul si intr-o ora jumatate am fost acolo. Era liniste, arta si cultura la tot pasul si un peisaj complet diferit de capitala. Atunci am inteles pe pielea mea diferenta despre care vorbeau toti ca exista intre sudul Italiei si rest.

Aici te intalnesti cu Michelangelo, Dante, Machiavelli, Leonardo da Vinci si multi alti "frumosi" ai lumii. Am simtit de parca erau cunoscuti de ai mei, de parca ii stiam de-o viata. Am vazut ce era important in oras, apoi ne-am oprit sa mancam. Paste si un pahar de vin rosu.
Cu puteri proaspete am purces la drum. Fara rost, pe stradute inguste si cochete, pe langa bijuterii de iti luau ochii si oameni veseli. Multi turisti in Florenta si multi oameni cu bani, lucru pe care nu l-am remarcat in Roma. Chiar intrau in galerii de arta, magazine scumpe de pielarie, anticariate si cumparau. Era altfel decat ma obisnuisem in ultimele zile.

Spre seara am luat trenul spre Roma si ne-am hotarat ca ne place Italia. Si ne-am promis ca vom reveni!

Am o prietena care tocmai s-a intors din Olanda. La o cafeluta prin Piata Unirii mi-a povestit aventurile ei din tara lalelelor si m-a facut sa-mi aduc aminte de zilele insorite petrecute de mine si finii mei in Amsterdam.

Valen mi-a adus in memorie casele cu ferestre cat peretele, de bicicletele la tot pasul, de ordinea si frumusetea acestei tari.

Am fost anul trecut trei zile in Amsterdam si de-abia astept sa ma intorc. Are un farmec special si acolo am gasit un alt mod de a trai viata.

Mi-am luat in sfarsit bilete pentru Spania. Dupa ce ne-am tot gandit si razgandit am luat bilete pentru luna mai. Plecam spre Madrid cu Easy Jet si ne intoarcem din Barcelona cu Wizz air. Am platit 92 eur/2pers spre Madrid si 98 eur/2pers din Barcelona.

De mult imi doream sa vad Spania dar mereu gaseam alte destinatii si tot amanam. Acum trebuie sa vedem in sfarsit ceva din ea. Ma apuc sa caut cazare in ambele orase, sa-mi fac liste cu ce ar fi de vizitat si ce lucruri interesante sunt de facut pe acolo.

Am fost in Viena … Din nou! Si din nou mi-a placut aerul orasului, muzica, oamenii, civilizatia. Am fost la un concert de Strauss si Mozart, acelasi de trei ani incoace. La palatul Hofburg, sambata seara, oameni multi, frumos imbracati si dornici de muzica buna.

Am nimerit langa o superba spanioloaica, genul de femeie dupa care intorci capul fara sa vrei. Dupa aceasta parte muzicala care este si preferata mea nu si-a mai revenit. A plans tot concertul pana la sfarsit, chiar si cand atmosfera era destul de vesela. Nu pot descrie in cuvinte aerul de la Hofburg. Pot doar sa va sfatuiesc sa nu ratati un concert in Viena, indiferent unde este. Si pentru a simiti mai bine ce se intampla aveti doua mici parti din Dunarea albastra si Marsul lui Radetzky (Johann Strauss):

Dunarea albastra

Marsul lui Radetzky

Am nimerit langa o superba spanioloaica, genul de femeie dupa care intorci capul fara sa vrei. Dupa aceasta parte muzicala care este si preferata mea nu si-a mai revenit. A plans tot concertul pana la sfarsit, chiar si cand atmosfera era destul de vesela.  Nu pot descrie in cuvinte aerul de la Hofburg. Pot doar sa va sfatuiesc sa nu ratati un concert in Viena, indiferent unde este.  Si pentru a simiti mai bine ce se intampla aveti doua mici parti din Dunarea albastra si Marsul lui Radetzky (Johann Strauss):

Dunarea albastra

Marsul lui Radetzky

Sibiul... Se pastreaza la fel, se schimba mereu cate ceva. Este un amestec de vechi si de nou, de cladiri incarcate de istorie, de strazi celebre, oameni de vaza ai acestei tari care au locuit aici, de mizerie prin unele parti, strazi extrem de stricate pentru un astfel de oras, aglomeratie in timpul zilei care face loc unei linisti aproape mormantale spre seara. 

Mult mai multi turisti decat in toata tara la un loc si terase pe care si le-ar dori Bucurestiul cu jind.

 Plec spre Lausanne. O prietena de-a mea isi sustine lucrarea de doctorat si mergem sa o sustinem din umbra. Aeroportul Otopeni extrem de aglomerat. Romanii veniti in concediu in tara pleaca catre  diferite destinatii. Cred ca nu am vazut niciodata asa multi calatori in micul nostru aeroport. Voi zbura pentru prima data cu Baboo, o companie elvetiana. Sper sa ajung intreaga in Geneva (prietenii stiu de ce). De acolo va trebui sa luam un tren pana in Lausanne. Trebuie sa le transmit fetelor care ma asteapta acolo sa nu se distreze prea mult fara mine. Voi imparti un apartament cu doua camere (multumim pe aceasta cale Oanei si lui Razvan) cu Rya. Revin cu detalii de pe pamant elevetian. Deocamdata asteptam, se pare ca este o intarziere de 30 de minute.

Lausanne... inca de inca am ajuns aici am incercat sa definesc acest oras, sa incerc sa vad cu ce se aseamana, ce hram poarta cum se zice. Mi-a fost greu. Asta pentru ca seamana foarte mult cu Franta, are ceva din Germania si totusi un aer al lui.

In primul rand arata foarte bine, natura este extraordinara aici. Au munte, lacuri si oras populat. Nu este deloc un oras restras asa cum mi-l inchipuisem eu din descrierile Dianei. Poate doar seara, dupa ora 18.30 cand totul se inchide si se golesc strazile intr-o clipita. Este un oras universitar si asta ii da un aer foarte tineresc si are o viata culturala destul de bogata. Orasul pare a fi asezat pe coline peste tot, urci si cobori mereu.

Lausanne nu este deloc un oras turistic dar este perfect pentru a locui aici. Spuneam ca multe lucruri sunt frantuzesti, aici vei gasi celebrele patiserii cu baghetele cremoase, cafeaua buna, limba care se vorbeste peste tot. Ca sa fie Paris i-ar trebui hoarda de turisti :) Unde mai pui ca din Lausanne se vede Franta!

Sa nu uit un lucru important, Lausanne nu este un oras ieftin. Nu este nici exagerat de scump dar nu va asteptati la chilipiruri. Mie mi s-a parut mai scump decat in Paris.

Ne trezim cu forte proaspete si pornim spre statia de autobuz. Luam bilete de la un automat si ne amuzam copios cand ni se imprima pe bilet ca este valabil pana pe 32 august 2009 :) Ne descurcam foarte bine in oras, oamenii vorbesc franceza dar foarte multi stiu engleza. Mergem spre centru cautand sa luam micul dejun. Desi este ora 10 foarte putine localuri sau terase sunt deshise. Gasim una si ne luam cafea si briose, 7 franci de persoana.

O luam apoi la picior si decidem ca vom avea jumatate de zi pentru a ne pierde pe strazi. Si noua si prietenilor cu care suntem (Andreea si Richard) ne place sa ratacim aiurea fara vreo tinta precisa. Vedem catedrala Lausanne, accesul este gratuit, putem face si fotografii inauntru si ne minunam de numarul mic al turistilor.  Casele si blocurile din acest oras sunt incredibile, 90% din ele arata foarte bine, nu sunt scorojite, nu arata vechi desi unele chiar sunt si peste tot celebrele aranjamente florale.

Dupa ce obosim bine, in jurul pranzului ne indreptam spre malul lacului Leman. Vrem sa vedem lebedele, ratele, pescarusii si tot peisajul care te indeamna la odihna. Nu ne-a dezamagit, totul este la superlativ. Ne odihnim picioarele pe un ponton si privim apa si partea franceza care se vede in departare.

Dupa atata relaxare ne grabim sa ajungem in apartamentul unde am stat cazati, sa ne schimbam si sa mergem la sustinerea tezei de doctorat a Dianei.

A treia zi in Lausanne.

Ne trezim de dimineata, bem cafeaua rapid si ne indreptam spre Lacul Leman, cel mai mare lac din Europa continentala. Este poreclit "Marea din Alpi" si este lung de aproape 73 de km.  Inca de ieri stiam programul vapoarelor spre Evian. Ne doream mult sa ajungem in acea parte a Frantei si mai ales sa bem celebra apa la ea acasa :) Biletul dus intors cu vaporul, 31 CHF, in jur de 20 EUR. Ne urcam si timp de 35 de minute ne bucuram de privelistea superba oferita de apa si munti. Ni se pare extraordinar cum poti trece acum dintr-o tara in alta cu vaporul. Nici macar nu ne-a controlat nimeni actele, desi scria in port ca este obligatoriu pasaportul sau cartea de identitate.

Evianul se vede nespus de frumos inca de la inceput. Este o statiune tipic frantuzeasca, nu foarte mare dar extrrem de bogata si bine  ingrijita. Ne-au impresionat copacii si aranjamentele florale de peste tot, oamenii care se plimba prin centru si magazinele extrem de cochete. Statiunea asta aduce putin cu Karlovi Vary desi mult mai bogata si mai verde. Ne-am plimbat timp de 2 ore, am mancat flan, baut cafea si facut foarte multe poze. Am baut si apa de la izvoare, peste tot aici cat si in Elvetia apa este potabila (si in oras si acasa la chiuvete). Am plecat cu vaporul de 12 cu promisiunea ca vom reveni aici cat si in alte statiuni de pe malul francez
 

Ecole Polytechnique Federale de Lausanne, o mare universitate tehnica situata la 20 de minute de mers cu metroul din centrul orasului.  Aici se poate invata informatica de nivel mondial fara sa fii nevoit sa treci oceanul. Guvernul elevtian a investit multi bani in ultimii ani pentru a aduce la EPFL profesori de la cele mai mari universitati din lume: Berkeley, Stanford, Harvad, etc.

Ne grabim sa-i tinem pumnii si sa o incurajam pe Diana care este deja acolo de vreo 2 ore. Incep sa se adune oamenii, vin si profesorii si coordonatorul ei tine un mic discurs de inceput. Urmeaza apoi Diana care timp de 30-35 de minute ne vorbeste despre "NANOGAP MEM RESONATORS ON SOI". Noi nu pricepem mare lucru dar o urmarim cu interes si traim emotiile alaturi de ea. Ea a fost incredibil de calma la inceput, nu s-a balbait deloc, totul a fost pefect. Spre sfarsit a fost mai emotionant cand au fost multumiri personale si cand toti am simtit importanta evenimentului. A urmat o seara linistita in cafeneau de la ultimul etaj, cu mancare romaneasca (sarmale, vinete, zacusca) si discutii interesante cu Kevin, un englez care a stat 2 ani in Japonia si care ne-a impartasit din experienta traita in acesta tara.

  In cateva cuvinte Elvetia mi s-a parut o tara foarte asezata. Linistita si cu un trai extrem de bun. Poti sa inveti in aceasta tara, sa performezi in sistemul universitar, poti sa-ti gasesti un job foarte bine platit (daca esti un specialist bun) si poti sa duci o viata sanatoasa. Desi mancarea este scumpa aici, oamenii se straduiesc sa manance bio, sa recicleze (si sunt si incurajati in acest sens) si sa profite de timpul liber. Cum spuneam intr-un post anterior, la ora 18.30 totul se inchide si duminica este inchis toata ziua. Te obliga intr-un fel sa fii mai organizat, sa-ti planifici cumparaturile si gatitul. Daca ai invitati duminica, trebuie sa stii din timp ce gatesti pentru a cumpara sambata. Asa este si in Franta. Obisnuita ca in Romania unde gasesti extrem de multe locuri deschise, mi s-a parut ciudat la inceput si eram chiar revoltata ca nu gasesc un supermarket deschis. Am inteles apoi ca aici se respecta ora de odihna si ca totul inseamna obisnuinta, ca nimic nu este imposibil. Da, viata este altfel, dar in bine. Este liniste, munca cand trebuie, odihna, respect pentru pentru celalalt. A... si omenii foarte toleranti cu toate.

Ce am mai observat:

    nu exista reduceri sau sunt extrem de putine. Spre deosebire de alte orase europene unde magazinele se intrec in oferte, aici lipsesc cu desavarsire.
     Nu sunt reduceri nici la transportul in comun. Foarte putine si alea pentru studenti.
    Oamenii foarte bine imbracati dar nu asa eleganti ca in Franta
    multa populatie de peste 50-60 de ani
    multa lume in carje. Am crezut ca se lovesc la ski poate. Un localnic ne-a spus ca oamenii pentru orice fleac isi pun mana sau piciorul in ghips
    concediul de maternitate este de doar 4 luni si nu foarte bine platit
    foarte multe apartamente sau case au vedere frumoasa, spre lac sau munte
    hainele sunt scumpe, nu este in nici un caz un loc pentru shopping
    oamenii foarte draguti si ambabili, se deosebesc mult de parizieni :)
    isi merita zicala de tara ceasurilor, sunt reclame peste tot si multe magazine cu cele mai multe modele de ceasuri pe care le-am vazut vreodata
    o curiozitate: desi orasul nu este foarte mare si preturile sunt destul de piperate am vazut foarte multe saloane de coafura si manichiura/pedichiura. Nu am inteles de ce, parea ca nimeni nu-si mai face nimic acasa. O manichiura costa 75-80 de CHF, o pedichiura  95 CHF si un tuns pentru barbati 40 CHF.
    taxiurile aveau totusi preturi rezonabile.
    mi s-a parut cel mai sigur oras in care am fost pana acum. Cred ca am vazut 2 cersetori in cele 3 zile cat am stat si nici un om al strazii. Poate ca sunt dar nu se vad. Si gara din Lausanne face nota discordanta, nu am vazut oameni dubiosi cum sunt in toate garile din marile orase. Totul era civilizat, seara pe strazi liniste si multi oameni care calatoresc. Iti da totul o senzatie de siguranta. Cred ca a fost singurul loc unde nu am avut grija gentii sau a rucsacului, sa-mi fie frica ca ma jefuieste cineva.
    In Geneva s-a votat deja o lege impotriva cersetoriei si foarte multi au plecat de acolo. Sper sa se aplice in viitor in multe locuri.
 

Am fost din nou in orasul vesnic treaz, orasul care te face sa vibrezi, sa simti ca esti in mijlocul lumii, cum spunea o buna prietena a mea. Mi-am dat seama ca acolo nimic nu e la fel si mereu ceva se schimba, ca e plin de viata pur si simplu si ca se traieste altfel. Si acum am putut sa vad mai multe, am privit viata oamenilor nu numai din punct de vedere al turistului. Pentru ca turistul vede numai lucruri frumoase in primele zile. Eu nu am mai vazut asa multe obiective turistice acum si m-am concentrat pe restaurante unde mananca localnicii, m-am plimbat alaturi de ei sambata prin piata, am baut cafea pe o artera de cartier, m-am odihnit la pranz in parcuri alaturi de studenti si am incercat sa vad ce e asa deosebit aici.

Imi este greu sa cuprind totul in cateva cuvinte, nici macar pozele nu pot descrie atmosfera. Asta pentru ca nu poate intelege asa ceva decat un om indragostit ca si mine de aceste parti sau localnicii care iubesc mult orasul lor. In cateva cuvinte suna totul asa: relaxare multa, timp liber care se respecta, picnicuri in parcuri, pe strazi, pe banci, multa lume care bea vin in locuri publice fara a fi considerata alcoolica, sampanie buna, cafea la toate colturile, oameni care mananca extrem de sanatos, multi turisti zambind pe strada...

Ar mai fi multe, sigur mi se amintesc. Va spun numai ca obiectivele turistice de aici, faptul ca in fiecare loc din oras s-a intamplat ceva maret, a locuit vreo celebritate, s-a petrecut un fapt istoric, a baut cafea un mare scriitor sau a pictat Picasso trebuie sa va faca sa vedeti acest loc macar o data in viata. Sau sa treceti in lista de calatorii pe primul loc pentru viitor: Paris!

Inspirata de emotia Biancai din prima vizita importanta in Paris, m-am gandit sa va povestesc un pic despre un loc special din orasul luminilor, un loc care va ofera o oaza de liniste, literatura  si istorie la un loc.

Barul Hemingway de la hotelul Ritz este un loc care va ramane in amintirea oricarui iubitor de cocktail-uri, de Hemingway, de lux si de istorie. Marketingul nu a trecut pe aici fara sa lase urme (chelnerii stiu sa te faca sa te simti ca intr-un loc special) dar uiti repede de preturi sau de faptul ca barul este foarte mic dupa ce vezi peretii tapisati cu carti, ziare de epoca, lucruri care te fac sa crezi ca tocmai trebuie sa intre acolo un mare om.

Aici au baut pe rand: Maria Callas, Audrey Hepburn, Greta Garbo si multi altii. Si sa nu uitam de unde vine numele barului, Ernest Hemingway fiind un client fidel al hotelului si al barului de la parter. Se spune ca in acest bar a fost inventat celebrul cocktail Bloody Mary ("Mary cea sangeroasa",  care nu ar fi alta decat cea de-a patra sotie a scriitorului.) Hemingway se duce intr-o zi la barman si ii spune trist ca sotia i-a interzis categoric sa mai bea si ca il pune sa sufle de cate ori intra in camera. Barmanul  impresionat amesteca suc de rosii cu vodca din pahar, stiindu-se ca sucul de rosii neutralizeaza mirosul de alcool.

Aici puteti bea cocktail-urile obisnuite si altele facute special de catre barmani. Vi se vor servi alaturi (fara a fi taxati in plus) masline verzi cu diverse arome, chips-uri homemade (nu am inteles diferenta intre ele si cele cumparate ), pahare cu apa plata si castraveti si un bol de migdale prajite.  A.. si un trandafir pentru doamne

Duceti-va sa beti macar o cafea, asa cum fac acum mai toti turistii si veti dori sa va intoarceti!

In opozitie totala cu restaurantul de aseara, astazi am fost la Verde Cafe. Imi doream de mult timp sa merg dar tot amanam.  In aceasta seara am raspuns invitatiei lui Cezar de a lua parte la o intalnire calda intre pasionati de calatorii.  Am gasit acolo o vila veche cu camere inalte, pisici care se plimbau in voie peste tot, unele care te ajutau sa-ti alegi ceaiul si cu bunatati multe: ceai de levantica, vin fiert cu scortisoara si limonada.

Cunoscut sub denumirea de Imperator, Cezar ne-a delectat cu povesti din tara cea mai comunista din ziua de azi, cu poze care ne-au amintit de trecuturile noastre (care acum mi se par mult mai soft ) si cu un filmulet de la Arirang care ne-a lasat cu gura cascata.

Nu stiu daca voi ajunge curand in Coreea de Nord dar sigur acum stiu mai multe despre aceasta destinatie.  Multumim pentru prezentare si asteptam cu drag urmatoarele .

S-au adunat sambata intr-un loc pe care il iubesc de la primul popas pe care l-am facut acolo, Ceainaria Green Tea.  II multumesc Valentinei pentru ca l-a impartasit cu mine si ii urez sa mai gaseasca locuri asa minunate in Bucuresti .

Sambata s-au adunat aici iubitori de calatorii, membri ai juriului si doi concurenti la cea de-a doua editie a concursului de povesti organizat de LumeaMare. Roxana a fost o gazda pefecta, s-a ocupat ca noi sa ne simtim minunat.

Am ascultat-o pe Adriana cum si-a depasit limitele urcand pe Kilimanjaro si povestind cat de minunata este calatoria in sine si nu neaparat atingerea varfului Uhuru Peak.

A urmat Raluca cu amintiri dintr-o iarna la Viena, concert Depeche Mode, strazi superbe din capitala austriaca si ne-a amintit tuturor ce minunat este metroul vienez.

A culminat totul cu povestea invitatului special, Mihai Barbu. Ne-a aratat fotografii superbe din Mongolia si ne-a  spus itinerariul celor 26.000 km facuti in aproape 4 luni.

A fost o sambata frumoasa pe care de-abia asteptam sa o repetam.

Simti natura, auzi vantul noaptea, pasarile dimineata si orice soapta a naturii. Te trezesti cu copacii in fata ochilor si cu ploaia in nas. 

Stau intr-o casuta ca din povesti: micuta, cocheta si calda. Ca o cabana de munte cu mult lemn si gradina in spate. 

La tara in Franta iei trenul si ajungi in 20 de minute in oras. 

La tara in Franta iese totusi soarele dupa o noapte cu ploi si vant. Sunt gata de Paris!

      Vineri a fost prima zi adevarata in Paris. Dupa un  mic dejun  gustos, am pornit in jurul orei 11 spre Paris. Am luat trenul din Bures Sur Yvette si in 20 de minute am fost in Jardin de Luxembourg. Am vrut sa ne amintim de picnicul de anul trecut dar tocmai incepuse o rafala mica de ploaie.

Am luat-o in schimb printr-o parte preferata a mea, bulevardul Saint Michel, St. Germain, Place de la Sorbonne, spre Notre Dame. Iubesc aceasta parte a orasului, totul arde la maxim, este zona universitatii, este plin de studenti, tineri de toate natiile, baruri si cafenele la preturi foarte bune si mai putini turisti decat in alte parti. Am umblat aiurea prin zona, fara o tinta nume. Iesise soarele si era e zi perfecta de primavara.

Cand am ajuns  la Notre Dame deja a inceput o alta rafala de ploaie care a durat fix 3 minute, se anunta o vreme de Londra in toata regula. Dar totul se termina cu bine pentru ca soarele venea imediat in intampinarea noastra. Stralucea puternic ca sa ne faca sa uitam de vantul de mai devreme. Dupa ora 14 ne-a parasit vremea schimbatoare si a fost frumos pana seara. 

Nu am facut nimic anume toata ziua: ne-am plimbat, am trecut pe la cafeneaua Le Cafe Marly de la Louvru, am revazut piramida, am luat pranzul si am continuat prin gradinile Tuileries spre Champs Elysees. Ne-am oprit in barul preferat diin aceasta zona unde am admirat timp de 45 de minute o tona de oameni in varsta care veneau sa-si bea cafeaua sau ciocolata calda. Si cand zic in varsta ma refer la persoane peste 75 de ani...

Dupa atata lene intr-o singura zi, ne-am indreptat pasii spre o activitate mai culturala, aveam bilete la Opera. Daca nu ati  vazut opera Garnier, va recomand sa va intoarceti in Paris. Este superba si incarcata de istorie. La iesire o sa gasiti celebra cafenea Cafe de la Paix unde luau o gura de aer toate personalitatile artistice ale Operei sau cunoscuti oameni din intreaga lume dupa iesirea de la vreun spectacol.

Madalina ne astepta cu biletele si a urmat o seara placuta in compania lui Rachmaninov, Berlioz, Bizet si altii. Ca orice om care se respecta nu puteam incheia seara decat la o bere intr-un barulet din zona Chatelet pe care de-abia acum am descoperit-o. Cine spune ca Parisul nu are viata de noapte, nu a iesit intr-o vineri seara in oras!

Nu exista martisor, ei nu au auzit de aceasta traditie. Nu se dau flori, nu merg fete cu zambile in mana pe strada si nu sunt celebrele tiganci cu ghiocei la vanzare. Nu  este forfota din Bucuresti, este cea din Paris :)

La prima ora a diminetii ai putea spune ca ti-e dor de aceasta traditie, ca iti lipsesc toate astea. Asa si este. Doar pana ajungi in centru si iti dai seama ca esti in orasul care vibreaza tot timpul. Ca aici se intampla la orice ora ceva, ca fetele de culoare sunt ca niste flori. Arata foarte bine, colorat imbracate si cu multe bijuterii. Si te opresti la pranz sa mananci in Gare de Lyon, la Le Train Bleu. Unde sala de mese este o bijuterie in sine. Iti vine sa te uiti pe pereti si sa lasi la o parte mancarea delicioasa. Vrei sa admiri oamenii, sa vezi cum savureaza la pranz o sticla intreaga de vin de Bordeaux dupa care se intorc la birou :) Te trezesti poate doar la venirea notei de plata.

De 1 martie in Paris nu exista martisoare, dar intreg orasul este un martisor.

Desi am fost in Paris, desi am uitat de toate pentru 5 zile, desi nu-mi venea sa ma mai intorc, nu am uitat totusi oamenii dragi de acasa. M-am gandit la voi si am facut cateva poze:

1. Pentru Irina, fotografie din Place de la Sorbonne, din fata terasei unde am mancat impreuna pui cu cartofi prajiti .

2. Pentru Bianca, o cafea vis-a-vis de  Jardin de Luxembourg.

3. Pentru Calina, Parisul pur si simplu.

4. Pentru Bimbishor care inca nu a vazut orasul luminilor.

5. Pentru Rya, cu drag!

Sa va povestesc despre doua locuri de exceptie pe care ni le-a descoperit Madalina in cele 5 zile petrecute in Franta. Primul este un castel privat care apartine familiei Breteuil de pe la 1500.  Se numeste Chateau de Breteuil si este un loc fascinant. Mare, cu gradini care se intind pe 70 de hectare, ghid cu informatii pretioase si cu o intretinere excelenta, castelul a fost o adevarata surpriza pentru mine.

Aici sunt expuse multe papusi care il intruchipeaza pe motanul incaltat, autorul lui si a multor povesti  (Charles Perrault) fiind prieten cu Louis de Breteuil, primul proprietar al castelului.  Daca nimeriti soare si caldura, va recomand o plimbare pe domeniu, va va relaxa si veti dori sa va intoarceti.  Castelul se afla in Valée de Chevreuse si se ajunge destul de repede din Paris.  Am vazut aici camera in care a stat amanta lui Voltaire, Emilie de Breteuil, cunoscuta drept Emilie de Chatelet, o mare matematiciana franceza care l-a tradus pe Newton in franceza.  

Vizitarea castelului incepe  la ora 10 si tururi ghidate sunt din ora in ora. Intrarea costa 12.5 eur/persoana dar va garantez ca merita toti banii.  La iesire gasiti o ceainarie pentru relaxare care  are niste clatite excelente. Picnicuri puteti face oricand pe domeniu.

Al doilea loc fascinat este o fosta manastire, Abbaye des Vaux de Cernay . Am ajuns la ea dupa plimbarea prin castel, era deja ora 6 dupa-amiaza si noi nu credeam ca vom gasi ceva mai frumos decat castelul de Breteuil.  Ne aflam in valea Chevreuse, se insera si abatia nu se zarea prea bine. Dupa ce am parcat, am intrat pe poarta si am descoperit initial niste ruine.

Dupa ele venea adevarata frumusete. Era acolo este un hotel si restaurant de lux unde si cel mai pretentios om se va simti bine.  Am intrat intr-o cafenea decorata ca in filme, cu un semineu in mijloc cu lemne adevarate, unde mirosea divin si se auzea muzica baroca. Nici nu ne-a interesat daca ne primesc acolo, tot ce vroiam era sa stam si noi in interior. Am reusit si in acel decor de vis am savurat cea mai buna ciocolata calda.   Va invit sa o descoperiti. Daca nu aveti masina, luati trenul din Paris pana la statia  Saint Rémy les Chevreuse. Sa va mai spun ca la iesire deja rasarise o mare luna plina deasupra abatiei?  Era ca in filme...

Acum cateva zile i-am luat un interviu lui Mihai Barbu, omul care a facut 21.000 km cu Doyle, motocicleta lui, pana in Mongolia in aproape 4 luni. Am descoperit o poveste fascinanta, o idee mareata de a face rost de bani de drum si o vointa de fier:

"1. Cine este Mihai Barbu, un pasionat de motociclete sau un calator?

 Nu stiu daca e vreuna dintre cele doua. Ii plac motocicletele, considera cu tarie ca sunt cel mai frumos lucru care i s-a intamplat pana acum, de cand traieste, dar cred “pasionat” e cuvantul care descrie cel mai bine relatia lui cu ele. Iar despre calatorii... ii place sa calatoresca, sa vada locuri si oameni noi, dar nu e un calator.

2. Pentru cei care nu-ti cunosc povestea de pe site-ul tau (www.mongolia.ro), spune-ne cum ai ales aceasta destinatie.

A fost fulgerator. Am auzit cuvantul “Mongolia” intr-o discutie telefonica cu un alt Mihai, un prieten bun, care-mi spunea atunci ca si-a dus motocicleta la un service undeva in Belgia, iar mecanicul de acolo i-a povestit cum a colindat el lumea calare si a ajuns pana si pe meleaguri mongole."

 Continuarea interviului aici.

Poza preluata de pe www.mongolia.ro.

Inca din prima zi in care am ajuns in Franta, m-am oprit sa admir multele sortimente de cidru care se vand acolo. Daca va place Franta, daca vreti sa gustati din placerile ei, sa va identificati cu locuitorii din zona, trebuie sa beti cidru. La masa de pranz sau la desert, nu conteaza momentul.

 Este o bautura slab alcooizata, de obicei intre 3-8% si se obtine prin fermentarea fructelor: mere, pere, gutui. Seamana cu vinul spumant la aspect si poate fi de la sec pana la dulce. Ca si traditie, cidru este bautura locala din Normandia si Bretania.

Pe lista mea de calatorii viitoare am trecut de curand Lyon-ul iarna. Atunci are loc Fete des Lumieres, festivalul luminilor cautat de toata lumea.

Initial a fost o sarbatoare inchinata Fecioarei Maria care i-a salvat pe francezi de la ciuma. Locuitorii Lyonului s-au rugat pentru salvarea lor, promitand in schimb ca in fiecare an in data de 8 decembrie sa-i aprinda cate o lumanare pe care sa o tina la geam. Acesta trebuia sa fie un semn de umilinta si trebuia sa le aminteasca mereu de acea intamplare.

In timp, de la banala lumanare in geam s-a trecut la luminarea intregului oras, din an in an mai frumos si mai spectaculos. Acum lumina, muzica si culoarea  te incanta la tot pasul. Sper ca anul asta sa fiu cuminte si poate Mos Craciun imi va face un cadou timpuriu .

 Poze preluate de pe blogul Ioanei care a fost anul trecut si m-a convins de frumusetea orasului si de gastronomia lui.

Cred ca este cel mai fascinant oras in care am fost vreodata. Nu am apucat sa povestesc atunci cand am fost despre dimensiunea frumusetii acestui oras unic in lume. Stiam ca o sa-mi placa Venetia asa cum stiam ca voi ramane vesnic indragostita de Paris inca de cand eram mica si il vedeam doar in poze. Inainte sa ajung in orasul pe ape auzisem de la cunoscuti povesti, unele frumoase, altele mai putin spectaculoase dar ceea ce am vazut tot m-a surprins inca din prima zi. Am aterizat  in Treviso urmand ca Venetia sa fie prima destinatie dintr-un mini circuit prin Italia. Am ascultat sfatul unei prietene care mi-a spus ca trebuie sa stau neaparat o noapte in Venetia, sa ma plimb seara prin Piata San Marco si sa iau micul dejun la o terasa de pe o alee mai retrasa. Desi pretul hotelului a fost destul de mare, am sacrificat bugetul grupului si am ales un hotel foarte aproape de San Marco, un hotel aflat pe un canal foarte frumos si sub geamurile caruia treceeau mereu gondolierii. Nu am regretat nici o clipa. Venetia mi s-a aratat in toata splendoarea ei, un oras vechi cu o istorie de mii de ani si plin de turisti cu zambetul pe buze.

M-am plimbat pe stradutele vazute in filmul "Casanova", am descoperit un vin de exceptie in Piata San Marco, am savurat cafeaua de dimineata la terasele atat de chic si am vizitat toate acele obiective stiute de toata lumea. Am ramas cu o impresie foarte frumoasa despre acest oras si cu dorinta de a reveni, mai ales la festival.

Daca ajungeti in Venetia va recomand cateva lucruri:

• Nu mergeti in perioadele aglomerate. Eu am fost in septembrie si nu m-a deranjat multimea de turisti, am savurat fiecare clipa petrecuta. Dar am auzit multa lume plangandu-se de de acest lucru.
• Cazati-va o zi in oras, sa mirositi, sa simititi si sa vedeti totul.
• Treziti-va foarte devreme dimineata si mergeti in Piata San Marco, nu este lume multa si va veti savura cafeaua intr-un decor de filme.
• Plimbati-va pe strazi mari, strazi mai mici si cumparati-va o masca. Este un must have.
• Nu ati fost in Venetia daca nu v-ati plimbat cu gondola.
• Seara trebuie incheiata tot in Piata San Marco la una dintre terasele cu orchestra live. Pretul este mare dar se merita.

Bon voyage!

Imi amintesc mereu si mereu de o vacanta minunata pe care am avut in Berlin. Am ajuns in orasul acesta dintr-o intamplare, mergeam in vizita la niste prieteni in Lyon si ne-am hotarat sa vedem si ceva din Germania daca  tot eram asa aproape. Am planuit 5 zile si din Lyon am zburat cu emotii spre orasul care ne-a facut o mare surpriza.

Pe drumul spre hotel am fost tristi vazand marginile orasului in ruina, erau blocuri pe jumatate daramate, arata destul de rau. Ne-a trecut repede cand am realizat ca orasul asta isi revine pe zi ce trece, isi sterge lacrimile si construieste totul din nou. Centrul Berlinului este refacut total, cladirile sunt noi, spatii verzi mai multe decat am vazut oriunde si extrem de putine masini. Parca in fiecare zi era duminica. Erau atat de putine masini in Berlin incat pe multe portiuni nu exista trecere de pietoni. Puteai sa treci pur si simplu.

In Berlin am facut de toate si am trecut prin toate starile. Ne-au dat lacrimile cand am intrat la Memorialul Holocaustului, ne-am cutremurat in fata ramasitelor din zidul Berlinului, ne-am bucurat de cumparaturi  bune la preturi mici, am baut extrem de multa bere (cu lamaie, fara, cu capsuni, cu sprite, filtrata, nefiltrata, etc), am mancat cei mai buni carnati din lume si ne-am relaxat in multe terase si parcuri.

 Oamenii sunt foarte draguti si petrecareti. Incepand de dimineata si pana seara peste tot vei vedea turisti si localnici odihnindu-se cu o halba de bere in fata. Parca ar bea cafea .

In Berlin poti sa faci de toate: sa te plimbi, sa faci croaziere, sa mananci bine, sa vezi una dintre cele mai mari gradini zoologice, sa-ti inveti copiii istorie pe viu si sa iei toate pub-urile la picior. Orice ai face, iti vei dori sa revii.

Aseara ma intreba Vulpoiul care dintre calatoriile noastre mi s-a parut cea mai impresionanta sau in care nu credeam ca voi ajunge. Fara sa stau pe ganduri am raspuns ca Londra. M-am mai gandit un pic si tot Londra mi-a iesit. 

Desi visam de mica sa vad Parisul, sa-l simt, sa-l miros, nu credeam vreodata ca voi ajunge la Londra. Mi se parea ca este un loc mai departatat, mai scump si mai greu de atins. Mai contribuiau la asta si cei din jur care aveau doua mai probleme: ca ploua mereu si ca este extrem de scump.  Printr-o decizie de moment si o oferta foarte buna de la WizzAir am ajuns si cele doua probleme au ajuns de fapt niste mituri. Nu ploua tot timpul si nu este atat de scump.

Am stat 5 zile si a plouat. Dar nu m-a deranjat deloc. In primul rand pentru ca acolo ploaie nu inseamna stropi de dimineata pana seara si in al doilea rand, dupa o ploaie de 10 minute iesea un soare care te facea sa uiti de toate. Am prins o zi in care am experimentat toate fenomenele posibile: soare, ploaie apoi, lapovita pentru 10 minute, vant si apoi iar un soare care te facea sa ramai doar in tricou. Mi-a placut, nu cred ca apuci sa te plictisesti de vreme in orasul asta. 

In  legatura cu preturile, nu este atat de rau. Daca gasiti bilete de avion la vreo companie low-cost, puteti ajunge in Londra cu 100-200 EUR/ persoana. Cazarea este un pic mai scumpa decat in alte orase europene dar nu exagerat. Noi am platiti 90 lire/noapte intr-un hotel nou, dragut si situat intr-un cartier linistit al orasului. In legatura cu mancarea nu mi s-a parut ca este scump, la fel si bautura (1.5-2 lire/cafeaua).  Trebuie sa aveti in schimb bani pentru  obiectivele turistice, preturile sunt destul de mari.

In rest, Londra este fascinanta. Aici am vazut cele mai frumoase cladiri din lume, cele mai ingrijite strazi, pub-uri, bere multa si oameni foarte eleganti. Am fost pe urmele printesei Diana, a casei regale, m-a impresionat Catedrala Westminster Abbey si nu in ultimul rand Palatul Buckingham.  Londra nu poate fi vazuta in 5 zile, cred ca trebuie sa stai vreo doua saptamani ca sa o simti si sa o vezi pe toata.  Dar va recomand macar o zi in acest loc fascinant, veti dori sa va intoarceti.

Ma gandesc de mult timp la un week-end petrecut in Amsterdam impreuna cu finii. Era in luna mai, in apropierea zilei Reginei si cand am rezervat biletele nici nu ne inchipuiam ce oras aveam sa descoperim. Eram pregatiti pentru relaxare si multe vizite culturale. Si mai stiam ca ne asteapta acolo o prietena draga noua, Miruna. 

Imediat ce am aterizat pe unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume, am realizat ca suntem intr-un loc pe care il vom adora. Am ajuns in orasul relaxarii pe pamant si asta am si facut in cele trei zile olandeze. Am trait din terasa in bar, din piata la restaurante, de la bere pe malurile canalurilor la croaziere cochete si nu incetam sa ne uimim. Acolo am vazut ca oamenii se pot relaxa intr-un mod pe care noi nu il cunoastem si imi place sa cred ca toti patru ne-am schimbat dupa acesta experienta. 

In mare am batut la picior tot orasul, am petrecut  o seara in Cartierul Rosu unde am vazut niste fete extraordinar de frumoase, am vizitat Rijksmuseum, Muzeul Van Gogh si Madame Tussaud. Poti vedea aici canale superbe, flori de toate speciile, cladiri cu fatade vechi si  deosebite si enorm de multe terase. Regret ca nu am vazut Casa Annei Frank, dar o las pentru data viitoare.

Amsterdamul este un oras de care te indragostesti la prima vedere si care noua ne-a ramas in suflet pentru mult timp.

Nu ma asteptam si credeam ca o sa-mi placa mult. Iubesc Italia si toate orasele pana la el mi-au ramas in suflet. Am ajuns sa-l vad ca ultima destinatie intr-un mini circuit care a inceput in Venetia. Am stat doua zile intregi si nu mi-am dorit sa prelungesc vacanta. M-am intrebat de multe ori de ce am simtit asta si am incetat sa o fac cand am auzit ca si ceilalti 5 prieteni cu care am fost au avut aceeasi parere.

Ce merita vazut in Milano este Domul, constructie fenomenala care a durat in jur de 430 de ani si care este a treia catedrala din lume prin dimensiuni.Toata constructia este gotica si trebuie neaparat sa urcati in varf, privelistea va va putea dezveli chiar si Alpii daca nu este ceata. Este locul care mi-a placut cel mai mult din acest oras si pot sa spun ca este locul unde se intampla totul.

Ce trebuie sa mai stiti este ca in Milano se afla Cina cea de Taina a lui Leonardo, pentru ea am si inclus acest oras in circuit. Am avut ghinion. Ca sa puteti admira celebra panza, trebuie sa faceti rezervare cu minim doua saptamani inainte. Eu credeam ca doua-trei zile sunt suficiente. Am cautat biserica Santa Maria delle Grazie unde se afla "cea mai trista opera de arta din lume" (Scriitorul Aldous Huxley) si am pupat usa.  Nu va incredeti in ce scrie in ghiduri, experienta mea spune totul.

De tristete am vizitat Castelul Sforzesco si  La Scala. In Sforzesco l-am regasit pe celebru pictor Archimboldo, pictor pe care l-am descoperit la Paris cand i-am vazut aproape toata colectia.  El si-a dezvoltat un stil absolut ciudat de a picta portrete din fructe, flori, pesti, pasari.

Opera La Scala este cel mai celebru teatru de opera din lume si aici au avut loc premiere faimoase. Se poate vizita si va sfatuiesc sa o faceti, cel mai bine fiind totusi sa va luati un bilet la vreun spectacol. Tot asa, cu rezervare inainte, nu cum am facut noi .

In rest, ne-am plimbat pe strazi, am luat un pic orasul la picior, am vizitat cafenelele din Galeria Vittorio Emanuele si am intrat in magazine. Nu am facut cumparaturi asa cum am auzit prin tara dar am vazut foarte multi compatrioti cu pungi la tot pasul. Am vrut sa gasesc altceva in acest oras dar nu am gasit. Sa-i mai dau o sansa in viitor?

In sfarsit incepe vacanta . Dupa multa munca in saptamana ce tocmai s-a incheiat, astazi debuteaza micutul nostru concediu.

Plecam la Brasov la o cununie civila, petrecem apoi doua zile in  minunatul Sibiu , mergem sa o vizitam pe Bianca si Clujul ei mult iubit si terminam cu Oradea.

Vulpitza va ramane pe maine bune, zic eu . Saptamana viitoare voi avea cativa invitati speciali care vor scrie cate ceva pentru noi.

Luni este ziua Ioanei, ne-a promis cateva randuri pe care sigur le vom savura.

Marti urmeaza Bianca care va scrie despre doua subiecte la care se pricepe foarte bine si pe care le abordeaza des pe blogul ei: cartile si calatoriile.

Eu va voi tine la curent cu impresiile de pe drum. Am inceput deja binisor din dimineata asta. Sunt in rapidul spre Brasov si ma gandeam ce mare diferenta este intre calatoritul cu trenul in Romania si cel din strainatate. Desi admir cateva schimbari in bine (avem aer conditionat si toate lumea se simte bine, priza in care sta Zuzu la masa fara probleme), restul lasa destul de mult de dorit:  Nu avem nicio masuta pe care sa punem o apa, locul pentru bagaje este extrem de mic, unii oameni destul de necivilizati. Se urca in tren si stau pe culoar pana cand isi aseaza toate bagajele. Nu-i intereseaza ca altii stau la coada sa treaca mai departe si ca se incurca astfel toata urcarea. Nici nu stiu in ce categorie sa integrez asta: egoism, proasta crestere sau indiferenta.

M-am hotarat sa nu ma enervez la inceput de concediu si mi-am revenit destul de repede. Astazi e prima zi de vacanta si atat. Va urez un week-end minunat tututor!

   Mereu mi-a placut acest loc. Avea ceva special, poate si datorita faptului ca este cea mai veche statiune din tara si cea mai inalta (fapt aflat de curand). Aici am vazut acum 5 ani mormantul lui Constantin Noica si casa memoriala. Filozoful si-a petrecut aici ultimii ani din viata, infiintand si ceea ce avea sa se numeasca Scoala de la Paltinis. Am mai fost de doua ori pe drumul ce leaga Sibiul de statiune si peisajul care se desfasoara pe cele doua parti ale soselei merita orice osteneala. Dar doar atat, din pacate.

   Statiunea nu mai are nimic, nici turisti, nici locuri de cazare civilizate, nici facilitati. Acum cinci ani imi amintesc cu drag de o plimbare cu bicicleta inchiriata. Nu mai exista acum nimic. Daca vrei sa nu mori de plictiseala poti doar sa faci trasee montane de o frumusete uimitoare. Daca nu esti foarte sportiv, esti condamnat la stat pe singura terasa care arata mai normal.

   Am fost trista inca de cand am intrat in statiune. Turistii lipseau cu desavarsire desi era luna iulie si la munte se aflau atunci muli oameni doritori de un aer curat. Se vedeau doar cativa impatimiti ai muntelui si cativa rataciti ca si noi. Poate ii aducea acolo acelasi sentiment de nostalgie din tinerete ca si in cazul nostru. Telescaunul nu functiona si practic nu se intampla nimic. Singurul lucru care nu a tradat timul a fost padurea. Si peisajul. A ramas la fel ca intotdeauna. Totul este verde,  mirosul de brad te intoarce la ceva ce nu poti defini si ceea ce vezi parca vrea sa-ti spele ranile lasate de pragina vremurilor.

   De Noica mai aminteste o inscriptie intr-un geam murdar al unei gherete care vinde carti. Si doua carti prafuite  stau la vanzare. Si daca cumva ai vrea sa cumperi ceva din statiunea lui, lipseste cu desavarsire vanzatoarea. O lasi balta si te urci in masina vrand parca sa iesi cat mai repede din atmosfera care te apasa sfasietor.

   Recomand insa neaparat drumul pana acolo si pensiunile care se afla pe acest drum. La 15 km de Sibiu incep sa curga pensiuni pe ambele parti ale soselei. Pensiuni de 5 stele care parca vor sa-ti spele lacrimile lasate de o veche iubire. Cand am intrat in Pensiunea Mai am inteles unde au disparut turistii mei din Paltinis. Erau toti adunati in locuri ca astea, care aveau piscina, sezlonguri, mancare extraordinara, restaurante cochete si camere foarte primitoare. Un loc de relaxare unde nu aveai cum sa te plictisesti.

   Paltinisul a murit si ma intreb daca va mai fi vreodata ceea ce a fost?

Asa cum va spuneam aici, am raspuns invitatiei Biancai de la vizita Clujul pentru doua zile. Mai trecusem acum cativa ani prin el pentru doua oare dar nu fusese de ajuns . Vroiam sa-l vad mai mult si vroiam mai ales sa o cunosc pe ea.

Desi am stat asa putin, am facut si vazut destul de multe. Am inceput cu Cetatuia Belvedere care s-a dovedit locul care mi-a si placut cel mai mult. Imaginea Clujului de sus este frumoasa, mai ales cu catedralele care se vad asa frumos. Vreau sa revad si pe timpul noaptii data viitoare.

Ziua I a continuat cu un mars care a inclus: Catedrala Catolica Sf. Arhanghel Mihail, Catedrala Ortodoxa, Piata Muzelui unde am facut o pauza de cafea, Casa Matei Corvin, Pietonala Eroilor (un exemplu care ar trebui urmat si in Bucuresti), Piata Unirii, Piata Avram Iancu, Universitatea Babes Bolyai, Biserica Piarista (sau a Iezuitilor) si Teatrul Lucian Blaga. Par multe dar le-am vazut pe toate mergand pe jos. Normal ca seara am cazut franti de oboseala. Dar nu inainte de a trece cu stomacul nostru pe la Hanul Dacilor, un loc cu mancare excelenta. Il recomand celor care sunt in trecere prin Cluj. Va va imbia cu ciorba de fasole cu ciolan in paine, ceafa a la Vlad Tepes, ceafa eterna si stramoseasca, muschi ciobanesc pe piatra incinsa, tigaia dacului sau tepuse din piept de pui. Nu veti regreta. Daca nu m-ar fi lovit o boala exact in acea zi, cred ca le gustam pe toate .

Ziua urmatoare am inceput-o cu Parcul Central si am continuat tot cu o oaza de verdeata: Gradina Botanica Alexandru Borza. Auzisem multe lucruri de bine despre ea si toate mi s-au confirmat: este mare si foarte bine ingrijita. Fiecare particica din ea iti place. Desi sunt un fan declarat al celei din Bucuresti, recunosc ca asta mi-a placut mai mult.

Nu se putea incheia acest circuit decat in ... mall . Am vizitat Iulius Mall si Polus Mall. Mi-au placut amandoua desi am cam cautat niste suveniruri destul de mult.

O nota mica primeste Clujul ca nu stie sa exploateze aspectul turistic. Desi am vazut turisti in oras, lipsesc cu desavarsire suvenirurile.  De-abia am gasit in ultima zi cativa magneti reprezentand Clujul. Ca sa nu mai vorbesc ca peste tot erau suveniruri cu Sighisoara, Sibiu sau Brasov .

In rest, in Cluj gasesti istorie. Peste tot gasesti aspecte invatate la scoala, domnitori celebri, biserici frumoase si am fost tare incantata de o statuie reprezentand Scoala Ardeleana de care am tot invatat in liceu.

Pana azi pentru mine Moeciu era doar un sat aproape de Bran si atat. Aseara am ajuns intr-un loc de vis: la capatul lui Moeciu de Sus, la o pensiune perfecta pentru un week-end linistit. Aici privelistea oferita de balconul camerei merita toti banii. Te trezesti dimineata intr-un peisaj care iti taie rasuflarea. Las pozele sa va convinga:

Ce face un turist care ajunge prima oara in Paris? Viziteaza Luvrul, Notre-Dame, se urca in turnul Eiffel sau se relaxeaza la Disney.

Dar in Paris nu trebuie sa ne lipseasca o plimbare pe Sena cu vaporasul. Fie ca o facem pentru 10 EUR (varianta cea mai ieftina) sau cu 135 EUR in care avem inclusa o cina la lumina lumanarilor, aceasta plimbare trebuie facuta. Vom avea posibilitatea sa descoperim altfel orasul, vom vedea cele doua parti, fiecare cu specificul ei si vom avea parte de explicatii in limbi de circulatie internationala.

Nu am rezistat si de fiecare data cand am ajuns in capitala franceza am descoperit ceva nou in aceste mici calatorii. De la Pont Neuf, care este cel mai vechi pod din Paris (in ciuda numelui) pana la Podul Alexandru III care este si cel mai frumos dintre toate.

Daca ajungeti in Paris puteti sa va plimbati cu  vapoarele companiei Bateaux Mouches. Plecarile sunt de la statiile de metrou Alma Marceau (linai 9) sau Franklin Roosevelt (linia 1).

Dupa cateva zile depresive, astazi m-am inveselit uitandu-ma pe cateva poze din vacanta de anul trecut din Elvetia.

Dupa ce Boc si echipa lui minuntata mi-au mancat doua zile din viata incercand sa inteleg o ordonanta si niste norme cretine, m-a relaxat privelistea orasului Lausanne, vazut de pe celalalt mal, din statiunea franceza Evian.

Merita oare sa ne mai pierdem vremea aici?