Week-end-ul asta am avut onoarea de a cununa o pereche draga mie. A fost o nunta ca-n povesti, inceputa joi si terminata cu un gratar duminica seara. Zile linistite, nunta la fel, fara traditii prea multe si o zona frumoasa langa Sibiu, la Cisnadioara.Au fost alaturi de noi prieteni buni si multi membri ai familiei, am dansat si m-am emotionat la un dans superb de deschidere, "Les Valses De Vienne". Le doresc mirilor sa fie fericiti si sa se bucure mereu unul de altul.
Dupa ziua de ieri in care parca iti venea sa strigi de bucurie privind afara, a venit vremea ca vantul sa imprastie frunzele. M-am trezit dimineata si am descoperit ca miroase a inceput de iarna. Copacul din fata ferestrei mele care se incapatana sa nu ingalbeneasca, era astazi leganat de adierile vantului. Ii risipea frunzele pe pamant formand un covor galben-rosiatic-verde.
La 30 de ani ma simt bine.
La 30 de ani ma simt mai frumoasa decat la 20.
La 30 de ani ma simt mai iubita decat la 20 si iubesc mai mult si mai profund.
La 30 de ani ma simt mai inteleapta, imi iubesc parintii si ii apreciez mai mult decat la 20. Si imi fac mai mult timp pentru ei.
La 30 de ani imi doresc mai putine lucruri materiale.
La 30 de ani ma gandesc mai mult la suflet decat la 20.
La 30 ani ani si nu altcandva imi vine sa strig “Clipa, opreste-te!”. Dar stiu ca asta nu se poate si ca si-au dorit-o multi altii inaintea mea.
Asa ca, vreau sa cred si sa sper asemeni lui Hugo ca cei mai frumosi ani sunt cei care vor veni!
A inceput un an nou. La multi ani!
Nu am scris de mult. Am fost de o lene crasa in timpul acestor sarbatori care tocmai s-au incheiat. De mult timp nu m-am mai odihnit asa bine.
Am inceput prin a face cateva treburi din vreme (cadouri, cumparaturi, o mica curatenie) si am terminat prin a nu-mi mai pasa asa mult. Poate doar de partea cu cadourile. Nu am mai gatit ca in alti ani, nu m-am mai muncit pentru o curatenie “perfecta” si m-am odihnit mai mult. Si a fost foarte bine.
Cand am avut invitati am facut repede ceva de mancare, am descoperit ca nu trebuie sa le faci pe toate inainte de 24 si ca se poate face ceva de mancare si pe 26 :-) Imi pare rau doar de un singur lucru: ca nu am avut timp sa termin bradul in ajun. Era asa, o traditie care imi placea… Dar promit ca anul viitor sa fac intai bradul si apoi restul
Cum spuneam am dormit enorm. Credeam la un moment dat ca o sa ma imbolnavesc de atata somn :-) A, si am vazut filme cat sa-mi ajunga un an intreg. Am citit si mi-am facut planuri. Anul trecut am facut o lista cu lucruri pe care vroiam sa le schimb in 2008. Acum am revizuit-o si am descoperit ca ma tinusem cam de 40-50% din ele. Mi s-a parut trist la inceput dar apoi am realizat ca in alti ani nu faceam aproape nimic. M-am multumit cu ce facusem si am trecut la planurile pentru 2009.
Deocamdata mi-am pus ordine in acte, multe acte (cred ca o sa ma ingrop in atatea). M-am dus la sport si am renuntat la zahar. Restul, zilele urmatoare.
Si in loc de “Multi ani traiasca”, un cantecel sa va aminteasa de copilarie:
A fost 1 septembrie si inca din aceasta prima zi s-a simtit venirea toamnei. Poate mai mult ca in alti ani. Aceasta melodie spune mai mult decat o mie de cuvinte. Exprima toata frumusetea acestui anotimp, toata tristetea si melancolia care il insoteste. O toamna frumoasa si lunga!
Editura Polirom a reeditat anul acesta un roman autobiografic al lui Giovanni Papini, “Un om sfarsit”. Este cartea care l-a influentat covarsitor pe Mircea Eliade. Traducerea a fost facuta din italiana de Stefan Augustin Doinas si este cea mai cunoscuta opera a scriitorului nascut in Florenta. http://www.polirom.ro/catalog/carte/un-om-sfirsit-3022/
“Nu ma simteam in largul meu, Nu cunosteam pe nimeni si-i uram pe toti. Eram prost imbracat, urat si palid; aveam infatisarea severa a unui om nemultumit; simteam ca nimeni nu ma iubea si nici nu putea sa ma iubeasca. Cine-si arunca ochii asupra mea se lovea de un dispret total si trecea mai departe; cate unul se intorcea sa se uite la acest singuratic slabanog si radea. Mai ales fetele frumoase, imbracate in alb si rosu, cu fete oachese si cu dinti sclipitori erau crude cu mine; le auzeam mereu izbucnind in ras in spatele meu. Poate ca nu radeau de mine, dar in acele clipe eram sigur de asta si sufeream. Mi se parea ca orice frumusete a vietii imi era refuzata: eram singur, lipsit de iubire si fara noroc, iar lumea aceea isi vedea linistita de plimbarea ei, fara sa stie nimic despre necazurile mele de adolescent sarac si urgisit.
Si atunci, dintr-odata, m-am revoltat. Am simitit in mine ca o navala de sange, o ravasire a intregii mele fiinte.
EL
Noi ne-am descoperit impreuna si impreuna am descoperit gandirea. Eu ti-am revelat tie insuti sufletul tau, iar tu mi-ai deschis mie insumi sufletul meu. Am crezut totul si am negat totul, impreuna: am construit si am ramat. Alaturi, mana in mana am cautat adevarul, am devorat cartile si am zdruncinat gloriile cele mai incontestabile. In aceeasi clipa ne-am eliberat de credinta parintilor, de idolii tribului, de ochelarii de cal ai celor fricosi. Am dormit in acelasi pat si am mancat la aceeasi masa si am insemnat in aceleasi carti, aceleasi pagini. Totusi prietenia noastra n-a avut nimic dulceag, nici muieresc, nici patetic, nici - de ce n-am spune-o?- cordial. A fost prietenia a doua creiere trudite, nu corespondenta simtamintelor de iubire a doua inimi ce se marturisesc.
Nu ne-am sarutat niciodata; nu am plans impreuna nici macar o singura data, si nici unul dintre noi nu i-a spus celuilalt secretele cele mai scumpe ale pasiunilor sale. Cand te-ai indragostit am aflat de la altii, si am descoperit anuntul casatoriei tale in Corriere della Sera. Nu degeaba am citit cu atata fervoare Le Rouge et le Noir si La Mort du loup!
Da, trebuie s-o recunosti: prietenia noastra n-a fost ca toate celelalte. Cu totul cerebrala, cu totul intelectuala, cu totul filozofica, ea a avut totusi arderile si furtunile apropierii dintre doua inimi. Si, de altfel, nici nu sunt sigur ca inima n-a avut chiar nici un rol in ea. Eu nu sunt numai un creier. Nu simiti cata nostalgie e in aceste amintiri, in aceste evocari ale unei fericiri irevocabile? Si de ce oare acest trecut de lecturi, de excursii si colocvii- acest trecut simplu si intim de munca si de tacere- ma misca mai mult decat amintirea unei iubiri?”
Intr-o zi de toamna veritabila, parca pentru a completa acest tablou de frunze galbene, am aflat ca a incetat din viata Stefan Iordache. Imi aduc aminte de piesele de teatru vazute si ma napadeste tristetea ca nu am vazut mai multe. Si imi aduc aminte de copilarie de fiecare data cand ramanem fara un mare actor. Am crescut cu ei, cu numele lor, cu filmele in care au jucat. Imi revine in minte “Ciuleandra”, un film care mi-a placut foarte mult si de rolul doctorului venit de la tara si care o iubeste in continuare pe Madalina… Probabil trebuie sa invatam sa pierdem oameni, acum unii mai departati de noi, mai tarziu unii mai apropiati. Nu stiu daca ne vom obisnui vreodata dar incetul, cu incetul, viata ne pregateste. D-zeu sa-l odihneasca!
Ieri prietena mea a facut 30 de ani! Am fost emotionata asa cum am fost si la cei 30 ai mei. Nu stiu de ce, poate pentru ca este o varsta dupa care esti ori mai fericit decat inainte ori mai trist. Eu sper ca va fi mai fericita. Pentru ca urmeaza anii in care nu mai poti pierde timpul, in care vei tine cu dintii de clipe si in care se schimba prioritatile. Ii doresc o viata frumoasa in continuare si o saptamana de vis la Barceloana! 
Da, imi plac nuntile si inca foarte mult. Ma emotioneaza si imi dau o stare de nostalgie cumplita. Iubesc mirosul florilor de la nunta, invitatii care vin sa fie alaturi de oameni dragi, ceremonia in sine care este unica prin insemnatate, mireasa care este frumoasa si fericita si nu in ultimul rand, valsul mirilor.
Sambata ma voi duce sa vad o mireasa frumoasa la Pitesti. Toate miresele sunt frumoase dar ea este mult mai mult. Este si expresiva. Daca nu ma credeti, uitati-va la pozele de mai jos. Sambata voi veni cu mai multe.
Cred ca era actorul pe care il iubeam cel mai mult: in filme, in teatru (Doamne, ce ma durea burta de ras cand vedeam "Tache, Ianche si Cadar") si in muzica. Gheorghe Dinica era unic.
Ascult de multi ani cu mare placere Cd-urile lui, vocea care suna extraordinar pe acea muzica lautareasca, interviurile din care invatam mereu cate ceva. Si mai ales, simt iar cum trece timpul, cum se duc pe rand martorii copilariei si adolescentei mele. Si cum noi ramanem mai singuri si mai tristi. Si mai ales ramane intrebarea: cine le ia locul?
D-zeu sa-l odihneasca in pace!
Tuturor, alaturi de cele mai calde ganduri. Sa vi se implineasca fiecare dorinta pe care o scrieti Mosului pentru anul care vine!
Sa va dea D-zeu ceea ce va doriti si va lipseste cu adevarat!
Retrospectiva. Si analize. Bucurie. Tristete. Lucruri. Oameni. Proiecte. Mandrie. Neasteptat. Timp. Prietenii. Lacrimi. Multumiri pana la pamant. Sperante. Melancolie.
Am trait si eu povestea mea si vreau sa o impartasesc cu voi. La fel cum spunea Roxana, ca a trait o poveste data de Chris si ca vrea sa o dea mai departe, asa vreau sa va povestesc si eu despre o intalnire minunata. Parca nu pot sa o tin numai pentru mine.
Va povesteam acum ceva timp despre o carte care mi-a lasat o impresie puternica in perioada sarbatorilor de iarna. Va spuneam acolo cat de mult mi-a placut, cum visele pot deveni realitate si cum este Africa Oamenilor. Nu stiam nimic atunci 
.
Parca inspirata de incurajarile autoarei, am contactat-o si am convins-o sa imi acorde un interviu despre experienta ei din Africa, despre cum a scris "Prin praf si vise" si despre ea. Calda, cum o stiam din carte, Roxana a acceptat imediat si intr-o seara friguroasa de ianuarie, am stat la taclale pret de vreo trei ore, la o ceasca de cafea, intr-un Bucuresti acoperit de zapada.
A fost o intalnire minunata, am stat de vorba, am descoperit pasiuni comune (iubirea pentru Florenta de exemplu), mi-a povestit despre cele doua lumi ale ei, despre oameni, animale si despre vise. Roxana inspira curaj in tot ceea ce spune. Si te face sa pleci maine, sa-ti urmezi visele, sa nu crezi ca esti prea batran, prea sarac sau cu prea putin timp.
Ii multumesc acum pentru asta si sper ca va citi cat mai multa lumea cartea ei. Si ca o vor da mai departe!
Puteti citi interviul cu ea aici: partea I si partea a doua.
V-am povestit mereu si mereu despre Camino si Veronica Dragoi. Pentru ca am vorbit cu ea si am descoperit o persoana minunata, i-am cerut pentru cineva (nu stiu cine) un autograf. I-am spus ca vreau ca si altii sa ii descopere cartea si experienta. Si am rugat-o sa-mi dea un autograf pentru mine si unul pentru un(o) norocos (a).
Va invit la un concurs la care puteti castiga prin tragere la sorti cartea "Camino, o calatorie care mi-a schimbat viata". Si pentru ca Veronica nu stia cine va castiga cartea, a scris o dedicatie foarte frumoasa: "Cu convingerea ca nimic nu este intamplator".
Si eu cred cu toata fiinta ca nimic nu este intamplator in viata. De aceea va rog sa-mi scrieti aici de ce va place sa calatoriti si de ce va doriti aceasta carte pana pe data de 25 aprilie si puteti castiga premiul. Mult succes .
