Mai multe organizatii au demarat de curand un proiect numit  "Demnitate si respect. Drepturi pentru supravietuitoarele cu cancer la san" prin care se doreste o modificare legislativa care sa acorde in mod gratuit proteze femeilor care au suferit operatia de mastectomie. Este nevoie de 1000 de semnaturi si 65.000 de femei in aceasta situatie pot avea o alta viata.

Se poate semna aici.

Din intamplare, la o cafea langa Cismigiu, am descoperit un articol extrem de interesant si care a lasat urme adanci in inima mea. L-am gasit in Marie Claire din septembrie si mi-am propus sa o cunosc pe aceasta tanara.

Eu ma plimbasem cu cateva minute inainte prin parc. Ea nu poate.

Eu imi sorbeam cafeaua cu sotul alaturi si visam la viitoare calatorii. La ea e mult mai greu.

Eu am deprimari si  suparari fara rost uneori. Ea nu si le permite.

Eu ma enervez: pe societate, pe oameni, pe viata. Ea este extrem de toleranta.

Eu pot sa fac aproape orice. Ea isi permite sa faca putine.

Si tot ea spune in articolul mentionat despre oameni: "Eu nu pot merge, ei nu pot fi toleranti. Toti avem limitele noastre. De ce m-as supara?"

Eu am prieteni si parca simt ca nu am facut niciodata ceva atat de adevarat pentru vreunul dintre ei:

Un alt prieten m-a sunat si mi-a spus: "Michi, mi-e dor sa vad firul de iarba! Nu am mai iesit din casa de doi ani!". De ziua lui ne-am dus sa il plimbam.

Si m-a invatat sa totul sta in noi si ca ceilalti te vad asa cum te vezi tu: "Diferenta o face felul in care te raportezi al tine. Daca te crezi neputincios, atunci asa va fi viata ta. Societatea ne percepe pe fiecare asa cum ii aratam noi ca suntem".

Felicitari Mihaela pentru asociatie, pentru blog si pentru atitudine!

Livia, prietena mea din copilarie, mi-a trimis astazi un mail in care imi spunea despre un proiect util femeilor diagnosticate cu cancer mamar, organizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate.

Proiectul consta in organizarea unor grupuri de sprijin (conduse de un psiholog) si a unor intalniri medicale (conduse de un medic oncolog) pentru femeile diagnosticate cu cancer la san din Bucuresti. Participarea la aceste grupuri este complet gratuita pentru beneficiare. Inscrierea se poate face, in limita locurile disponibile, sunand la 021.335.41.75 sau trimitand email la laninosanu@cpe.ro

Este important ca informatia sa ajunga la cei care au nevoie mare. Daca cunoasteti persoane care ar putea fi interesate , pot suna la telefonul de mai sus.

Persoana de contact: Livia Aninosanu, manager de proiect.

O prietena a gasit aseara 4 pisoi micuti extrem de frumosi.  In cadrul plimabrii de fiecare seara cu catelul, a auzit niste tipete venind dinspre bloc. Era un pisoias micut (in jur de doua saptamani poate) care tipa din toti plamanii si incerca sa caute ceva de mancare. Cautand-o pe mama lui a descoperit o cutie in care mai erau alti 3 dar nici urma de ceva parintesc in jur. Se pare ca cineva i-a abandonat acolo si par a fi fost tinuti intr-o casa pana acum pentru ca erau curatei. Nu vreau sa cred ca cineva i-a aruncat afara pastrand doar pisica-mama

Daca aveti nevoie de un sufletel alaturi, daca iubiti pisicile sau daca vreti sa salvati unul, lasati un mesaj. Prietena mea il aduce oriunde in Bucuresti.

Inca de ieri, de cand am vazut reportajul acesta sunt revasita. Stiam amanunte despre Hospice, despre cat de multi oameni ajuta acest loc special din Brasov dar recunosc ca stiam putine lucruri despre Marina Sturza.

Nu va spun prea multe, va las sa descoperiti personajul in reportajul bine realizat de cei de la PRO TV. Va spun doar ca acum cateva saptamani, dupa ce participase la un mare bal de caritate pentru acei copii bolnavi in stare terminala de la Hospice, a fost crunt batuta de catre doi copii. Poate nu au stiut ce fac (aveau totusi 9 si respectiv 10 ani), poate le era foame, poate asta au invatat in lumea asta neagra, poate...

Si totul se termina cu zambetul ei, are puterea sa ii ierte si sa spere in continuare. O lectie pentru noi toti, o lectie de bunatate, credinta si iubire.

Ana, prietena mea internauta (inca de acum multi ani cand nu ma pricepeam la nimic pe ea o intrebam de toate cele), m-a contactat saptamana trecuta si mi-a propus sa facem ceva bun oricat de mic pentru cei mai amarati ca noi. Am pornit de la ideea ca este asa recesiune in tara, ca nu mai avem asa multe bunatati ca in trecut dar macar avem ce sa mancam, un bradut si poate si pe cei dragi alaturi. Si ca nu toti sunt asa norocosi...

Si pentru ca nu stiam cum sa facem si unde sa mergem sa fim siguri de ceea ce planuiam, am fost si l-am intrebat pe un parinte drag si bland de la o biserica micuta din acest Bucuresti mare. Si el ne-a spus de o familie incercata greu de soarta, o bunica ca 3 nepoti si un copil luat in plasament. Tatal nepotilor a murit si acum are grija ea impreuna cu nora de cei 4 copilasi. Pentru ca stim ca este adevarat, pentru ca am auzit ca sunt zile in care efectiv nu au ce manca, ca nu bani nici de paine, am hotarat sa le ducem ce avem si ce putem. Daca cineva vrea si poate sa contribuie o poate face. Noi vom merge personal sa ducem lucrurile stranse: o jucarie, o hainuta, ceva de mancare, dulciuri. Copii sunt intre 2-14 ani (1-2ani(fetita); 4-5ani(fetita); 11-12 ani(fetita) si 14 ani(baietel)).

Pana vineri strangem si speram ca in week-end sa le facem o bucurie!

La apelul meu in numele Anei de aici, a raspuns multa lume. S-au strans multe hainute, 4 sacose de jucarii, mancare de sarbatori (carne, carnati, portocale, dulciuri) si astazi am mers sa le livram.

Multumim tuturor pentru ca au dat o mana de ajutor, lui Marius pentru transport si ajutor, Octaviei pentru hainutele noi pe care le-a cumparat pentru copii si Mihaelei care a fost printre primii oameni care au pus umarul la acest eveniment. Si pentru ca am strans mai mult decat ne-ar fi trebuit,  vor fi si alti copii se vor bucura de o papusa, o hainuta sau un trenulet.. Multumim inca o data tuturor (Cristian, Denisa, Codrin, Amalia, Marius, Petruta, Vlad, Silviu, Veronica, Mihnea, Viorica, Ana-Maria, Lavinia, Liviu) si felicitari Anei care a reusit sa mobilizeze asa multa lume!

Atat costa o sansa la viata pentru Andrei. Este bolnav, la fel ca multi alti tineri sau copii fara viitor. Are o mama, la fel ca noi toti. Care nu stie sa supravietuiasca fara el. 30.000 EUR... par atat de multi bani, sau atat de putini.

Valentina a scris ieri despre el. A fost colega de scoala cu Andrei. Viata ei merge mai departe.A lui... nu se stie. Daca puteti face ceva, daca va permiteti, donati 5 EUR la numarul  0900 900 600 (in reteaua Romtelecom) sau in contul:

RO38 CECE B200 02RO N000 2656, deschis la CEC BANK, beneficiar DALBAN ANDREI IOAN.

A venit primavara. Haideti sa sa o simtim si altfel!

Doctorul Pavel Chrila a infiintat in 1998 o fundatie care se ocupa de ingrijirea bolnavilor de cancer in faza terminala, in special oameni fara posibilitati financiare sau suport al familiei.  Se numeste "Sfanta Irina" si de atunci face minuni in fiecare an. In cadrul spitalului lucreaza multi voluntari, asistente medicale, doctori, preoti si toti sunt manati de dorinta de a ajuta pe cei in suferinta.

Daca te convinge cu ceva ceea ce scrie aici  sau  aici , poti dona 2% din impozitul tau pe venitul global, bani care se duc oricum la bugetul de stat.

Poti gasi aici toate informatiile necesare.

Imaginati-va ca asteptati un copil, ca faceti toate analizele posibile, ecografii 3D, 4D si cate D-uri mai exista, la doctori diferiti,  ca vi se spune ca totul este in regula si in momentul cel mai fericit al vietii voastre, vi se spune ca bebelusul vostru nu are o mana. Nu se stie de ce, nu se stie cum de nu s-a vazut, nu se stie nimic.

Pe blogul Bogdanei am citit povestea si am vrut sa o dau mai departe. Daca nu putem ajuta toti, macar sa se faca cunoscut cazul, sa stim ce se intampla in cabinete private dotate, unde totul costa multi bani si unde s-ar parea ca avem mai multa siguranta.

Povestea Ioanei preluata pe de blog:

Povestea unei manute pierdute

Prima intalnire a mamicii cu fetita: "Copilul asta are o problema... Nu are o mana". Acestea au fost cuvintele medicului neonatolog Toma de la Maternitatea Giulesti. Sec, fara compasiune, fara o pregatire, cat de cat, a mamei pentru cutremuratoarea veste.
Ioana Maria s-a nascut fara antebratul si mana dreapta. Mai precis, conform Scrisorii Medicale din data de 15/07/2008, "Agenezia jumatatii distale antebrat si mana dreapta".

Dupa ce ne-am venit in fire, dupa ce am inceput sa acceptam ideea, am cautat sa vedem ce s-a intamplat. Primisem deja o "explicatie avizata" de la acelasi neonatolog, care a concluzionat (pe ce baze?) ca de vina sunt genele noastre: "Toti copiii vostri vor avea malformatia asta, pentru ca se transmite autozomal dominant".

Cuvinte adresate taios, ca o sentinta irevocabila, la doar doua ore dupa nastere, unor parintii socati care nici macar nu intelegeau prea bine ce se intampla.
In consecinta, a fost efectuat testul genetic. A iesit negativ. Nici Ioana Maria si nici noi nu prezentam anomalii genetice. Nimeni din familiile noastre nu prezinta vreo malformatie de felul acesta, deci nu se putea transmite autozomal dominant. Atunci, ce s-a intamplat cu manuta fetitei noastre?

Se poate pretinde personalului medical, care adesea lucreaza in conditii de stres foarte mare, sa gaseasca resurse de umanitate intotdeauna si pentru toti pacienti? Astfel, poate ca ar trebui ca maternitatile sa aiba psihologi specializaţi care sa pregateasca atat pacientele cat si familia in situatiile speciale.

Posibilele cauze pentru acest diagnostic ar fi legate de o substanta chimica (medicament), un virus sau de o brida (banda) amniotica ce ar fi impiedicat dezvoltarea normala a mainii. In unanimitate medicii din strainatate au concluzionat ca este vorba despre o banda amniotica ce a intervenit asupra manutei inainte de 4 luni de sarcina. Dupa aceasta data, trauma fizica generata de amputarea manutei ar fi dus la deces. In cazul nostru, mama Ioanei Maria a facut nu mai putin de 8 ecografii la medicul care a supravegheat sarcina. Aproape toate au fost efectuate la cabinetul particular al Doctorului Marcel Moisa. Cabinetul Medical Individual de Ginecologie al Domnului Doctor Marcel Moisa, este situat in Bucuresti pe Strada Atelierului nr 22 (zona Gara de Nord). Desigur ca, in plus, mama copilului a facut si faimoasa ecografie de vizualizare a morfologiei fetale (3D), in care au fost masurate si comparate toate segmentele corpului. Acest lucru s-a intamplat la Maternitatea Filantropia sub parafa medicului Valentin Varlas. Si, totul a fost in parametri normali.

Cum am fi putut pune la indoiala rezolutiile unor specialisti? Dupa ce norme? Si, totusi, iata ca increderea ne-a fost inselata. Ce ar fi trebuit sa facem? Ar fi trebuit sa cerem imperios sa ni se explice pas cu pas tot ceea ce se intampla si sa solicitam refacerea procedurii ori de cate ori ceva ni s-ar fi parut in neregula ori nu am fi inteles despre ce este vorba.

Pe langa pozitionarea fatului si bataile inimii, medicul care efectueaza ecografia are posibilitatea (si datoria) ca pe parcursul procedurii medicale, sa observe eventuale anomalii. De aici incepe alta poveste.
Descoperite la timp, aceste probleme ar fi avut sanse de remediere in proportie de 100%. Nu in Romania, desigur. In fapt aceasta este marea noastra durere. Cu un plus de atentie din partea medicilor, nu ati mai fi ajuns sa cititi aceste randuri si Ioana ar fi fost un copil perfect sanatos.
Poate ca aceasta poveste nu este la voia intamplarii...Dumnezeu stie.

In mod normal, monitorizarea corecta a sarcinii ar trebui sa apartina exclusiv personalului medical specializat. Totusi, cum, in Romania, lucrurile sunt de regula diferite de ceea ce se intampla in tarile civilizate, in acest caz actul medical trebuie verificat in mod constant de catre beneficiar/pacient.
In alte tari (SUA, Australia, Franta, Germania) situatiile de acest gen pot aparea. Urmarile acestora sunt insa departe de a putea fi comparate cu cele din Romania.

Citez in sustinerea acestei idei un medic din Australia, Sean Nicklin - „ se intampla astfel de lucruri si aici (in Australia), insa aici se plateste cu cariera sau cu libertatea...”


Ce este de facut?
In aceasta situatie am fost de acord cu decizia medicilor din Australia. Acestia ne-au sugerat ca doi ani sa nu efectuam nici o interventie asupra mainii fetitei. Dupa acesti ani, odata cu inovatiile sau inventiile din medicina, sa alegem ceea ce este mai putin traumatizant pentru ea. In acest moment, proteza bionica ar fi cea mai potrivita.
Pretul acestei proteze, aplicarea, tratamentul de dupa aplicare si consilierea pentru integrarea in societate a Ioanei, in bune co nditii sunt niste lucruri care efectiv ne depasesc financiar.
Aici, interventia fiecaruia dintre Dumneavoastra ne poate ajuta sa ii oferim Ioanei un viitor altfel. Orice donatie, oricat de mica, este un pas spre mai bine pentru Ioana.

Ma bucur sa vad ca in ultimii ani tot mai multi romani isi directioneaza 2% din impozitul pe venit catre o unitate de cult, un ONG sau o asociatie pe care o simpatizeaza. Asta inseamna progres si inseamna ca ca ne pasa de cei din jurul nostru. Nu uitati ca mai aveti timp pana luni sa depuneti declaratia de venit prin posta cu confirmare de primire sau direct la administratiile finantelor publice de care apartineti. Procentul de 2% nu se ia din banii nostri, se duce de la stat la ce dorim noi.

Daca aveti obligatia depunerii declaratiei, completati formularul 200 pe care il puteti descarca de aici.

Daca ati avut doar venituri din salarii si doriti sa directionati cei 2%, trebuie sa completati formularul 230, descarcabil de aici.

In aceasta dupa-amiaza am primit o invitatie la un eveniment care va avea loc pe data de 19 iunie la ora 11. Szoby Cseh se ocupa de mult timp de niste copii cu probleme, proveniti din familii dezorganizate, cu handicap fizic sau psihic, a incercat si a si reusit sa-i transforme in cu totul altceva. Le-a dat incredere in ei, i-a ajutat sa se iubesca si sa vada viata la alte dimensiuni.

Programul Gladiator este unic in Romania si se pare ca a dat rezultate extraordinare. Daca vreti sa vedeti despre ce este vorba, daca vreti sa faceti o mica donatie pentru acest eveniment, Szoby va asteapta impreuna cu copiii lui aici.