"De azi refuz sa mai platesc impozite, refuz sa mai am carte de munca in acest stat guvernat de oameni incapabili, corupti, ne-educati, care nu au in vedere decat propriul interes. Refuz sa mai finantez politicieni imbecili si amante care sfideaza o tara intreaga. Nu as avea nimic impotriva doamnelor apropiate presedintelui tarii, dar cand ele beneficiaza de bugete de milioane de euro printre care sunt si banii mei, banii parintilor mei, banii angajatilor mei, am o mare problema. E un blowjob mult prea scump! Refuz sa mai platesc taxe la stat - de ani de zile platesc sute de milioane de lei impozite pentru un stat care nu ma sprijina in nici un fel..platesc zeci de milioane pentru Sanatate, desi sunt constienta ca daca voi ajunge vreodata intr-un spital din Romania, voi fi tratata mizerabil."

Preluare si continuare: QMagazine

"Washington Post" a facut un experiment: a dus la metrou un virtuoz cu o vioara Stradivarius ca sa vada ce fac oamenii. Raspunsul: nimic.

Joshua Bell e unul dintre marii violonisti ai lumii. De citiva ani cinta pe un Stradivarius de patru milioane de dolari. Cei de la "Washington Post" s-au gindit sa faca un experiment sociologic: sa-l puna sa cinte incognito pentru niste maruntis aruncat intr-o cutie, intr-o statie de metrou din Washington, sa vada cum ar reactiona trecatorii. Bell a cintat la metrou pe 12 ianuarie, dar jurnalistii au publicat materialul de-abia in aprilie, pentru a coincide cu acordarea unui premiu violonistului.

Nimeni nu are timp pentru frumusete

Vineri, 12 ianuarie, ora de virf la metroul din Washington. Un tip cinta la vioara in blugi si camasa, cu o sapca de baseball pe cap. Instrumentul se intimpla sa fie un Stradivarius din 1713, iar violonistul - nimeni altul decit Joshua Bell. Cei mai putin pasionati de muzica clasica isi vor aminti poate de filmul "Vioara rosie": ei bine, Bell este cel care interpreteaza o buna parte din piesele de pe coloana sonora. Cu trei zile inainte de scena de la metrou, violonistul umpluse sala de la Boston Symphony Hall, unde se intrase cu 100 de dolari biletul. Leonard Slatkin, dirijorul National Symphony Orchestra din Washington, isi daduse cu parerea ca violonistul putea stringe cam 150 de dolari la metrou, iar dintre miile de trecatori, vreo 35 tot s-ar fi oprit sa-l asculte. N-a fost sa fie.

Taranul si sofranul, varianta moderna

Bell a cintat patruzeci si ceva de minute, iar lumea si-a vazut de drum. Dupa calculele celor de la "Washington Post", care au filmat tot "concertul", pe linga Bell au trecut 1.070 de persoane. Dintre acestea, doar 27 i-au dat bani, majoritatea fara sa se opreasca din mers. In total, marele violonist american a strins 32 de dolari. Trecatorii nu s-au prins ca auzeau sase piese magistrale de Bach si de Schubert, interpretate pe faimosul Stradivarius supranumit "Gibson ex Huberman", cunoscut pentru calitatile sale unice si pentru faptul ca a fost furat violonistului Bronislaw Huberman, in 1936, la Carnegie Hall, si recuperat de-abia cincizeci de ani mai tirziu. Joshua Bell a inregistrat un prim album cu piese cintate pe acest Stradivarius, vinzind peste cinci milioane de CD-uri in toata lumea.

Am descoperit un articol despre primul miliardar rus care a renuntat la toate bogatiile si s-a retras intr-un sat din Rusia. Devenit bogat la doar 24 de ani, scarbit de tot ce se intampla in lume, obligat sa se ascunda mereu de potentialii rapitori, German Sterligov traieste acum o alta viata. Cititi intreg articolul despre el aici.

Am gasit un filmulet trist despre viata de zi cu zi.

Ieri a nins pentru prima oara in acest an in Bucuresti. S-a depus un strat subtire de zapada care astazi s-a transformat in mocirla urata. Dar ieri, pentru vreo 2 ore a fost foarte frumos. Erau fulgi mari care nu se topeau si care mi-au amintit de iarna trecuta cand aproape nu mai puteai sa iesi din casa de zapada mare. Sper sa mai avem parte de un asa

Astazi a fost cea mai frumoasa zi de toamna de multi ani incoace. Desi calendarul arata 2 noiembrie, adica o veritabila zi de proaspat iarna, afara totul contrazicea. Soarele ardea puternic, mirosea a natura vie, a frunze arse si copaci veseli. In parc veveritele se jucau si ascundeau alune pentru iarna, oamenii se plimbau de mana si faceau foarte multe fotografii. Am fost uimita sa constat ca multi dintre ei stiau unde se joaca veveritele si venisera cu alune. Multi copii, tineri indragostiti si oameni trecuti de prima tinerete se bucurau la fel de aceasta zi. Era de parca venea primavara!

Astept sa merg la un concert de-al ei de vreo 5 ani de zile. Din diverse motive nu am reusit pana anul asta. In sfarsit am luat bilete si sunt fericita. "Diva desculta" vine  pe 1 octombrie, in plina toamna, la Sala Palatului.

Cesaria Evora

Urasc duminicile. Dintodeauna. Niciodata nu mi-a placut aceasta zi din saptamana. Mi se pare trista,  ca toata lumea dispare, ca strazile sunt pustii, ca oamenii stau in casa,  ca ne gandim  numai ca vine ziua de luni si trebuie sa mergem la serviciu. Imi da o senzatie de tristete maxima, imi aminteste de copilarie, de toamna. Parca toamna ploua mai mult in zilele de duminica.

O muzica pentru o dupa-amiaza de duminica.

Poze cu miresica  frumoasa pe care am vazut-o la Pitesti.

Andrei Plesu, despre spitalele romanesti si cele occidentale:

Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut. Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister. Cînd intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură. Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică, eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale. E aventuros, e omeneşte, e "plin de viaţă". Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier. Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace. E aventuros. E provocator. Nu te plictiseşti. Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în altă lume: eşti acasă! Şi fiecare se descurcă cum poate.

Restul articolului aici.

 

Imi pare extrem de rau ca nu am fost la concertul Cohen la Bucuresti. Inca de data trecuta mi-am dorit sa merg dar atunci nu mai erau bilete. Nu-i stiam decat cateva melodii dar dupa concert am ascultat mai mult si m-am indragostit de muzica lui.
A doua oara am fost dezamagita cand am auzit ca se va tine in Piata Constitutiei, mi s-a parut un loc profund dezamagitor pentru un artist cu o asemenea muzica. Am zis sa astept sa vina intr-un loc potrivit. Dupa epuizarea biletelor am auzit ca se va tine concertul pe stadionul Iolanda Bals din cauza ca in Piata Constitutiei era un festival de bere

Era prea tarziu sa mai gasesc locuri. Asa ca, astept sa mai vina si promit ca imi voi lua bilete din prima zi

O melodie de suflet!

 

Cand am fost la Diana am facut cunostinta cu celebrele ei pisici. Stiam de ele inca de cand exista (mama si fiul), dar nu le stiam "pe viu". Mama a facut anul trecut cativa pui superbi, le-am urmarit evolutia, am vazut poze inca de cand aveau 5 zile, 10, apoi o luna. Acum vi le prezint mari, frumoase si extrem de jucause:

Zilele astea mi se pare ingrozitor afara. Nu ca ar fi frig (ca trebuie sa ne obisnuim cu  asta), nu ca nu da Radetul caldura (si cu asta ne obisnuim in Romania) ci ca mi se pare extrem de umed afara. Dupa ce ca peisajul este sinistru, nici macar nu bate vantul, ca macar el sa imprastie frunzele galbene si asta sa-mi dea o senzatie de toamna. Nu, afara este un amestec de toamna cu iarna si asta este deprimant. Oricum eu urasc iernile dar sa mai vina si asa devreme, este prea de tot.

Astazi am avut de lucru mult si am mai uitat un pic de vreme. Apoi am citit postul Biancai si am vazut pozele ei din sudul Frantei. Mi-a trecut deprimarea un pic. Albastrul din  orasul port Sete mi-a mai invaselit ziua. Asta pentru ca mi-am notat in agenda mea cu liste si aceasta destinatie. Da, Bianca m-a convins sa vad acea parte a Frantei la care nu ma gandisem pana acum.

Imi plac diminetile. Mi-au placut mereu, inca din adolescenta. Imi place sa ma trezesc dimineata devreme (desi ador somnul), sa-mi beau cafeaua si sa plec in oras. Bucurestiul vibreaza altfel intre orele 7-10. Preferata mea este ziua de sambata, este mai liniste, nu atatea masini pe strada si multa lume iesita doar sa se relaxeze sau la cumparaturi.

Astazi am avut un inceput frumos. Dupa o zi nu prea vesela ieri, azi am decis sa schimb macazul. Am plecat de la ora 8 si am admirat oamenii care mergeau la birou. Pe b-dul Unirii era liniste, tarabe cu ziare, oameni cu cafeaua in mana si un soare care isi arata coltii. Destul de racoare dar fara sa fie frig. Am decis sa profit de faptul ca aveam 15 minute avans si am mers pe jos pana la Casa Poporului unde eram programata la niste analize.  Le-am facut repede, am primit un telefon de la Miruna cu care am dezbatut probleme existentiale (copii, cafele, doruri si cunostinte comune) si mi-a mai trecut apoi un pic entuziasmul cand am ajuns in Carrefour-ul din spatele magazinului Unirea. Am incercat sa ignor mizeria de acolo precum si  putinele case deschise pentru cata lumea era la acea ora. Azi trebuie sa-mi mentin buna dispozitie, fac alte analize maine si nu am voie sa manac nimic inca se aseara. Asa ca, incerc sa fac alte lucruri interesante. Voua va plac diminetile?

Imi place sa merg la piata. Cred ca este mostenire de familie  De cand sunt mica il stiu pe tata mergand la piata si mai ales in week-end. Asteptam cu sufletul de gura duminica dimineata sa vina de la piata cu fructe si legume proaspete si sa pregatim apoi masa de pranz care reprezenta un ritual de neratat

Am crescut, am plecat din casa parinteasca si am ajuns sa ma merg eu la piata duminica. Sau sambata. Sau in orice alta zi. De exemplu, ieri am fost pentru ca in week-end am avut treaba. Culorile si mirosurile prezente acum in piata concureaza de minune cu cele de primavara. Sunt niste spectacole in sine. Miroase a muraturi, a varza, gogosari, castraveti (deja pe duca), telina si multe fructe. Am cumparat mere bot de iepure, renet (preferatele mele) si ionatane. Struguri ceasla si unii din Vrancea carora nu le-am retinut numele. Desi aveam sacosele pline nu-mi venea sa plec de acolo. M-am decis sa mai iau si cate ceva pentru iarna: ardei bulgaresti pentru murat, morcovi si gogosari. Si la sfarsit am desavarsit buchetul cu 5 crizanteme mari si galbene.

Din pacate nu mai sunt asa multe piete adevarate in Bucuresti. Piete din acelea mari si pline de tarani. Le-au luat locul acelea acoperite si cu putine tarabe si unde intalnesti din ce in ce mai putini oameni adevarati veniti de prin satele din jurul Bucurestiului. Produsele sunt fara gust si miros, majoritatea din import.  Daca vreti sa mai intalniti adevarata viata din piata, vizitati piete ca Obor, Crangasi, Big sau Progresul. Si duceti-va intr-o sambata sau duminica dimineata. Va merita!

In adolescenta am iubit-o pe Laura Pausini. Alaturi de alti cativa numarati pe degete.

Acum o iubesc pe Lara Fabian. Alaturi tot de alti cativa numarati pe degete. Oare viitorul ce-mi va rezerva?

Si iubesc Italia. Alaturi de alte cateva destinatii. Toate trei aici.

Voi pe cine ati iubit in adolescenta?

Aseara, in drum spre atelierele  creative ale lui Valen, am trecut prin Cismigiu. Dupa lasarea intunericului nu prea o iau prin parc si prefer sa ocolesc. Dar vazand multa forfota pe alei m-am decis sa fac o mica plimbare pe sub crengile inca imbracate ale copacilor.

Am descoperit alei pregatite de sarbatori cu casute frumos ornate, brazi deja impodobiti dar nu si luminati inca si oameni care se plimbau. Am vazut apoi multi, multi indragostiti  Pe banci erau tineri care stateau de vorba, unii care se sarutau, altii care mancau si care se sorbeau din priviri. Mi-am amintit de fluturii din stomac pe care ii simti numai si numai atunci cand esti indragostit nebuneste si de senzatia aia nebuna care te face sa crezi ca lumea e a ta. Si ca persoana de langa tine este totul. Este frumos sa fii indragostit. Si sa fii tanar. Si sa te saruti pe o banca in parc. Si sa nu-ti pese de restul lumii.

 

Am trecut zambind prin tot parcul. Mi-am zis ca viata merge inainte, ca adolescentii de azi fac exact aceleasi lucruri ca si adolescentii de ieri, ca acum cativa ani eu ma sarutam in parc  si lumea era a mea. Si acum lumea e a mea dar in alt mod.

Tinerii sunt frumosi si iubirea este si mai frumoasa. Si fluturii aceia dispar la un moment dat, dar sigur nu-i uitam niciodata!

Tocmai ce s-au incheiat alegerile la noi. Va propun sa vedem altceva in loc de acest subiect, sa reflectam la alte subiecte ale zilei, sa facem alte alegeri.  Sa ne amintim de toleranta, de umanism si de ce inseamna succesul pentru fiecare dintre noi.

Alain de Button este un scriitor, realizator de programe si jurnalist care locuieste la Londra. A scris mai multe carti de succes si prezinta in filmuletul de mai jos o alta viziune aspura recesiunii, asupra vietii si  adevaratului succes.

 

 

Citind postul Bogdanei  si a lui Bendeac (adevarat  si extrem de trist) mi-am amintit si eu de ce s-a intamplat acum 20 de ani. Mai bine zis mi-a amintit tata aseara. Acum sunt sigura, sunt un pui de revolutionar

Fara certificat insa.

Aveam amintiri vagi despre mine si revolutie. Imi amintesc foarte multe din starile oamenilor, de ceea ce vedeam la televizor. Aveam totusi de-abia 11 ani. Eram un copil dar sigur voi povesti nepotilor ca am prins sfarsitul comunismului in Romania. Sau, ma rog... inceputul sfarsitului.

Imi aminteam ca eu am fost la Universitate in 21 decembrie 2009 dar nu prea multe lucruri. Aseara a venit tata pe la mine si la o cafea aburinda mi-a adus aminte tot ceea ce s-a intamplat atunci. Are o memorie fantastica, o cultura istorica de neatins pentru mine si pana in prezent, cel mai cult si intelectual muncitor de pe santier. Mi-a amintit cum am fost impreuna cu el in ziua de 21 la Universitate, cum urmaream multimea, cum eu nu intelegeam mare lucru dar stiam ca se intampla ceva important. Nu se mai stie cum, m-a lasat la metrou si el a iesit pana afara. Nu a putut sa se mai intoarca repede si eu am plecat in cele din urma spre casa.

Ciudat sa-mi amintesc de acele intamplari. Mi se pare asa o mare pierdere acum, dupa atata timp... atatea vieti curmate si atate si atatea intrebari fara raspunsuri. Nici nu mai conteaza acum ce s-a intamplat, cine a fost sau nu de vina. Conteaza ca acum noi avem o alta viata si alte sanse in viata. Si asta si datorita celor care au murit acum 20 de ani. Si ca eu am participat la asta!

 

 Pe blogul lui Cabral  am citit despre masini, viteza, Craciun si tragedii... Dupa flilmulet, cititi si acest post.

 

"This is the closest thing to crazy I have ever been
Feeling twenty-two, acting seventeen,
This is the nearest thing to crazy I have ever known,
I was never crazy on my own...
And now I know that there's a link between the two,
Being close to craziness and being close to you. "

(Multumesc Doinita pentru CD )

 

Bianca m-a intrebat aici ce am in poseta. Nici ca se putea o leapsa mai frumoasa si mai haioasa. Cu atat mai mult cu cat sunt cea mai dezorganizata persoana din lume si ca poseta mea este mereu plina cu de toate. Iarna am doua pe care le tot schimb, cea neagra de mai jos (care imi aminteste de niste zile superbe in Berlin) si una maro vai de mama ei ( primita de la o prietena) dar care are o mare calitate: este imensa

Sa incep cu ce am in general: pixuri (de la 3 in sus), agende, carti, guma de mestecat (sa nu  ma spuneti doctorului meu), stampile, pastile, ruj, parfum, etc.

Astazi am si  pozat-o ca sa vedeti pe viu si am gasit asa:

• 2 stampile
• 4 pixuri si un stilou
• o carte de citit prin metrou
• noutati legislative
• portofelul
• ruj
• parfum
• pastile
• servetele
• cleste de par
• elastic de par
• chei
• digipas

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ioana, Bogdana, Valentina, Mariamirabela, voi ce aveti in poseta?

Si nu este nimic nou in asta. Asa a fost dintotdeauna si nimic nu a reusit sa ma faca sa-mi schimb parerea. La incercarea celorlalti de a ma face sa vad ceva din frumusetile acestui anotimp, am raspuns mereu cu suspiciune. Ok, poate un pic de zapada si de frig, de obraji inrositi si manusi in maini de Craciun. Atat.

Sa fie Craciun, sa caram bradul pe zapada, sa ne dam un pic cu sania si apoi sa fuga. Asa cum a venit. Si sa vina primavara in ianuarie. Nu ar fi frumos? Ce inceput mai bun de an ar fi daca prima luna ar fi de primvara? Sa iasa ghioceii de Boboteaza si sa infloreasca copacii de ziua lui Eminescu... As merge in piata si m-as imbata cu miros de ceapa verde, leustean si salata. As cumpara zambile mai devreme si mi-as umple casa de lalele.  Am trece asa mult mai bine de depresia lasatului in urma a lui Mos Craciun.

Anul asta parca imi face in ciuda. Este frig, frig si iar frig. Zapada, mereu si mereu. Exact asa era in copilaria mea, imi era frig tot timpul si eram trista. Pana venea primavara. Sau uneori si mai mult.

Acum astept sa treaca si parca nu mai vine. Voi iubiti iarna?

Am primit de la Bianca o noua leapsa pentru femeile din blogosfera :) Trebuie sa postam o poza cu noi si o poezie despre femei.  Am ales Lucian Avramescu, "Singurul lucru care conteaza".

"femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas...
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano...

 

femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei

fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii

o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux

femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocuit decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti

femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor "

Dau mai departe leapsa catre Ioana, Andreea, Valentina si Irina.

Mariana mi-a dat azi un premiu si ii multumesc pentru asta. Nu cred ca il merit inca, dar ma inclin pentru ca ma urmareste si ma citeste zilnic.

Premiile mele merg catre Imperator (pentru un blog de turism foarte documentat), Madalina (care are un blog plin cu de toate), Mariamirabela (pentru umor si realitate) si Bogdana (pentru tot ceea ce scrie).

Bianca mi-a trimis din nou o leapsa despre viata si bloguri. Mi s-a parut foarte frumoasa, mai ales ca de mult timp meditam pe tema asta.

1. Cat din viata personala expui scriind un blog?

Destul de mult, ceea ce m-a mirat si pe mine inca de la inceput. Cred ca pastrez o distanta dar recunosc ca aici scriu in mare parte lucruri care mi se intampla si senzatii pe care le traiesc.

2. Cu ce iti dauneaza blogul?

Pana acum nu am descoperit un dezavantaj, numai lucruri bune. Asta daca vorbim strict despre blog. Internetul imi dauneaza din punct de vedere al timpului: care trece prea repede in fata calculatorului cand as putea face alte lucruri bune. Dar blogul nu imi rapeste asa mult timp. Scriu cate un post, ma informez, ii citesc pe altii. In timp, m-am specializat, citesc numai bloguri din care am ceva de invatat.

3. Cu ce te ajuta blogul?

Aici am avut mare surpriza a vietii. In primul rand pentru ca nu le vedeam rostul la inceputuri. Apoi nu am crezut ca eu o sa am timp sa ma ocup de unul. Si nici nu ma vedeam facand asta. Toate mi-au fost demontate cand am scris primul post. L-am inceput ca parte a unei terapii si am descoperit toate avantajele lui: sunt mai creativa de cand il am, vorbesc mai mult despre mine, citesc mai mult si mai ordonat, invat sa-mi expun ideile, (despre carti, lucruri, sentimente), cunosc oameni ca mine, leg prietenii, sunt dispusa mai mult spre opinii diferite de a mea, sunt mai toleranta si nu in ultimul rand, invat in fiecare zi cate ceva nou.

4. Ce reactii permiti?

Pana acum nu a fost cazul sa ma gandesc la asta .  Nu am avut decat cateva tentative de publicitate pe care le-am sters. In rest, am permis tot ceea ce s-a scris.

 5. Care ti-e rutina de blogger?

In fiecare dimineata imi beau cafeaua cu blogurile pe care le citesc si verific daca s-au scris comentarii.  Recunosc ca eu nu scriu in fiecare zi, asa cum mi-as dori. Dar lucrez la aspectul asta .

Dau mai departe catre Madalina, Irina si oricine doreste sa raspunda la aceste intrebari.

 

 

De astazi vom fi doi . Mi-l doream pe Zuzu de anul trecut dar nu venise inca vremea lui. Avea si numele ales inca din decembrie.  Mi l-am dorit  de ziua mea, apoi de Craciun.  Il visam: mic (10 inch), albastru si usor (1.2 kg). Acum urma o aniversare importanta, 8 martie, etc. Dar uneori lucrurile se intampla cand te astepti mai putin . Azi l-am primit pe Zuzu si sper ca vom avea o viata frumoasa impreuna. Mai ales ca a trebuit sa promit sotului ca de acum incolo voi scrie mai mult pe blog. Asta pentru ca il zapacisem de cap, ii spuneam mereu ce plina de inspiratie sunt in calatorii, sau oriunde altundeva in afara casei . Si ca doar Zuzu lipseste ca sa devin mai ordonata, mai cu spor la scris si mai cu succes . 

Asa ca, daca voi scrie in fiecare zi de acum incolo, sa stiti de unde mi se trage . Multumesc Doinis pentru sustinere!

 

Am aflat asta-noapte ca unul dintre artistii pe care vreau sa-i vad mult de tot intr-un concert, caruia ii urmaresc site-ul si lista concertelor din Europa, este invitat sa cante in Chisinau. De catre Orange. Nu mi-a venit sa cred. Eu caut concertele din Franta, Germania si alte tari mai apropiate si sa ajunga tocmai la doi pasi de mine? Din pacate, intreg entuziasmul meu s-a dus cand mi-am pus toti prietenii de peste Prut in miscare sperand sa mai gasesc bilete la un pret acceptabil. Se pare ca sunt multi nebuni ca si mine. S-au vandut aproape toate. Au mai ramas cateva la un pret de 90-100 eur/bucata. Dupa ce am analizat bine, am decis sa asteptam unul in Franta la acelasi pret.

Sau sa trimit vreo 2000 de mail-uri la Orange Romania, poate se indura si o aduc si in Bucuresti? Promit ca voi cumpara primul bilet eu .  Si daca merge, scriu o petitie si pentru Katie Melua si Barbra Streisand .  Si Celine Dion pentru Bianca. Nu credeti ca merita?

 

 

A venit primavara. Desi astazi ploua, este o ploaie de primavara si asta e bine. Soarele o sa iasa cat de curand, copacii au dat deja mugurasi mici si timizi, ghioceii si zambilele au toate gradinile la picioare.

Primavara imi aduce aminte de copilarie, de Paste, de mirosul de ceapa verde si lalele rosii din prima dimineata pascala.  De bunica care ma ducea la biserica in noaptea de inviere cand tot satul acela mic era luminat, cand oamenii se salutau altfel si toti cantau in curtea bisericii acele cantece minunate.

Apoi eram mai marisoara si descoperisem ca pot iesi din cartierul meu bucurestean si luam metroul pana la Piata Unirii unde urmaream slujba de inviere la Mitropolie. Nu mai era satucul meu mic, plin de oameni cunoscuti, de bunici multe si oua rosii. Erau oameni multi si care nu ma stiau dar erau aceleasi cantece si pe alocuri aceeasi atmosfera. Peste toate au ramas acele lalele rosii pe care inca mi le cumpar mereu in preajma sarbatorii si mereu ceapa verde, salata si ridichi.

Primavara imi aduce aminte de trecut, de multe anotimpuri calde si vesele, de oameni dragi, unii plecati dar mereu in sufletul meu si de viata care o ia mereu de la capat.

Va doresc zile calde, pline de soare, de flori si de seninatate.

 

  A venit de la Mariana exact dupa ce am terminat de scris postul de mai jos. Nu se putea potrivi mai bine. Multumesc pentru ca te-ai gandit la mine si fie ca in sufletul tau sa fie mereu primavara!

Eu, care nu sunt o iubitoare de mare. Eu, care ma plictisesc mai mult de trei zile la malul marii. Eu, care nu stiu sa inot. Eu, care nu stau la soare. Eu, care stau pe plaja doar sa citesc si sa beau un cocktail eventual . Mojito preferabil. Eu, care iubesc muntele si imi place sa-l cutreier. Eu, care nu am stare. Eu, care credeam ca este doar o mare fita sa visezi la o casa pe malul marii.

De ceva timp m-am trezit cu un dor imens dupa mare. Parca ii simt mirosul, imensitatea si adancul. Vreau sa stau undeva aproape de ea, eventual intr-o casuta de unde sa o vad dimineata la trezire. Si seara la culcare. Sa-mi beau cafeaua cu nisipul la picioare si sa-mi incep ziua de lucru cu o alergare care sa-mi incalzeasca trupul.

As vrea sa plec acum si sa ma intorc in iunie. Nu-mi place vara in toi, este prea multa caldura si prea multi oameni. O prefer acum, este mai linistita, mai rece si mai singura.  Vreau sa fie albastra, nu ma incurca nici vantul, o sa-i iubesc pana si furtunile si noptile si scoicile. Nu vreau caldura mare, doar cate un pic de soare in fiecare zi .

Acum doi ani am fost la inceputul lunii mai in Eforie Nord cu prietena mea. Desi erau mai multi turisti in hotel, pe plaja erau foarte putini. Vremea nu era cea mai buna. De atunci mi-am dorit sa revin in mai sau aprilie. Ca sa nu-mi incurce nimeni gandurile. Ca sa pot lucra si sa invat sa iubesc marea asa cum o iubesc cei care nu concep o vacanta fara ea. Voi iubiti marea?

Bianca mi-a pasat intr-o zi de luni cea mai "ciudata" leapsa de pana acum. Trebuie sa scriu 10 ciudatenii despre mine. Mai intai m-am gandit jumatate de ora si apoi mi-am pus sotul la treaba si vreau sa-i multumesc (ca la premii), fara el nu as fi stiut sau amintit atatea . Apoi va spun ca m-am gandit mult daca sa impartasesc cu ceilalti lucruri atat de intime. Apoi mi-am amintit scopul initial al acestui blog. Deci, o confesiune ca la terapie:

1. Mananc mamaliga calda cu zahar . Este ceva ce mi se trage din copilarie si nu intrece nici un dulce din cel mai fin. Si acum se uita crucis chelnerii la mine cand cer zahar intr-un restaurant, in fata avand doar ramasitele de la o mamaliga.

2. Nu mananc carnea din ciorbe. Singura pe care o accept este carnea de pui, dupa ce am pus sare multa intr-o lingura de ciorba.

3. Cand eram mai mica imi miscam un picior seara la culcare. Acum o fac mai rar dar nu mi-a disparut  definitiv.

4. Imi place mirosul de combustilbil, ador sa trec pe langa o masina care scoate acel fum infernal.

5. Imi place mirosul de pamant, din ala de la tara.

6. Imi este si acum frica de apa si de poduri. M-au speriat ai mei cand eram mica si inca am emotii mari cand ma aflu pe un pod.

7. Desenez enorm de multe cuburi. O fac cand ma gandesc, cand sunt trista, cand astept, cand mananc.

8. Imi place sa manac cu picioarele sub mine sau cel putin cu unul dintre ele. La restaurant este singurul loc in care ma abtin. Am inteles ca este mostenire de familile.

M-a lasat inspiratia. Promit ca voi completa daca imi amintesc. Sunt tare curioasa ce ciudatenii au: Madalina, Ioana, Irina si Maria.

 

Azi dimineata am gasit in cutia postala un premiu pe care l-am castigat la concursul organizat pe blogul Biancai. Stiam ca il voi primi si totusi bucuria a fost mare. In primul rand pentru ca era o carte pe care mi-o dorisem. Si apoi pentru ca am avut parte de o surpriza alaturi de premiu. Bianca mi-a trimis doua vederi minunate: una din sudul Frantei (Montpellier si imprejurimi) si alta dintr-un oras pe care sper sa-l vizitez curand pe indelete, Cluj. Doar am trecut cateva ore pe acolo acum cativa ani dar vreau sa descopar adevarata frumusete a acestui oras pe care o lauda asa multa lume.

Alaturi de vederi am mai primit si un magnetel cu Hunedoara pentru colectia mea de pe frigider. Multumec Bianca pentru inceputul de zi plin de surprize si pentru afectiunea pe care mi-o arati.

 

Plec spre Moldova sa petrec cateva zile alaturi de familie. Va doresc tutoror un Paste plin de lumina in suflete si in case, de bucurii si de caldura alaturi de toti oamenii dragi voua!

Poza reprezentand icoana invierii preluata de pe www.crestinortodox.ro/.

Care ne-a povestit aici cum a fost Pastele in Cipru, cum sunt ouale si pasca acolo. Cateva fotografii pentru tine cu oua  rosii in Moldova, o pisica lenesa de tara, liliac in gradini, cozonac si alte bunatati. 

 

Dupa ce am lacrimat ca un copil la postul Biancai, m-am adancit si mai mult in melancolia de primavara.  Parca am trait alaturi de ea acele momente, eram acolo in duminicile acelea frumoase cand toti oamenii dragi erau langa ea, cand inca nu plecase nimeni din lumea aceasta si ea era copil. Si mi-am adus aminte de mine copil, de mine adolescenta, de mine odata, demult. Cred ca am inceput sa imbatranesc putin cate putin.

Bianca, am sa inventez o leapsa din randurile tale asa frumoase si am sa le intreb in continuare pe Irina, Ioana, Madalina, Mariana, Rya, Mihu si Mam de ce le e dor cel mai tare si mai tare?

Eu imi amintesc de copilaria dintr-un sat de langa Piatra Neamt unde eram  eu si toate bunicile din sat, unde alergam si ma jucam si toate pisicile erau ale mele. Apoi de mesele de duminica asa de asemantoare cu ale Biancai, numai ca difereau felurile de mancare . Toata treaba incepea pe la primele ore ale diminetii cand tata se ducea la piata si venea incarcat cu sacose intregi de mancare si mai ales de salata verde, ceapa si ridichi (preferatele mele). Eu porneam spre Patriarhie si drumul pana in centrul Bucurestiului mi se parea cel mai frumos. Imi placeau oameni care miroseau frumos acolo, slujba care mi se parea asa diferita de cea de la biserica din cartier (ulterior am inteles ca slujba este aceeasi, oamenii si preotii difera) si florile plantate frumos in zona. La ora pranzului ajungeam acasa unde stateam toti la masa si ne bucuram. Miezul zilei era preferatul meu, dupa ora 14 nu-mi mai placea nimic. La fel este si acum .

Imi mai este dor de liceu, a fost perioada mea de maxima inflorire personala, culturala si de orice fel. Imi este dor de mine si de prietena mea, de vremea pierduta impreuna cand totul era al nostru, de discutiile din biblioteca liceului, de gogosile pe care le mancam amandoua si de orele intregi vorbite la telefon. In fiecare zi. Si de ea, cum era atunci. Si de mine, cum eram atunci.

Mi-e dor de de noptile in care ramaneam singura acasa. Aveam 14,15,16 ani si citeam enorm de mult. Il descopeream pe Eliade si traiam toate dramele alaturi de el.  Ii copiam in caiete pasaje intregi din carti si mai ales din "Romanul adolescentului miop".  Aveam tristetile si bucuriile mele si credeam ca sunt cele mai mari de pe lume .

Mi-e dor de un moment din copilarie cand o persoana draga mie imi impletea codite, ma mangaia pe par si simteam ca sunt un suflet special. Si mi-e dor de gustul de mentosane, de amandine cum nu se mai fac acum si de lapte batut de la tara de la bunica. Si de cum ma intampina de fiecare data ca si cum as fi plecat ieri.

 Concurs

Bianca  s-a gandit si la o leapsa mai lumeasca  dupa atatea de suflet. Asa ca, iata raspunsurile mele:

1. De cate ori pe zi te speli pe fata?

De doua ori, dimineata si seara.

2. Ce fel de ten ai?

Mixt.

3. Cu ce iti cureti fata?

Demachiant de doua ori pe zi si in concedii servetele demachiante.

 4. Folosesti exfoliant?

 Da.

 5. Produsele carei firme le folosesti?

 Pai nu sunt fan ceva anume, am folosit de la Elmiplant pana la Chanel. Acum folosesc Aslavital pe baza de argila.

 6. Ce crema folosesti?

 Aslavital hidratanta in prezent.

 7. Ai pistrui?

 Nu.

 8. Folosesti crema pentru ochi?

 Da, mi se pare extrem de importanta.

 9. Ai fost sau esti predispusa la acnee?

 Nu prea.

 10. Ai avut vreodata nevoie sa folosesti Proactiv?

 Nu.

 11. Ce fond de ten folosesti

 De trei ani folosesc Double Wear de la Estee Lauder.

 12. Dar anti-cearcan?

 Da, pentru ca am probleme cu cearcanele. Tot de vreo trei ani Touche Eclat de la Yves Saint Laurent.

 13. Ce nuanta a pielii ai?

 Albă.

 14. Ce crezi despre genele false?

 Nu am folosit inca si nu am nevoie.

 15. Stii ca trebuie sa-ti schimbi rimelul o data la 3 luni?

 Da, dar nu respect asta.

 16. Ce marca de rimel folosesti?

 Estee Lauder.

 17. Sephora sau Mac?

 Sephora

 18. Ai un card Mac Pro?

 Nu.

 19. Ce instrumente folosesti pentru machiaj?

 Toate posibile. Sunt un utilizator de cosmetice zilnic si ma ajut de orice este nevoie. Cel mai important acum mi se pare buretelul pentru fondul de ten.

 20. Folosesti baza de machiaj pentru ochi?

 Da.

 21. Dar pentru fata?

 Da.

 22. Care este culoarea de fard preferata?

 Nu am una anume. Imi place o anumita perioada o culoare si o folosesc numai pe aia si apoi trec la alta.

 23. Folosesti creion sau tus?

 Creion.

 24. Cat de des iti bagi creionul in ochi?

 Deloc, dupa atatia ani .

 25. Ce crezi despre pigmenti?

 Nu prea am folosit dar nu am nimic impotriva lor.

 26. Folosesti machiaj mineral?

 Nu.

 27. Care e rujul tau preferat?

 Corail Dentelle de la Guerlain.

 28. Dar lipgloss -ul?

 Collistar.

 29. Care este blush-ul tau preferat?

 Anul trecut am descoperit o marca de cosmetice din SUA care se numeste Dandelion si de la ei folosesc un blush foarte fin.

 30. Iti cumperi produse de machiaj de pe Ebay?

 Nu.

 31. Iti plac magazinele cu produse cosmetice?

 Daaaaaaa  .

 32. Mergi la Cosmetic Company Outlet?

 Nu.

 33. Ai luat vreodata in considerare sa faci cursuri de machiaj?

 Da, am si sunat la unii dar m-au enervat la telefon si am renuntat.

 34. Uneori esti stangace cand te machiezi?

 Nu.

 35. Numeste o “crima” in ceea ce priveste machiajul.

 Ten extrem de lucios.

 36. Iti plac culorile aprinse sau cele neutre in ceea ce priveste machiajul ochilor si buzelor?

 Neutre ziua si aprinse seara.

 37. Care celebritate are intotdeauna un machiaj impecabil?

 Mihaela Radulescu.

 38. Daca ar trebui sa iesi din casa folosind un singur produs de machiaj, care ar fi acela?

 Dermatograf.

 39. Iesi din casa fara sa te machiezi?

 Destul de rar.

 40. Crezi ca arati bine si nemachiata?

 Da, dar nu sunt pusa asa bine in valoare  .

 41. Din punctul tau de vedere, care e cea mai buna marca in materie de cosmetice?

 Nu pot sa fac un top mai ales ca de la fiecare marca folosesc cate ceva.

 42. Ce crezi despre make-up? 

O inventie care te scoate din depresie.

Sunt curioasa ce raspunsuri da Arina la aceasta leapsa.

 

Concurs

 

V-am povestit aici cum am fost "la tara" in Paris, ce am facut si ce am descoperit. Nu v-am spus si ca am stat la cea mai buna gazda din lume. M., dupa ce ca este extrem de gospodina (puteti vedea in pozele de mai jos), mai este si o persoana saritoare si primitoare. Adica, o oaza de romanism printre francezi. Dupa ce ca a plecat de la cursuri sa ne astepte pe noi la aeroport (ca cica faceam prea mult cu trenul), ne-a mai si condus prin acel Paris pe care ni-l doream. Si-a luat liber de la scoala, ne-a plimbat prin locuri fenomenale, ne-a luat bilete la Opera si ne-a gatit. 

Sambata seara am iesit la mojito si apoi la un concert de jazz. Iar gatit: somon cu parmezan, salata de andive cu mere, un desert minunat si rata la cuptor .  Astfel incat, atunci cand va veni in vizita la mine va trebui sa-mi angajez firma de catering daca nu vreau sa ma fac de rusine .

Am descoperit un om cald si un suflet sensibil intr-o lume din ce in ce mai egoista.

Concurs

 

Aseara am desemnat castigatorul concursului la care ati participat aici.

Felicitari Oana, te rog sa-mi trimiti pe e-mail luiza@vulpitza.ro adresa unde sa-ti trimit premiul.

Castigatorea am desemnat-o prin targere la sorti cu biletele la ora 12 noaptea .

Multumesc tuturor pentru cuvintele dragute si va astept si la alte concursuri!

 

 

Nu este asa ca aici v-ati duce si voi cu copii, bunicii, tatii, sotii si cele mai dragi persoane?

 

Aseara am participat la un eveniment dragut si extrem de cald, lansarea primului numar al revistei Miresici.  Un puiut derivat din cea mai mare comunitate de mirese din Romania, revista arata fabulos. Este glossy, are niste pictoriale de revista internationala si cateva povesti de nunta reale si frumoase. Pe coperta revistei este chiar o miresica adevarata care a castigat un pictorial  in urma unui concurs organizat  pe site. 

Lansarea oficiala a avut loc aseara, revista fiind pe piata din data de 29 aprilie. Am cunoscut fete dragute, am mancat un tort bun si roz si concluzia serii a fost ca de-abia asteptam numarul doi din toamna. Felicitari echipei care a depus o munca colosala si care a crezut in acest proiect.

 

“Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...”
 

 

                                                                   Pablo Neruda, om politic si poet chilian

Membre ale site-ului miresici.ro, cea mai mare comunitate de mirese din Romania, au initiat un protest ipotriva micsorarii indemnizatiei de crestere a copilului. In scurt timp li s-au alaturat fete de pe www.desprecopii.com si alte site-uri de profil. Cu eforturi mari au obtinut autorizatie, au trimis comunicate si vor sa mearga luni in fata Ministerului Muncii  sa protesteze impotriva acestei eventuale decizii.  Puteti citi aici cum a pornit totul, ce fete extraordinare sunt si ce eforturi mari au depus pentru a organiza totul.

Daca vrei sa sustineti acesta miscare aici puteti semna petitia online si aici va puteti inscrie la protest.

 

 

 

Pe o vreme rece si ploiasa, cu bebelusii in carucior, pampersi in mana si bannere atarnate, cele mai curajoase mamici de pe www.miresici.ro si www.desprecopii.com au protestat astazi in fata Ministerului Muncii. Le-am admirat sincer pentru tot ce au facut, pentru frigul indurat si pentru atitudinea  lor. Felicit initiatoarele acestei miscari, cele mai  curajoase miresici pe care le cunosc si sper ca protestul lor sa aiba un efect pozitiv.

    O inima mare de viitoare mamica se ocupa cu mare sarg de organizarea unui nou protest care va avea loc maine la ora 11 in fata Guvernului. Mamicile si nu numai, ies din nou in strada pentru a se lupta pentru un drept al lor si nu pentru pomeni de la stat.

    Cum va spuneam si aici, Raluca este de admirat. Se lupta alaturi de alti parinti pentru copiii lor. Nu stiu daca tot efortul lor va avea si vreun raspuns dar ii felicit pentru ceea ce fac. Eu personal nu mai am nici o speranta de la tara mea din punct de vedere politic, administrativ si economic. Am sperante in schimb de la oamenii din ea, de la istoria ei, frumusetea si curajul ei.

    "Protestul care va avea loc miercuri, 26 mai, este organizat de comunitatile parintilor de pe forumurile miresici.ro si desprecopii.com, in colaborare cu organizatia non-guvernamentala FILIA, care apara drepturile parintilor, actiunea fiind sprijinita si de Asociatia MAME si Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor – T.A.T.A.
Toti cei care doresc sa ni se alature pentru a sprijini aceasta cauza sunt bineveniti !" (extras din comunicatul de presa)

 

 

Azi e ziua mea . Stiu, nu mai sunt de mult timp copil dar am hotarat acum cativa ani ca de 1 iunie este si ziua mea. Pana cand? Pana voi avea si eu copil. Atunci se va transforma in ziua lui si eu ma voi bucura de ziua mamei .

Pacat ca nu e o zi cu soare puternic. Dar, cum am scapat de bilanturile mele groaznice, ma voi bucura de ziua asta. Voi manca o prajitura si m-as bucura de niste desene animate. Dar nici macar nu stiu care sunt preferatele mele (inca nu m-am hotarat) va anunt diseara ce am vazut.

La multi anit tuturor copiilor si celor care se simt asa!

Si pentru ca am scapat de bilanturi, m-am relaxat cu putina bucatarie . Ce poate relaxa mintea unui om decat putina munca fizica? Asa ca, m-am apucat de curatenie si de facut sirop. In fiecare luna iunie fac dulceata de capsuni si visine. Imi plac cele doua numai facute in casa si am o mare placere in a le pregati.

Anul acesta am decis sa fac sirop la indemnul unei doamne foarte dragute care m-a invatat retetea si m-a asigurat ca e foarte simplu de facut :). Asa ca, am cumparat capsuni din alea adevarate, de gradina, cu miros culoare si gust si mi-au iesit trei sticle de sirop. M-am laudat pana si soacrei trimitandu-i una dintre ele. Cine mai vrea?  Reteta .

Cand aveam 16 ani si stateam pana dimineata sa citesc cate o carte care era absolut fantastica.

Cand aveam un caiet langa mine in care-mi notam pasaje intregi din cartile vietii mele.

Cand am descoperit-o prima data pe Ileana Vulpescu si am crezut ca nu exista ceva mai bun pe lumea asta.

Cand credeam ca mai am o vesnicie pana la 30 de ani.

Cand aveam timp sa ma gandesc la la nemurirea sufletului pana in zori fara sa ma simt vinovata.

Cand citeam mai mult, mai profund si mai ales de placere.

Cand ma vedeam cu prietena mea si nu ne ajungeau 5-6 ore pentru a discuta ce se intamplase... ieri.

Cand nici nu concepeam sa plec din tara mea.

Cand parintii imi erau tineri si nu pareau a imbatrani vreodata.

Cand nu descoperisem e-mail-ul si scriam scrisori. Si primeam.

Cand stiam ca timpul va trece dar nu-l simteam.

Cand ascultam mai multa muzica.

Cand visam mai mult.

 

Bianca ne-a pasat o noua leapsa, trebuie sa vorbim despre anii de liceu, daca am vrea sa retraim anii aceia si cand am terminat. Pentru mine este ca si cum ai intreba un cal daca manaca ovaz .

Au fost niste ani superbi, o acumulare de experienta, cultura si prietenie pe care nu le-am mai regasit de atunci niciodata. Cred ca am avut si noroc, imi dau seama dupa ce am auzit si alte experiente. Noroc de colegi extraodinari, de o diriginta care a atins perfectiunea si de un liceu pe care l-as recomanda oricui. Anii nostri au fost plini de carti citite si dezbatute apoi in clasa, de excursii la munte, de prima intalnire cu marea, de iesiri la teatru, de iesiri in discoteca cu diriginta care ne conducea pana la intrare, de prima tigara incercata, de ore chiulite de la scoala dar apoi recuperand prin invatat, de dragostea pentru Camil Petrescu, de cea mai buna prietena, de vise si de cei mai dragi profesori.

Acum doi ani am avut intalnirea de 10 de ani de la terminare si a fost de vis, asa cum trebuia, asa cum visam ca ar putea fi. A fost emotionant, au curs lacrimi, am depanat amintiri, ne-am revazut cu unii colegi pe care nu-i mai vazusem de 10 ani si ne-am promis dragoste vesnica. 

Daca as vrea sa retrariesc acea perioada? M-as intoarce  inapoi cu mare drag macar pentru o saptamana, sa stau in acea banca, sa-mi revad colegii,  sa merg cu culoarele pe care se plimba odinioara Eliade, sa ma chinui sa invat conjugarile la latina si sa beau impreuna cu fetele un suc de la dozator .

Inspirata de experienta si intalnirea cu Tomata, m-am gandit si eu la Bucurestiul meu, la ce locuri dragi am, la ce vibrez sau dupa care tanjesc.

Concluzia a fost ca iubesc acest acest oras in majoritatea timpului. Exceptie fac zilele de dupa intoarcerea din Paris. Atunci simt ca nu locuiesc unde trebuie si de-abia astept sa ma intorc unde imi este predestinat .

Bucurestiul meu nu este turistic. Este un oras plin de istorie, cu strazi pe care m-am plimbat demult, pe care am visat  si pe care am sperat. Este un oras pe care il regasesc mai greu uneori dar care imi place.  Este orasul tineretii mele.

Parcul Cismigiu este esenta acestui oras. Aici s-au intamplat atat de multe pentru atat de multi oameni.

Universitatea cu toate imprejurimile: cu amintirea unei revolutii, cu strada liceului meu  (Italiana nr. 17), cu Jean Louis Calderon si Teatrul National.

Biblioteca Centrala Universitara de pe strada Boteanu, loc in care mi-am petrecut multe zile scriind la o lucrare de licenta.

Zona cu strazi nume de capitale din apropiere de Dorobanti: Roma, Paris, Praga. Sunt strazi linistite, cu case frumoase si exorbitant de scumpe dar pe care merita sa te plimbi intr-o duminica dupa-amiaza.

Unui turist i-as arata Cimitirul Bellu. Aici ar putea sa regaseasca toata floarea intelectualitatii, culturii si divertismentului din Romania.

Strada Parfumului de care am auzit in cartile  Silviei Kerim.

Imi place Calea Plevnei cu celebra Casa a Studentilor, unde am facut primul meu curs de limba spaniola si zona Ateneului unde am fost la prima intalnire cu  Vulpoiul.

Zona Lipscani este frumoasa si trista in acelasi timp. Daca te uiti la un film sau poze din perioada interbelica te apuca plansul. Aceasta zona sper sa ajunga intr-o zi la ceea ce merita si atunci va voi pune poze de pe  Selari, Sticlarilor sau Smardan.

Gradina Icoanei are un farmec aparte, de burghezie si spiritualitate.

Acestea nu sunt neaparat locuri turistice dar sunt locurile mele. Voua ce va place in orasul vostru?

 

Mi-a trimis astazi Anca (o mare iubitoare de pisici) un e-mail dragalas prin care ma anunta ca are o superba pisica care isi cauta stapan. Daca cineva are nevoie de un suflet cald si frumos, poate citi mai jos amanunte:

"Sunt un pufos mic, iubaret si foarte cuminte . O ascult pe mamica si nu fac nazbatii.

Primeste-ma in casuta ta si o sa iti inveselesc fiecare zi cu prezenta mea .
Nu te supara pe mine daca din cand in cand mai fac miau pentru ca imi este fomita, dar sa stii ca nu pap mult si sunt curatel, fac pipi numai la ladita mea.
Daca vrei sa ma cunosti uite-ma in pozitele de mai jos si daca vrei sa imi mangai blanita cat  mai repede, suna la Elena Beze, 0728 977 433"

 

Acum cateva luni am inceput un mini regim de alimentatie in urma unei probleme de sanatate. Trebuia inca de acum cativa ani sa fac transformari mai radicale in ceea ce priveste mancarea dar ele nu au fost semnificative. Am redus doar din 2008 consumul de zahar, il intrebuintez mai rar si mai putin decat inainte.  Din luna martie am renuntat la carne pentru o perioada. De atunci am mancat extrem de rar, doar la restaurant sau in vizita la cineva. Desi credeam ca o sa fie mai greu nu a fost deloc. Nici inainte nu am fost o mare iubitoare de carnuri: nu le mananc in ciorbe, gratarul nu imi place. Mancam in schimb un pui cu usturoi sau cu smantana, o vita cu salata verde si rucola sau snitel. Si carnatii de casa. La astia nu pot sa renunt definitiv si nici nu vreau .

Planul meu a mers foarte bine si inca merge. Atat de bine incat nu imi mai face cu ochiul carnea asezata pe rafturile magazinelor. Totul a culminat cu Jamie Oliver.

Ma uit mereu la emisiunea lui difiuzata in fiecare vineri  pe TVR 2 la ora 20.00. Intr-o seara a vorbit despre pui si ce fel de pui sa mancam, ca este bine sa cautam pui crescuti in spatii libere daca nu avem de unde sa-i procuram de la tara.  Cand am vazut reportajul lui filmat intr-o ferma unde puii erau bolnavi deja de la 10 zile de viata si unde la 15 zile aratau ca la 30, m-am ingrozit. Auzisem de mult timp ce fel de pui mancam si cum sunt indopati cu hormoni de crestere si cum se fac in maxim doua zile. Cum sunt puse sunt lumina artificiala, nu o vad pe cea a zilei, mancarea este artificiala si cum arata picioarele lor la doua-trei saptamani de viata.  Si cand am mai auzit de de ouale produse de aceste gaini si cum toti acei hormoni ni se transmit noua am decis pe loc ca nu voi mai cumpara fara sa ma uit pe eticheta. Acum au aparut peste tot oua ecologice, chiar si in supermarket si nu mai fac grseala de a pune in cos ceva care sa-mi faca rau cu stiinta mea.

De la acea emisiune am mai cumparat pui de vreo doua-trei ori. Saptamana trecuta eram intr-un magazin mare si cu rafturile pline de carne. Am constatat ca nu mai puteam nici sa vad acea carne de pui, pur si simplu imi mirosea cumplit si nu-l vedeam in fata ochilor decat pe Jamie aratandu-mi un pui mare, bolnav si cu ochii tristi . As vrea sa-i spun ca pe mine m-a convins si cand mai am pofta de pui din supermarket ma voi uita la poza asta.

 

Bianca are o noua leapsa pentru noi, trebuie sa ne imaginam ce am vrea sa fim daca:

Daca eram un anotimp... eram o dupa-amiaza de toamna.

Daca eram o luna... eram un  inceput de septembrie.

Daca eram o zi a saptamanii... eram in egala masura o vineri sau o sambata dimineata.

Daca eram o parte a zilei... eram o dimineata.

Daca eram un animal de uscat... eram o pisica.

Daca eram o virtute... eram bunatatea.

Daca eram o planeta... eram un asteroid de fapt: luna.

Daca eram un lichid... eram o sampanie.

Daca eram o piatra... eram o stanca.

Daca eram o pasare... eram o vrabiuta.

Daca eram o planta... eram un liliac alb.

Daca eram o stare a vremii... eram o ploaie de toamna.

Daca eram un instrument muzical... eram un pian.

Daca eram un sentiment... eram melancolia.

Daca eram un sunet... eram apa marii lovindu-se de tarm in timpul furtunii.

Daca eram un cantec... eram Reamonn, "Supergirl".

Daca eram un film... eram "Podurile din Madison County".

Daca eram un serial... eram Gray`s Anatomy.

Daca eram un oras... eram Parisul. Dimineata, la pranz si seara.

Daca eram un gust... eram acru. Castraveti, gogosari, varza murata sau conopida .

Daca eram o aroma... eram un miros de iasomie.

Daca eram o culoare.. eram un albastru electric.

Daca eram un material... eram tafta.

Daca eram o parte a corpului... eram mainile.

Daca eram un drog... eram un arbore de cafea.

Daca eram un accesoriu... eram o pereche de pantofi Manolo.

Daca eram o expresie a fetei... eram surprinderea.

Daca eram o materie... eram literatura.

Daca eram un numar... eram 5.

Daca eram o masina... eram un Mini Cooper rosu cu capac negru.

Daca eram o haina... eram o rochie si iar o rochie.

O dau mai departe catre toti cei care simt sa o completeze.

 

Sheriff`s este locul adolescentei mele.

Sheriff`s este locul in care puteai sa bei acum 10 ani cel mai bun suc de portocale. Erau fructe proaspat stoarse si puteai sa bei tot felul de combinatii.

Sheriff`s era un loc in centrul capitalei unde iti dadeai intalniri, unde mancai o pizza si unde vorbeai ore in sir cu prietena cea mai buna.

De mult timp nu mai frecventam acest loc, nici daca ma plateai nu mai mancam acolo, calitatea lasa mult de dorit. Intre timp s-au deschis alte locuri unde gaseai sucuri bune, mancare si mai gustoasa. Nu mai reprezenta nimic pentru viata mea sociala. Dar cand am vazut ca s-a inchis, am avut un sentiment extrem de mare de tristete. Parca ceva din viata mea se dusese, se terminase o noua etapa.

Am trecut zilele trecute pe langa ceea ce a ramas din vechiul fast-food si am vazut ca se inchiriaza spatiul. Si mi-am amintit de tatal meu care asa simte cand trece pe langa multe locuri din Bucuresti. La unele a lucrat, la altele a petrecut clipe minunate si toate acum au disparut.

A disparut Sheriff`s. Oare ce urmeaza?

    Astazi sunt “guest star” aici la rugamintea Vulpitzei. Este prima experienta de acest gen si ii multumesc pentru incredere. Si pentru ca Bianca, cea de-a doua invitata, ne va vorbi maine despre carti si/sau calatorii, eu m-am gandit sa va incant si pe voi cu unul (si cel mai fain) dintre evenimentele la care mi-a fost dat sa ajung in acest sfarsit de saptamana. Din cate am inteles, evenimentul cu pricina va deveni unul anual, deci daca l-ati ratat anul acesta, nu e bai, poate cel din 2011 va fi si mai reusit.

    Sambata dimineata la ora 8 si ceva, cand temperaturile ridicate prefigurau canicula ce avea sa ne loveasca in mai putin de doua ore, am purces catre aeroportul Otopeni. Acolo urma sa aiba loc, incepand cu ora 10, mult asteptatul Otopeni Airshow 2010, miting aviatic inchinat celor doua mari nume ale aviatiei romane si mondiale: Henri Coanda si Aurel Vlaicu. E drept ca in trecut am mai participat la un mic show aviatic pe aeroportul Baneasa si la un spectacol de pomina in cadrul centenarului Le Bourget 2009 (Paris), dar pe Otopeni am ajuns in premiera la o astfel de manifestare. In mod surprinzator pentru mine, spectacolul s-a bucurat de o foarte buna organizare.

   Astfel, publicul a avut la dispozitie autobuze de transfer ce soseau la terminalele de pasageri din 15 in 15 minute, nenumarate terase cu de-ale gurii si racoritoare, dar si gherete de unde sa isi poata achizitiona machete de avioane, carti de specialitate, sepci, tricouri si tot soiul de alte materiale asemanatoare. Spectacolul a inceput punctual, a avut cam toate ingredientele ce nu ar trebui sa lipseasca unui astfel de show, ba chiar si un invitat senzational (venit cu un avion construit de el insusi) care ne-a oferit niste momente de emotie maxima pe cand brazda cerul in figuri care mai de care mai periculoase - multe dintre ele inventii proprii care ii si poarta numele - este vorba de lituanianul Jurgis Kairys, dublu campion mondial.

     Am vazut avioane civile si militare, planoare, demonstratii cu helicoptere si parasutisti, acrobatii spectaculoase si figuri inedite si, nu in ultimul rand (pentru noi, fetele), ni s-au "desenat" - de doua ori chiar - inimioare pe cer. Iar la miting a participat printre altele si o aeronava Boeing a Tarom-ului, care a efectuat cu succes o manevra de tip "touch and go". Intrarea a fost libera, vreau sa cred insa ca nu acesta a fost motivul principal pentru care show-ul a avut atatia spectatori. Daca nu ar fi fost soarele care a stralucit nemilos pe tot parcursul spectacolului si, mai ales, daca unul dintre prezentatori nu ar fi fost Lucian Mandruta, omniprezentul "specialist" in aviatie care emite cu nonsalanta perla dupa perla, zau ca nu as fi avut absolut nimic de reprosat.

    Va las in compania pozelor…iar daca, asemeni mie si Vulpitzei, va numarati printre cei care stati cu frica in timpul calatoriilor cu avionul, pe langa poze precum cele de mai jos (prea putin sugestive pentru ce am vazut la fata locului) mai vizionati din cand in cand si filmul clasic “Those magnificent men and their flying machines”, veti realiza inca o data ce inventie fabuloasa sunt avioanele, cat de extraordinari sunt omuletii zburatori din carlinga si cat de multa incredere ar trebui sa avem in ei.
     Nu degeaba am ales acest subiect, pe 20 iulie este Ziua Aviatiei Romane…Sa ne traiti, inaripatilor, si multumim pentru fiecare ocazie in care va aratati priceperea si curajul!!! J (Ioana)

 

Credeti sau ati crezut vreodata in asa ceva? Daca ma intrebati pe mine acum 5 ani as fi ras de orice tentativa de genul asta. Nu credeam in oameni cunoscuti pe internet iar povestile romantice nascute la o tastatura si un monitor mi se pareau niste gesturi disperate ale unor oameni care aveau prea mult timp liber.

A venit epoca Miresici si toata teoria mea "desteapta" s-a dus de rapa. Am cunoscut acolo fete extraordinare, oameni destepti, calzi si de la care am invatat in fiecare zi ceva nou. Am devenit mai toleranta si mai deschisa catre orice. Le-am si cunoscut pe multe dintre ele ulterior si pastram in continuare legatura care s-a facut mai puternica. 

Pe Bianca am cunoscut-o pe Plimbarici, urmand ca apoi sa ne urmarim blogurile reciproc. I-am citit cu nesat povestile din Montpellier, am asteptat sa revina in Romania, am vorbit ore intregi pe messenger si in fiecare zi descopeream multe lucruri in comun. Nascuta toamna, cu o pasiune pentru Franta si Paris, o iubitoare de calatorii si carti, o filozoafa cu acte, Bianca mi-a devenit prietena. Atat de mult incat i-am acceptat invitatia de a o vizita, pe ea si Clujul ei mult iubit. Nici acum nu-mi explic cum am facut asta, a fost prima data cand mergeam la cineva pe care nu il cunosteam personal. Recunosc ca mi-a fost frica. De mine, de ea, de sotii nostri care nu vorbisera niciodata.

Toate temerile mele s-au spulberat in autogara din Cluj.  Bianca era acolo si ma astepta cu zambetul ei celebru din poze. Parca ne cunosteam de cand lumea. Au urmat doua zile frumoase in care a avut grija de noi in fiecare minut.  Ne-a aratat orasul ei, am vorbit, ne-am uitat la poze si ne minunam de faptul ca in sfarsit ne vedem. Era ca o poveste de dragoste implinita.

Da, exista prietenie pe internet. Si daca se completeaza si cu ceva real, este o prietenie adevarata.

Si daca tot m-am intors din plimbarile de week-end, Bianca m-a pus la treaba si mi-a pasat urmatoarea leapsa:

1. Care e ultima carte pe care ai citit-o?

"Frumoasele straine", Cartarescu.

2. Daca ai putea fi un personaj dintr-o carte, ce personaj ai fi si de ce?

As vrea sa fiu Ela din "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" pentru o perioada si sa ma iubesca Stefan Gheorghidiu. As schimba insa finalul .

3. Care e cel mai frumos film pe care l-ai vazut pana acum?

Imi este greu sa spun unul singur. Daca trebuie, atunci sa fie "Marile sperante".

4. Daca te-ai putea intalni cu un scriitor, ce scriitor ai alege?

Ileana Vulpescu pentru si apoi Mircea Eliade cand era adolescent. Sa-i spun ca nu este urat, mic si miop. Sa-i spun ca va ajunge mare si ca femeile vor fi la picioarele lui.

5. Care e melodia ta preferata, cea pe care o asculti fara sa te poti satura de ea?

In prezent, The Closest Thing to Crazy.

6. Unde ai locui un an, departe de casa?

In mijlocul Parisului.

7. Cand citesti, pentru a marca locul unde ai ramas, folosesti semn de carte sau indoi pagina? Si ce fel de semn de carte?

Ambele variante si nu am preferinte la semne.

8. Ai primit in ultima perioada carti cadou? Si daca da, care?

Da, doua carti religioase de la niste prieteni.

9. Iti place sa recitesti unele carti?

Da, mi se intampla des.

10. Care crezi ca este cartea care ar trebui impusa tuturor ca “lectura obligatorie”?

"Micul Print"  citita la maturitate.

11. Care e locul preferat pentru lectura?

La o cafenea, dimineata.

12. Care sunt motivele care te determina sa alegi o carte pe care sa o citesti?

Recomandare, autor, titlu.

 

Update:

 

Pentru ca Mariana s-a plans ca este un pic cam trist filmuletul  de azi cu Bacovia, am facut pentru ea cateva poze din Cismigiul de azi. M-a surprins cat de multa lumea era. A fost si o zi frumoasa, desi batea vantul, soarele stralucea frumos printre copaci. In fiecare an incerc sa ajung in Cismigiu la inceput de toamna. Parca asa simt mai bine venirea acestui anotimp atat de capricios. Este si vesel si trist in acelasi timp. Este si cald si rece. Este cand galben, cand verde. Nu este nici vara, nici iarna. Este mereu ceva de trecere spre altceva.

     Vulpitza implineste astazi doi ani, ani care nu stiu cum au trecut. La fel ca si anii mei de altfel. Trec si nici nu-i simt si ma trezesc dintr-o data ca azi a devenit ieri. Un ieri dupa care imi pare rau.

     Vulpitza a aparut dintr-o necesitate a sufletului, a fost parte dintr-un proces de lupta cu mine, de schimbare, de progres. Nu am planuit nimic cu ea, nu mi-am facut sperante. Dar s-a dovedit a fi ceva mai mult decat pozitiv. Desi simt toate schimbarile pe care mi le-a adus, este greu sa le descriu, insa sunt convinsa ca cei care au trecut prin asta inteleg.
     Vulpitza mi-a adus oameni in casa, mi-a adus prieteni, mi-a adus o vorba buna, un gand. Atunci cand esti deprimat, cand nu ai bani, cand viata este gri intr-o dimineata de luni, EA este acolo si imi aduce aminte. De mine, de voi, de altii ca mine. Si desi sunt zile intregi in care o neglijez, ma trezeste la realitate amintindu-mi ca am uitat-o.
     Oare ce viitor are? Oare voi mai scrie anul asta? Dar peste doi? Ma ajuta? Ma incetineste, imi mananca timp? Ma citeste cineva? Conteaza asta?  Sunt multe intrebari dar acum nu vreau sa ma gandesc. Nu a venit momentul.  Le voi lua pe rand, asa cum vor veni.