Am facut ieri seara o plimbare prin Bucuresti si am revazut un loc drag mie, o oaza de frumos in nebunia acestei capitale, Biserica Icoanei. 
Loc linistit, incarcat de istorie si credinta, m-a impresionat prin verdeata din jur si grija celor de acolo pentru acest loc. Are amenajat  chiar si un mic parculet pentru copii pentru a putea sa vii cu ei la slujba de duminica. Nu in ultimul rand, exista aici un preot cu har pe care il recomanda toata lumea, Parintele Ioan Popescu.
Numele bisericii vine de la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnuului, ferecata in argint, care a fost daruita de catre domnitorul Constantin Brancoveanu.

Astazi am fost la Muzeul Satului unde s-a organizat in perioada 26-28 iunie un targ traditional de Sfintii Petru si Pavel.

Parca am iesit din Bucuresti si am intrat intr-o lume de acum multi ani, in lumea copilariei Cred ca din cauza locului care miroase a lemn, a lut, a tara, a bunici si a copilarie.  M-am bucurat sa vad multa lume, sa fie coada la intrare, sa vad familii intregi venind sa vada ceva traditional. Mi-a dat o speranta ca oamenii pot sa fie si altfel, ca pot aprecia o muzica buna, o liniste ca cea oferita de acest loc si mult bun simt. Pret de vreo 2 ore am fost parca in Moldova si parca si in Maramures si poate si in Ardeal.

Am cumparat covrigei de Buzau, turta dulce din Ardeal si o jumatate de cozonac din Maramures. Se gaseau aici multe obiecte hand-made, bunatati culinare, tuica, vin, miere, propolis si plante medicinale.

Am remarcat extrem de buna organizare a evenimentului, se vede ca cineva de la conducerea Muzeului isi face treaba. Erau scene amenajate, bancute pe care puteai sta si asculta spectacole de muzica populara, sucuri si locuri de unde puteai sa iei o cafea. 

Mi-am promis sa vizitez periodic site-ul Muzeului Satului pentru a nu rata si alte evenimente similare.

Am ajuns in week-end intr-un loc care parea desprins dintr-un oras medieval mai degraba decat din Bucuresti. Intr-o plimbare pe bulevardul Dacia, printre case frumoase, sedii de ambasade, am descoperit un parc micut, verde si plin de copii. Un loc retras, inconjurat de case frumoase si multa liniste. Nu stiu cum se numeste dar promit sa caut.

Am asistat aseara la lansarea unui album de fotografie (”10 ani - 10 spectacole“) al trupei de teatru Passe-Partout Dan Puric. Ocazia a fost implinirea a 10 ani de la infiintare si a coincis cu aniversarea lui Dan Puric (50 ani). Evenimentul a avut loc la Sala Rapsodia care s-a dovedit neincapatoare pentru multimea de oameni de afara.

Dupa proiectia unui film despre istoria Passe-Partout, actorii au prezentat un  spectacol de dans si o mica sceneta surpriza. Totul s-a terminat cu povesti din viata actorului care ne-au captivat timp de mai mult de doua ore si o cupa de sampanie.

I-am zarit in sala printre multi admiratori ai trupei, pe fostul presedinte Emil Constantinescu, actrita Monica Ghiuta si doctorul Pavel Chirila.

Filmulet eveniment

Sambata a fost o zi iesita din comun pentru un inceput de februarie. Termometrul arata 15-16 grade, soarele m-a facut sa-mi scot de la  naftalina ochelarii de soare, mi-am luat aparatul de fotografiat si am purces la o plimbare aiurea prin Bucuresti.

Am coborat din masina la Piata Gemeni si am luat-o pe jos pe bv. Dacia. O zona foarte frumoasa pana la piata Romana, plina de case boieresti, multe dintre ele refacute, sedii de ambasada si firme. Era extrem de liber, nu circulau masini si soarele parca trezea totul la viata. Am facut cateva poze pana am ajuns la ambasada Egiptului si m-a pus un nene de la paza sa sterg poza. Cica era obiectiv protejat

Ne-am oprit la Romana, am baut o cafea si apoi pe Calea Victoriei ne-am continuat plimbarea. Concluzia zilei a fost: Bucurestiul este altfel in week-end. Si nu ma refer numai la trafic care este aproape inexistent. Ma refer la oameni care se plimba mult, la cafenelele unde vin oamenii relaxati si nu sa discute afaceri, la pietele pline de zarzavaturi si oameni veseli si la vreme. Cel putin acum vremea a fost de nota 10!

Celebra patiserie Paul din Paris a ajuns si in Romania. Cu produse de panificatie, patiserie si cofetarie de iti lasa gura apa. Cele doua locatii sunt in Piata Dorobanti si in Baneasa Shopping City. Va recomand sa incercati flan-ul si croasantul (mic si mare). [gallery]

Ieri au inceput Zilele Bucurestiului. Dupa ce am citit programul am decis sa merg la cateva manifestari. In afara faptului ca la ora 17 era programat un concert de fanfara in Piata Constitutiei si nu s-a mai tinut, totul a fost ok. Am remarcat o organizare foarte buna anul asta, am aflat apoi ca se implinesc 550 de ani de la atestarea documentara a orasului. Am inceput cu o plimbare pe B-dul Kiseleff, spre Arcul de Triumf (care se viziteaza pana pe 20 septembrie) si Muzeul Satului. Aici erau organizate Serbarile Toamnei si ne-am bucurat sa vedem mesteru populari din diferite zone, am cumparat  un vin ecologic (Tamaioasa Romaneasca din 2000), carnati de casa din zona Maramuresului, am admirat oameni frumosi iesiti la plimbare si copii distrandu-se cu Teatrul Masca.

Am pornit spre Piata Constitutiei unde era centrul manifestarilor culturale.Am constatat ca nu era nici o fanfara dar am vazut ca se faceau repetitii pentru un concert de muzica romaneasca cu artisti cunoscuti. Pentru ca toata distractia incepea la ora 20.30  ne-am odihnit oasele la o cafea in Centrul Istoric, langa Teatrul de Comedie. Inarmati cu puteri proaspete, ne-ma scototcit de ultimii bani de prin portofele si carduri ca sa mancam cate doi mici cu mustar inapoi in Piata Constitutiei. Realizasem stand la coada ca a trecut mult timp de cand nu am mai facut asta undeva pe strada  

A inceput in cele din urma concertul care a fost extraordinar: Corina Chiriac, Aurelian Temisan, Doina Spataru, Silviu Biris, Alexandru Arsinel, Paula Seling, Andra, Nelu Ploiesteanu si totul s-a incheiat cu Zamfir si Tandarica. 

M-am gandit ca ar fi util sa povestesc si altora cum se poate sa vezi un oras superb si sa nu iti trebuiasca o avere. De cate ori am fost in Paris am cheltuit sume diferite de bani.

Prima oara am cheltuit cel mai mult. Asta pentru ca nu stiam unde sa mananc si ma apuca foamea in plin centru, unde rau restaurnte si terase scumpe si cu mancare proasta. Tin minte si acum ca m-am intors mai slaba cu cateva kilograme si cu o foame groaznica. Apoi pentru  ca am vrut sa vad totul si nu am avut timp sa studiez ce zile sunt mai bune sau ce variante de transport.

A doua oara a inceput sa fie mai bine. Deja descoperisem cartierele si mancarea studenteasca.

A treia oara a fost cel mai bine.  Stiam unde sa mancam, stiam ca supermarketurile se inchid dupa ora 19 si duminica si ne-am facut provizii din timp. M-am gandit ca poate ar folosi si altora urmatoarele idei:

•  Am zburat cu Blueair la pretul de 226 eur cu tot cu taxe pentru doua persoane, dus-intors. Biletele le-am cumparat din luna mai.
• Am stat la un hotel Ibis de doua stele si am optat pentru o varianta de pret non-refundable. Asta insemna ca iti trageau banii de pe cartea de credit de la inceput ca sa nu te poti razgandi. Asa am avut o reducere de 25%.
• Am citit in diferite ghiduri ca duminica sunt multe muzee gratis. Daca va nimeriti in week-end nu uitati sa studiati oferta. De exemplu, in prima dumunica din luna Louvru este gratis.
• In Paris se poate face picnic in aproape orice parc. Am experimentat asta intr-o zi deosebita pentru noi. Ne-a costat asa: 3.5 eur o stica de vin spumant (foarte buna in ciuda pretului), 7 eur doua sandwichuri  de la magazin, intre 3-5 eur prajituri.
• Apa si sucuri le cumparam din supermarket la sticle mici si le luam cu noi in rucsac dimineata.
• Sambata se intra gratis la Opera Garnier. S-a meritat din plin sa ne abatem, este superba in interior, o adevarata capodopera.
• Am vazut multe obiective noaptea intr-o atmosfera romantica, in timpul unei croaziere pe Sena care costa 9 eur de persoana. Copii nu platesc.
• Ne cumparam cele mai bune prajituri si croissanturi din lume direct din patiserii si le mancam pe strada sau pe scaune in parcuri. In Paris mananci orice si oriunde.
• Am descoperit pe Champs Elysees un bar superb in care puteai sa bei niste cocktailuri minunate. Am fost in prima seara si apoi am vazut pe meniu ca daca veneam cu doua ore mai devreme prindeam happy hour si costa totul la jumatate de pret. 
• In afara de cateva catedrale, majoritatea bisericilor permit accesul gratuit inauntru.
• Am mancat pe strada, in camera, in metrou si ne-am pastrat banii pentru cafenele. Era luxul nostru de fiecare zi.

Mi se pare mie sau asta este una dintre cele mai frumoase toamne? De foarte multi ani nu a mai fost asa frumos pana pe 1 octombrie. Este cald, soare, frunze galbene, oameni multi care se plimba prin parc. Se vede ca toti incearca sa profite de aceste ultime zile frumoase din an. S-a terminat vara si in curand vor veni ploile, vanturile si incet, incet, zapada.

Cismigiul nu se lasa nici el mai prejos. Este mai curat, oameni frumosi  care se plimba, indragostiti care se saruta pe banci si multi copii mici. Este un adevarat spectacol totul.

"Suferinta nu a inceput cu mine si sper ca nu se va sfarsi cu mine. Ea trebuie traita dar nu trebuie sa dramatizam. Asa este viata!" (Cesaria Evora).

Mi-am dorit acest concert de ani de zile si nu m-a dezamagit deloc. Din contra, a fost ceva de vis. Cesaria Evora m-a incantat pe mine si pe cei peste 4000 de oameni veniti la Sala Palatului sa asculte muzica de cea mai buna calitate. Biletele erau vandute de mult timp si nici nu a mai existat posibilitatea de suplimentare.

"Diva desculta" a intrat simplu in scena in aplauzele noastre, a cantat comunicand cu publicul doar prin muzica si chiar ne-a cerut voie sa ia  pauza de o  tigara. I-am acordat-o prin aplauze si s-a asezat la o masuta neagra pregatita de organizatori chiar pe scena. Am admirata-o chiar si fumand.

La 68 de ani, ne-a incantat cu morna, un stil de muzica originar din Insulele Capului Verde, Termenul inseamana "a jeli" si este un amestec de fado portughez si blues. A cantat despre durere, pasiune, tristete, iubire si saracie.

La sfarsit ne-a spus doar un simplu "obrigado" si a plecat. Ne-a lasat mai tristi dar mai plini de frumos. Pe mine m-a inspirat, mi-a dat aripi si m-a lasat visand la o urmatoare intalnire. Pentru cei care nu au vazut-o, cateva filmulete scurte si fotografii. Nu am putut face mai multe pentru ca pierdeam atmosfera. La Sala palatului a fost  ceva de trait, nu de fotografiat!

Cesaria

Cesaria

La munte culorile sunt mai intense, soarele straluceste mai tare ziua si aerul are un miros de iti vine sa-l iei cu tine acasa, sa-i mai dai drumul un pic printre blocuri.

La munte timpul parca sta in loc, ai mai mult pentru tine.

La munte ziua este mai lunga si noaptea mai linistita.

La munte este alta Romanie.

In seara asta am fost "artista"  pentru doua ore. Doua ore in care am uitat de tot, in care mi-am amintit de scoala primara si de ora de desen (cu materiale mult mai proaste decat in ziua de azi). Valentina m-a invitat la atelierele creative pe care le face pentru oameni mari. Oameni mari cu suflet de copii.

Nu stiam mare lucru si am zis sa ma duc sa incerc. Rezultatul a fost neasteptat: m-am cufundat in lucru inca de la primele minute. Alaturi de un ceai cald  bun, cu vantul care sufla afara ca intr-o zi de decembrie, noi am pictat tricouri. Desi nu am nici picatura de talent, a iesit pana la urma ceva care chiar poate fi purtat spre surprinderea mea  Las pozele sa vorbeasca!

De mai bine de trei ani, aproape in fiecare luna nu lipsesc de la celebrele intalniri intre miresici. Va dati seama ca nu mai sunt de mult timp in clubul lor dar s-au legat acolo niste sentimente, trairi, amintiri comune si bucurii, incat nu pot lipsi.

Viata mea este mai frumoasa de cand exista aceste intalniri, de cand am discutii cu fetele pe care nu le am cu nimeni altcineva, de cand rad asa copios si de cand invat zi de zi lucruri noi. Am incercat de cateva ori sa-mi imaginez ca nu m-as duce la vreo intalnire sau ca nu m-ar mai interesa acest lucru. Cred ca ar trebui sa se intample ceva destul de rau, ar trebui sa se schimbe multe lucuri. Acum imi place, ma simt bine, schimb idei si de multe ori eram pe punctul de a dezbate anumite subiecte incitante cu ele. Simteam ca parereile lor conteaza. Nu am facut-o decat destul de rar dar sper sa se schimbe acest lucuru. Vorbeam cu Mihu saptamana asta si imi spune ca ea s-a schimbat de cand exista acest site, ca este mai libera in conversatii, ca se exprima mai usor. Ca este un loc in care cauta informatii si pune intrebari. Ma intrebam cine nu face asta acum dintre noi toate?

Eu imi doresc mai multe de la viata, visez la locuri de care aud la fete, mi-am schimbat pareri de viata, am devenit mai buna, mai echilibrata si mai toleranta. Cunosc mai multe lucuri, citesc mai multe carti si vad mai multe filme :)  Cum as fi fost oare eu fara aceasta experienta? 

Astazi iesiti afara, respirati aer ca in martie si stati la soare ca niste pisici. Este o zi superba de primavara :)

Pasarele canta in copaci  si se bucura si ele alaturi de oamenii de pe strada. Este o stare de veselie, de incantare si buna-dispozitie. Duceti-va in parcuri, pe strazi, la munte sau oriunde doriti. S-ar putea sa nu ne mai intalnim cu asa zi pana la primavara.

Intr-o lume plina de urat si televiziuni care promoveaza numai manelisme, seriale TV romanesti din ce in ce mai proaste si cu vesnic aceeasi tema, alte filme vechi care se reiau a 10 oara deja si stiri la care nu mai poti nici macar sa privesti, eu am devenit fanul televiziunii nationale.

Desi multi ani am avut o parere proasta (cred ca a contribuit la asta si taxa aceea aberanta impusa firmelor) si nu mai aveam la ce ma uita, de vreo doi ani am constatat ca ma uit saptamanal la niste emisiuni sau filme si ca incet  a ajuns sigura televiune pe care o urmaresc regulat.

Pe locul I se afla Eugenia Voda si cea mai buna si premiata emisiune care a existat vreodata, "Profesionistii".  Este cea mai vizionata emisiune culturala din Romania si exista de 9 ani. Pana acum Nu stiu ce s-a intamplat de anul acesta nu o mai gasesc in grila. Sambetele imi sunt mai goale.

Ca sa compenseze un pic aceasta disparitie (sper eu temporara), Catalin Stefanescu a fost mutat sambata la ora 23.00 cu "Garantat 100%", emisiune despre arta, muzica si cultura in general. Am citit multe carti recomandate de invitatii sai, am descoperit oameni extrem de interesanti si mi-am notat in agenda locuri din Romania in care trebuie neaparat sa ajung.

Mai nou, salut  Buna ca Viata, o emisiune scurta si de curand lansata care te invata cum sa traiesti frumos.

Ma bucur ca a venit la TVR Cristian Tabara cu emisiunea "Ca la carte". I se potriveste mult mai bine acest post. Il puteti urmari duminica de la ora 10.

In timpul saptamanii, ma delectez lunea de la 22.00 cu Anatomia lui Grey si sunt fan inrait a lui Dr. House, joia de la 23.00.

Anuntul suna extrem de bine. Locatia excelenta: Cafepedia din Arthur Verona, intr-o superba vila. La intrare esti intampinat de o frumoasa domnisoara cu  tichete de reducere si cosulete. Platesti 10 lei de persoana intrarea. Iti spui ca merita avand in vedere evenimentul. Totul e bine. O muzica live de vioara inca de cum pasesti in acest taram fantastic. Si aici se opreste totul.

Foarte putini expozanti. Si cand zic putini inseamna ca ii pot numara. Nu am gasit nimic fata de ce ma asteptam: mi-am imaginat multe mese cu dulciuri care mai de care, ciocolata de care nu gasesti prin supermarket, delicatese culinare, mirosuri si ispite. Mi-a fost frica ca nu voi avea bani sa cumpar. Am plecat cu portofelul neatins. Merita mentionat standul unui importator de vinuri italienesti din regiunea de nord. Am gasit la el celebrul Prosecco di Valdobbiadene si am pastrat cartea de vizita. In rest, un magazinas vintage dragut, un stand de cafea si ceai, doua de bomboane si cam atat.

Ideea foarte buna. Speram ca la anul sa fie organizarea mai buna, mai multi expozanti si poate mai mare spatiul.

... de anii de liceu, nu?

Aseara am fost la un concert Stefan Banica jr.  Trustul Adevarul Holding a incheiat un parteneriat pe 4 ani, ani in care va oferi acest concert tuturor angajatilor si partenerilor de afaceri.

Recunosc ca nu sunt deloc fan Stefan Banica, am decis sa merg in urma unei invitatii dar am fost placut surprinsa. Nu de catre muzica, cum s-ar putea crede. Show-ul oferit a fost ceva ce eu nu am mai vazut in Romania si mai ales la un artist roman. Au fost bani multi in joc si ceea ce a iesit s-a vazut in ochii oamenilor si in reactia lor. Sala Palatului a aratat foarte bine, intrarea in scena a fost surprinzatoare, multe si mari ecrane, decoruri de Craciun. S-a dansat si s-a cantat. Si in timp ce ascultam ma gandeam ce pacat este ca artisti mult mai talentati nu au  bani de asa spectacole.

Va las sa mai fiti liceeni macar un minut si sa urmariti bucata mea favorita din concert  

de aprecierea unui om pe care nu l-am intalnit niciodata...

In miez de ianuarie friguros, plin de zapada si trafic infernal, Bianca a dat mai departe 5 premii catre oameni pe care ii apreciaza. Sunt mandra ca sunt printre ei si urmand exemplul, iata si premiile mele (ordinea este aleatoare):

1. Calatoriile unui bob de orez, pentru inspiratia pe care mi-o da, pentru umorul cu care scrie despre tot ce inseamna cresterea unui copil si pentru increderea pe care mi-o insufla sa-i urmez exemplul.

2. Stewardezului, pentru ca ma ajuta cu fiecare postare a lui sa-mi inving frica de zbor si ca ma face sa inteleg ca sunt multi ca mine.  Pentru ca scrie asa frumos despre mama lui.

3. Randunicii, pentru ca ma face sa visez la  locuri nedescoperite si pentru ca ma face sa astept cu nerabdare fiecare  post de-al ei.

4.Madalinei, pentru talent la scris si pentru sufletul ei roman si francez deopotriva.

5. Lui Imperator, pentru cele mai frumoase fotografii si povesti din lumea larga. Pentru ca ma face sa cred ca totul este posibil si imi da si ponturi bune ca sa realizez asta.

Daca cititi pe cineva cu drag, daca apreciati un blogger in mod deosebit, dati mai departe aceste premii.

Saptamana trecuta mi-am cumparat un DVD despre spriritul francez si am hotarat sa-mi aduc aminte de seara frantuzeasca de anul trecut.

Profitand de o zi cu soare in ianuarie, am dat un ocol prin Cismigiu, m-am uitat cu sotul la cei care patinau cu gratie si ne-am propus sa invatam si noi curand si ne-am pregatit pentru documentar. Nu am mai avut celebrul flan de la Paul pentru ca ma pregatesc pentru cel din Paris , dar am inlocuit cu o sticla de sampanie si prajituri Ana de la cofetaria din colt.

Am descoperit spiritul francez, am vazut motivul pentru care sunt asa mandri de ei, am revazut locuri dragi mie si mi-am facut notari speciale pentru luna viitoare. A... si mi-am propus un 14 iulie in Franta.

Am zis sa o  imortalizez inca o data anul asta

Am avut o seara extrem de placuta, alaturi de prieteni pe care nu i-am vazut de mult timp. Am ras, am mancat bine, am baut si am povestit cate in luna si-n stele. Intr-un cuvant, ne-am simtit excelent. 

Si totul pana cand a venit nota de plata  Recunosc de multi ani nu mi s-a mai intamplat asta in Bucuresti, sa simt ca cineva ma jecmaneste si ca mi se umfla nota de plata. La sfarsit am constatat toti cu stupoare ca "mancasem" aproape o jumatate de kg de sorici numai la aperitiv . Cred ca ne-am dezobisnuit de astfel de comportamente. Am incercat pentru prima oara resturantul Decebal din zona Alba Iulia si a fost si pentru ultima oara in viata cred. Cred ca de vina a fost limba vorbita la masa, in proportie de 80% fiind engleza. 

Dar asta nu a stricat cu nimic atmosfera placuta si compania si mai si.  Viata este plina de surprize. Fara cei de acolo ne-am fi plictisit si nu am fi avut acum despre ce vorbi. Si voi ce afla .

S-a terminat seria a-V-a din  Anatomia lui Grey. A fost extraordinar. De trist si de neasteptat. Ca un film bun. Cu o fraza memorabila: "Maine s-ar putea sa mori!"  Sper ca TVR sa achzitioneze curand si seria urmatoare. Serile de luni vor fi mai frumoase.

Fiind un week-end asa de frumos, cu o vreme de indragostit si de plimbat, va recomand doua evenimente culturale. Primul este targul Kilipirim care mai are loc pana maine inclusiv la Dalles. Puteti gasi aici carti de la multe edituri  la preturi extrem de bune. M-am dus cu o lista lunga dar nu m-am intors decat cu o carte aparuta la editura Humanitas recomandata de Ioana,"Confesiunile lui Max Tivoli". Sper sa mai ajung maine pentru o tura rapida.

Miroase frumos la targ, a carte, a hartie proaspat iesita din tipar, a primavara calda si oameni dornici de cultura. Dupa carte,  puteti sa va procurati bilete la Don Quijote la Teatrul National. O sa va placa de Dan Puric si Constantin Dinulescu.

Acesta nu este un mesaj publicitar ci unul venit dintr-o surpriza mare pe care am avut-o astazi vizitand Parcul Copiilor de langa Vacaresti, sectorul 4.

Imi spusese de el mama care isi petrece diminetile cu nepotelul in acest parc si il vazusem si eu din masina. Dar nu am vazut nimic pana astazi. Are in jur de 100.000 mp care arata ca in Vest. Este plin de alei pavate, bancute facute din bani publici si din sponsorizari. Este parc foarte bine iluminat, pazit tot timpul, unde gasesti toalete publice (lucru extrem de important intr-un spatiu verde asa mare) si cosuri de gunoi la tot pasul. Asa se si explica curatenia exemplara de aici. Am cautat si nu am gasit nicio hartie aruncata pe jos.

Mama imi spusese ca aici voi gasi ceva ce admirasem foarte mult anul trecut in Madrid: spatii pentru gimnastica adultilor. Am fost destul de sceptica ca voi gasi mai mult de doua biciclete eventual. Surpriza, o mare parte a parcului este plina de tot felul de instrumente care mai de care mai bune: biciclete, piste de alergare, aparate pentru maini, pentru picioare si ponei. Peste toate astea, am avut placerea sa vad ca aici se vand sucuri de fructe proaspete, nu am gasit bauturi carbogazoase sau alte mancaruri nesanatoase.

Pare a fi un loc unic in peisajul capitalei noastre. Asta a demonstrat-o si imensa "cantitate" de copii pe metru patrat . Era plin si am vazut acolo bucurandu-se copii de toate varstele. Las cateva poze sa vorbeasca de la sine:

"Fericit esti pelerinule pentru ca ai descoperit ca adevaratul drum incepe dupa ce l-ai terminat!"

(Din cele 10 fericiri ale pelerinului)

Va povesteam aici despre cartea Veronicai Dragoi  "Camino". Dupa citirea cartii nu m-am putut opri sa ma gandesc la acest pelerinaj crestin si la cat de interesant si provocator ar fi sa reusesc si eu asa ceva. M-a fascinat cartea si mi-am comandat altele doua care exista in Romania pe tema asta. Va povestesc in alt post despre ele.

Cum spuneam, dupa carte am participat la intalnirea iubitorilor de Camino care a avut loc pe 27 martie si nu mi-a parut rau nicio clipa. Au venit si ne-au vorbit oameni  extraordinari care au parcurs acest drum lung de aproape 900 de km, unii chiar de doua, trei ori.

Ne-au incantat cu povesti:

1. Veronica Dragoi care parca vorbea pentru mine si pentru cei asemenea mie si care a fost de doua ori. Prima data singura pe Camino francez si a doua oara pe cel portughez cu verisoara care implinea 18 ani si care a primit astfel un cadou extraordinar.

2. Ion Nicolae, un profesor de geografie care a parcurs Camino pe jos de patru ori. Cu sotia.

3. Richard Reese, un olandez care locuieste in Romania si care a fost impreuna cu doi prieteni, parcurgand acest drum cu bicicletele. Desi initial credeam ca este usor, de la el am realizat ca este mai bine pe jos de parcurs acest drum decat pe biciclete. Dar ne-a impartasit sfaturi foarte bune si utile: de unde putem inchiria bicicleta, ca ne costa in jur de 140 EUR cu tot cu echipament si ca acestea ne sunt livrate oriunde in Spania, ca dopurile de urechi sunt esentiale pe drum si ca oricine poate face acest drum.

4. Ramona Venturini care m-a facut sa-mi dea lacrimile la sfarsit. Si nu m-am mirat cand am vazut pe scaunele de langa mine alti oameni cu lacrimi in ochi. Acest personaj mic de statura dar cu o voce extrem de calda si de vibranta a incheiat in lacrimi si aplauze un eveniment extrem de bine organizat.

Sa va mai spun ca pelerinajul spre Santiago de Compostela a fost facut de multe celebritati ale lumii printre care: Paulo Coelho, Anthony Quinn si Papa Ioan Paul II? Sau ca pe Papa Ioan Paul II il astepta o mare de oameni in Compostela si ca aici a strigat celebrele cuvinte "Nu va fie frica!", cuvinte care au contribuit  la daramarea comunismului incepand cu Polonia?

Am vorbit cu Veronica si mi-a dat un autograf pe cartea care mi-a schimbat parerea despre mine, despre ce vreau de la viata sau ce nu vreau.  A fost o dupa-amiaza interesanta si extrem de bogata. Pentru cei interesati, gasiti mai multe amanunte aici.

Maine voi pleca cu prietena mea la Brasov. Vom petrece ziua muncii intre fete, la o cafea si depanat amintiri din tinerete.  Va doresc tuturor un week-end cald si frumos indiferent unde va veti afla.

Brasovul de 1 mai a fost destul de aglomerat, de cald si de plin de cersetori. Cred ca de peste 10 ani nu am mai vazut in Bucuresti asa multi cum am vazut sambata la Brasov. Ceea ce era mai frapant este ca la terase sau restaurante nu se ocupa nimeni sa-i goneasca de acolo. Pur si simplu nu puteai sa stai linistit la o cafea. Dincolo de asta, orasul asta mi-a placut mereu. As vrea cred ca vad mai mult exemplu de Sibiu in el, mai multa grija pentru cladirile din centrul istoric, mai multa pasiune pentru turism.

Am vizitat celebra cofetarie "Vatra Ardealului" unde am avut surpriza sa vad ca se vinde sampanie Veuve Clicquot si Laurent Perrier, am mancat bine si m-am bucurat de preturi mai mici decat in Bucuresti.

Stiu ca am cam disparut in ultimele doua saptamani si am simtit lipsa blogului. Ma gandeam in fiecare seara: "Iar nu am avut timp de scris azi". Dar am o scuza "buna": ca orice contabil care "se respecta" am lucrat pe ultima suta de metri pentru a termina bilanturile. Puteam sa fiu mai organizata si promit ca anul viitor sa nu mai trag asa mult in ultimele zile. Am muncit ca un sclav dar promit ca de la luni sa revin in forta .

   Azi mi-am permis o pauza mica de cafea si am vizitat centrul istoric la orele diminetii. Imi place ce au facut aici desi nu arata nici pe departe ca in vest si unele terase lasa mult de dorit la capitolul curatenie. Mi-am propus sa ies mai des acolo vara asta si de-abia astept sa termin de lucru sa ies la o bere rece .

Irina a avut astazi primul ei vernisaj si a debutat cu o lucrare care simbolizeaza doua componente esentiale din existenta noastra: viata si moartea.   Am fost alaturi de ea si de colegii de la Cursul de Arte Plastice organizat la Cercul Militar National. M-am bucurat sa  vad ca pe o ploaie asa mare multa lumea s-a inghesuit la un bucatica de cultura. Le doresc proaspetilor absolventi ca asta sa fie prima din multele expozitii  care vor urma. Si daca vreti sa le vedeti lucrarile sau sunteti in drum spre Cismigiu, opriti-va la Cercul Militar pana pe data de 13 iunie. 

Mi-a ramas in suflet expresia ochilor  din acest  tablou si felicit autorul pentru inspiratie.

Bianca mi-a pasat o noua leapsa, trebuie sa vorbesc despre seriale pe pe care le-am urmarit sau pe care le urmaresc.

Am sa incep cu cele pe care le umaresc si care imi plac mult in prezent:

1. Dr. House. Il ador, este inteligent, arogant si cu mult umor. Il am pe DVD dar inca il urmaresc la TVR. Vreau sa simt acea asteptare din fiecare zi de joi si bucuria de a-l urmari.

2. Grey`s Anatomy. Este dulce, mai cald decat House, plin de situatii nepreavazute, spitale, doctori carora le pasa de pacienti si de multa dragoste.

3. Un serial care mi-a placut mult a fost Sex and the City. Am vazut si prima parte a filmului intr-o seara cu fetele si acum vanez sa rezerv locuri pentru  a doua parte.

4. De curand  am urmarit The perfect wife pe Hallmark. Un serial cu avocati si cu Chris Noth intr-un rol principal (iubitul lui Carry din Sex and the City).

5. Inca de acum 15 ani am urmarit Tanar si nelinistit. Si acum ma mai uit cateodata la cate un episod doar ca sa-mi aduc aminte de  acea perioada. Se spune ca este serialul care nu mai moare .

6. Dr. Quinn m-a facinant in trecut si sporadic am mai urmarit: Sunset Beach, 7th Heaven, Beverly Hills. Am  pe lista pentru viitor: 24 si Prison Break.

Sunt curioasa care sunt serialele de suflet ale  Irinei,  Madalinei,   Ioanei si Oanei.

Desi il aveam de mult timp pe lista, filmul acesta minunat l-am vazut de-abia astazi. M-am recompensat cu el dupa o zi intreaga de treburi administrative. A fost alegerea perfecta pentru o sambata seara: un film frumos, romantic, trist, un film de vacanta si o dragoste platonica. Povestea se desfasoara in orasul Cairo intre Juliette, o ziarista din America trecuta de prima tinerete, venita in Egipt pentru a petrece un concediu impreuna cu sotul. Acesta este retinut mai multe zile in Gaza, unde lucra pentru ONU si se afla intr-o misiune de pace.

Plictisindu-se atata timp singura in hotel, Juliette iese sa exploreze orasul, prilej cu care regizoarea canadiana Ruba Nadda ne arata fumusetea acestuia, tristetea femeilor sarace  si fara educatie care muncesc de la 9-10 ani doar pentru a avea bani de nunta, o cultura total diferita de cea europeana si traditiile la care trebuie sa se adapteze. In toate aceste zile este ajutata sa viziteze orasul de catre Tareq, un prieten fermecator si inteligent de-al sotului. Este lesne de inteles ca intre cei doi va exista o apropiere, dar una extrem de subtila, de trista si de pasionala. Asta pentru ca Juliette nu-si inselase niciodata sotul iar Tareq isi exprimase foarte clar opinia conform careia fidelitatea si increderea fata de partener sunt esentiale in viata.  Filmul este trist desi cei doi fac totul ca la carte si nu cedeaza ispitei de a avea o aventura. Desi parca ti-ai dori ca asta sa se intample. Si cand parca ar ceda, cand privirile si mainile par a uita de tot ceea ce credeau si respectau, apare sotul si iti raman intiparite in minte privirile disperate a celor doi care isi iau la revedere.

La sfarsitul filmului ma gandeam doar la urmatorul aspect: ce este oare mai mult de condamnat: sa-si inseli fizic partenerul de viata sau sa te plimbi cu altul pe strazi, sa-ti doresti sa il saruti, sa te gandesti numai la el, sa uiti astfel de cel langa care esti de 20 de ani si totusi sa nu o faci? O face asta mai putin vinovata?  Este oare de ajuns ca fizic nu s-a intamplat nimic  sau a inselat din momentul in care Juliette a vazut pentru prima oara piramidele cu Tareq desi ii promisese sotului ca le vor vedea impreuna? 

Am vazut aseara impreuna cu fetele Sex and the City. Asteptam partea a doua inca de cand s-a terminat cea dintai si a meritat asteptarea. Ma uit pe site-urile de afara de vreo doua luni sa vad cand apare si la noi si m-am chinuit doua zile sa fac rezervare. Si asta  a meritat, acest film nu este de vazut acasa, trebuie sa mergeti la cinematograf. Acolo puteti rade impreuna cu sala intreaga, puteti sa va minunati de ceea ce vedeti si puteti sa va doriti impreuna cu sala intreaga sa ajungeti in Abu Dhabi.

Filmul este glamour, este plin de lux si opulenta, este sexy si  totusi plin de invataturi. Cele mai mari firme de fashion au platit publicitate in aceasta serie si asta se vede in fiecare scena. Si, cum spunea o prietena de-a mea, dupa ce vezi Sex and the City ai impresia ca te-ai uitat o luna intreaga la reviste de moda. Si mai ai o singura dorinta dupa cele aproape doua ore de vizionat: sa iesi in oras la un cocktail mare si frumos si sa ajungi acasa ca sa te imbraci intr-o lenjerie foarte sexy.

Nu va povestesc ce se intampla, va las sa fiti uimite. Va spun doar ca Samantha este fenomenala chiar si la cei 52 de ani din film si va va face sa radeti minute intregi.

Va recomand sa va luati prietenele de mana si sa nu ratati o seara excelenta! Puteti apoi sa mergeti si cu sotii/prietenii: ca sa le aratati ce isi doreste pana la urma fiecare femeie .

Ieri m-am intalnit cu Andreea, pentru cei care nu o cunosc ea este Tomata cu scufita.  Desi ii citesc blogul de mult timp am avut o surpriza cand ne-am intalnit. Am descoperit un om cald, vorbarest si extrem de puternic. Stiam ca a trecut prin multe in ultimul timp dar nu stiam cate. Si cu toate astea, este tare, iubeste viata,  merge mereu inainte si vrea sa realizeze si mai multe.

A venit sa viziteze Bucurestiul in  week-end si am profitat sa iesim la o limonada in aceaste zile calduroase.  De-abia astept sa-i citesc impresiile, cum se vede din Timisoara orasul nostru.

Daca nu o cunoasteti inca, vizitati-i blogul si o sa o descoperiti si voi!

In Romania este criza si ea este simtita peste tot. Nu mai este un secret pentru nimeni, oamenii isi pierd slujbele, unii bonurile de masa, altii parte din salariu. Se vorbeste despre asta in parcuri, metrou, statii de autobuz. Ne-am saturat toti de ceea ce se intampla si parca suntem din ce in ce mai tristi. Si avem motive.

Astazi am iesit la o plimbare prin orasul parca gol, asa cum este duminica. M-a surprins sa vad ca totusi oamenii au iesit din case, se plimbau prin parcuri, foarte multi cu bicicletele care se dau gratuit in  Kiseleff sau Herastrau iar altii cu rolele.  Era o placere sa-i vezi bucurandu-se de natura.

La Muzeul Satului era ca la mare, nu mi-a venit sa cred. De vineri incepuse Targul de  Sfintii Apostoli Petru si Pavel si lumea daduse iama.  Se vedea ca nu mai sunt bani de cumparaturi, se luau covrigi, turta dulce sau cate un pahar  de braga. Dar se bucurau de spectacolul de muzica populara, de iarba verde si de un spatiu decent de odihna.  Nu stiu cine este directoarea Muzeului, dar de cativa ani aici se vad schimbari extraordinare. Curatenie, evenimente care au loc periodic, toalete amenajate si parca un strop de civilizatie.  Da, Muzeul Satului este un loc din Bucuresti de aratat turistilor.

Sa nu uit, va recomand postul acesta despre Sighisoara al prietenei mele. Este frumos, trist si foarte bine scris.

Ce inseamna sa ajungi sa vezi Disneyland ? Poate nimic deosebit pentru un om care are de toate, poate un loc de joaca pentru un copil, poate visul copilariei pentru altul. Pentru mine a insemnat ceva ce nu pot sa descriu. Ma chinui de o jumatate de ora sa redau ce a insemnat pentru mine sa vad acest taram al vietii si al jocului. Dar cum poti descrie in cuvinte o emotie pe care o traiesti? Ce metafore sa cauti ca sa inchegi fraze care mai de care mai stilate?

Nu reusesc si pace. Asa ceva nu se poate scrie, acea iesire de la statia de metrou Marne la Vallee Chessy si cautatul cu privirea a tot ceea ce inconjoara acel tinut, zambetele copiilor, ale adultilor, emotia, exaltarea... Si apoi zambetul tau, al celui care esti acolo pentru prima oara. Ar trebui monitorizati astfel de oameni, sa li se arate peste ani cum au reactionat, cum nu-si puteau stapani lacrimile sau aparatele foto.

Pentru un copil fara prea multe jucarii, fara papusi elegante sau maimutoi de plus, intrarea pe aleea principala a parcului inseamna revenirea la anii cei dintai. Inseamna razbunarea vietii, a lipsurilor, a tot ceea ce isi dorea. Inseamna ca odata si odata Viata vine si spune "Hai sa ne jucam". Inseamna ca D-zeu nu uita nimic si iti sterge pe rand fiecare lacrima.

Este august si suntem in plin concediu. Duceti-va la Disney cu micutii sau duceti-va pe voi. Bucuriile pe care ni le facem singuri, peste ani, sunt cele mai frumoase.